Rate this post

Agentia Nationala pentru Achizitii Publice aduce clarificari asupra unor aspecte care vizeaza utilizarea de catre autoritatile/entitatile contractante si respectiv prezentarea de catre ofertanti/candidati a DUAE in procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica/sectoriale, in scopul aplicarii corespunzatoare a legislatiei in domeniul achizitiilor publice.

 

Potrivit art. 195 din Legea nr. 98/2016 si art. 204 din Legea nr. 99/2016, DUAE se elaboreaza pe baza unui formular standard aprobat de Comisia Europeana si este disponibil exclusiv in format electronic.

Versiunea in format electronic a DUAE este pusa la dispozitie ca formular on – line de catre Comisia Europeana, la adresa de internet dedicata –  https://ec.europa.eu/growth/tools- databases/espd/filter.

Versiunea in format editabil a DUAE, modelul de formular, invocat la nivelul ghidului de utilizare DUAE transmis in SEAP prin Notificarea nr.237 (pentru autoritati contractante) si Notificarea nr.240 (pentru operatorii economici) este pus la dispozitia autoritatilor/entitatilor contractante si operatorilor economici de catre A.N.A.P. prin intermediul paginii de internet  www.anap.gov.ro si portalului SEAP  www.e-licitatie.ro.

Intrucat in derularea procedurilor de atribuire, la utilizarea DUAE in versiunea electronica, au fost identificate situatii in care acest formular a fost generat gresit sau cu inadvertente intre sectiunile bifate de autoritatea contractanta in DUAE si cerintele de calificare/selectie formulate la nivelul fisei de date a achizitiei, facand imposibila completarea corespunzatoare a informatiilor de catre ofertanti/candidati, odata cu punerea la dispozitie a formularului DUAE editabil, facem cunoscute urmatoarele masuri/reguli de buna practica in legatura cu utilizarea corecta a acestui document.

Autoritatea/entitatea contractanta va asigura:

1. Generarea DUAE si marcarea corespunzatoare a campurilor din formular care sunt in corespondenta cu cerintele de calificare/selectie prevazute la nivelul fisei de date a achizitiei conform prevederilor a 20 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, respectiv art. 22 alin. (5) din H.G. nr. 394/2016;

2. Informarea operatorilor economici, prin intermediul fisei de date a achizitiei, in legatura cu obligativitatea depunerii DUAE odata cu oferta, sub sanctiunea respingerii acesteia din urma ca inacceptabila conform art. 137 alin (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016;

3. In cazul utilizarii DUAE in format editabil, eliminarea sectiunilor care nu au corespondent cu cerintele de calificare/selectie din fisa de date.

In etapa de analiza a continutului DUAE, pot interveni urmatoarele situatii:

a) inadvertente de forma ale informatiilor cuprinse in sectiunile DUAE, atat ale ofertantului/candidatului, cat si ale subcontractantului/tertului sustinator, in raport cu care exista posibilitatea de a solicita clarificari;

b) inadvertente de fond, respectiv erori / omisiuni ale informatiilor, in raport cu care nu exista posibilitatea de a solicita clarifica

a) Posibilitatea de a solicita clarificari cu privire la DUAE atasat ofertei/candidaturii

In conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice si ale art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, autoritatea/entitatea contractanta are dreptul de a solicita clarificari/completari in scopul lamuririi unor aspecte determinate de existenta unor neconcordante intre informatiile prezentate in cadrul DUAE.

Astfel, pentru inadvertentele de forma aparute in completarea DUAE de catre ofertanti/candidati, comisia de evaluare are dreptul de a solicita clarificari, in conditiile in care  informatiile  sunt  sustinute  de  alte  prec izari  existente la nivelul aceluiasi DUAE sau a DUAE depus de subcontractant/tert sustinator/asociat.

Raportat la dispozitiile art. 134 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, “comisia de evaluare are obligatia de a stabili care sunt clarificarile si completarile formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecarei solicitari de participare/oferte, precum si perioada de timp acordata pentru transmiterea acestora […]”; respectiv ale art. 140 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016, “comisia de evaluare va stabili termenul-limita in functie de volumul si complexitatea clarificarilor si completarilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecarei solicitari de participare/oferte […]”.

Situatiile in care sunt identificate inadvertente de forma cu privire la DUAE prezentat in cadrul ofertei/solicitarii de participare, si care au condus la clarificarea unor informatii, obliga la transmiterea de catre ofertanti/candidati, a unui DUAE revizuit.

In lipsa transmiterii unui DUAE revizuit, devin aplicabile prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 respectiv ale art. 140 alin. (4) din H.G. nr. 394/2016, respectiva oferta va fi considerata inacceptabila.

Autoritatea/entitatea contractanta trebuie sa aiba in vedere totodata, dispozitiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 respectiv ale art. 221 alin. (2) din Legea nr. 99/2016: “autoritatea/entitatea contractanta nu are dreptul ca prin clarificarile/completarile solicitate sa determine aparitia unui avantaj evident in favoarea unui ofertant/candidat”.

b) Respingerea ofertei/candidaturii fara posibilitatea de a solicita clarificari cu privire la DUAE

Raportat la prevederile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 228 alin. (4) din Legea nr. 99/2016: “Oferta este considerata inacceptabila daca nu indeplineste conditiile de forma aferente elaborarii si prezentarii acesteia, precum si cerintele de calificare si selectie prevazute in documentele achizitiei”.

Situatiile care conduc la respingerea ofertei/candidaturii fara posibilitatea de a solicita clarificari privind DUAE vizeaza inadvertente de fond, respectiv reprezinta acele informatii completate de catre ofertanti/candidati care nu confirma indeplinirea cerintelor minime de calificare/selectie formulate de catre autoritatea/entitatea contractanta in fisa de date a achizitiei.

Nota:

 1. In conformitate cu prevederile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 si ale art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 coroborat cu prevederile art. 132 alin. (2) din HG nr. 395/2016 si ale art. 138 alin. (2) din HG nr. 394/2016, inainte de atribuirea contractului de achizitie publica/sectorial/acordului-cadru, autoritatea/entitatea contractanta solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documente justificative actualizate, prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE.

Atunci cand autoritatea/entitatea contractanta utilizeaza licitatia electronica va avea in vedere solicitarea documentelor justificative ca dovada a informatiilor cuprinse in DUAE, doar ofertantului situat pe primul loc, ca urmare a rezultatului obtinut in urma finalizarii licitatiei electronice.

2. In cazul procedurilor care se desfasoara in mai multe etape, prevederile legale in vigoare dau dreptul autoritatii/entitatii contractante de a limita numarul maxim de candidati selectati care indeplinesc criteriile de calificare si selectie si care vor fi invitati sa depuna oferta in etapa a doua.

Prevederile art. 196 alin. (2) din Legea nr.98/2016 respectiv art. 205 alin. (3) din Legea nr. 99/2016 mentioneaza ca, documentele justificative privind indeplinirea criteriilor de calificare si selectie sunt solicitate tuturor candidatilor selectati pe baza clasamentului intermediar, inainte de transmiterea invitatiilor pentru etapa a doua a procedurii de atribuire.

Stabilirea clasamentului potrivit criteriilor de selectie, se realizeaza initial pe baza informatiilor cuprinse in DUAE, autoritatea/entitatea contractanta stabilind ordinea acestora in clasament, cu respectarea metodologiei de punctare prevazuta in fisa de date a achizitiei.

Daca autoritatea/entitatea contractanta limiteaza numarulul maxim de candidati selectati, solicitarea   prezentarii documentelor justificative ca dovada a informatiilor cuprinse in DUAE se va face exclusiv acestora.

In situatia in care, unul sau mai multi din acesti candidati nu demonstreaza/nu confirma indeplinirea cerintelor de calificare si selectie prin documentele prezentate, autoritatea/entitatea contractanta va adresa solicitari de prezentare a documentelor justificative si celorlalti candidati, in ordinea clasamentului initial, in limita realizarii numarului maxim indicat in anuntul de participare.

 Sursa: anap.gov.ro

Pentru a descarca Notificarea ANAP click aici

Leave a Reply

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.



error: Continut protejat !