Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice , potrivit www.mdrap.ro, in Programul de cooperare elvetiano-romanMunicipiul Suceava vehiculele electrice vor inlocui autobuzele vechi asigurand un aer mai curat si mai mult confort pentru locuitorii orasului.

Acordul de proiect a fost semnat joi, la Ministerul Finanțelor Publice. Documentul prevede ca Programul de cooperare elvetiano-roman va finanta proiectul ”Electromobilitate – vehicule electrice pentru o municipalitate verde” care va fi implementat de municipiul Suceava.

Proiectul va avea o perioada de implementare de 24 de luni, timp in care vor fi achiziţionate 11 autoturisme electrice, doua furgonete electrice, o automaturatoare si o autocisterna electrice pentru parcul auto al municipiului, impreuna cu 10 biciclete electrice si un sistem de incarcare cu panouri fotovoltaice. Totodata, se vor construi 28 de puncte de incarcare, dintre care jumatate pentru incarcare rapida, si se vor amenaja 56 de locuri de parcare pentru vehicule electrice.

“Acesta este al doilea acord de finantare semnat in cadrul Programului de cooperare elvetiano-roman pentru municipiul Suceava. Primul acord a avut in vedere modernizarea iluminatului public, prin introducerea unor noi surse de iluminat cu tehnologie LED – un proiect cu o valoare de peste 6,4 milioane de franci elvetieni (peste 27 de milioane de lei) din care 85% reprezinta co-finantarea oferita de partea elvetiana.

Bugetul total al proiectului este de 3.112.490 de franci elvetieni (echivalentul a 13.085.530,45 de lei) din care contributia elvetiana nerambursabila este de 2.039.100 de franci elvetieni (sau 8.572.784,22 lei) – reprezentand 85% din costurile eligibile.

* * *

Informaţii suplimentare

Programul de cooperare elveţiano-roman

Pe data de 7 decembrie 2009, Parlamentul elvetian a aprobat contributia financiara nerambursabila pentru Romania, in valoare de 181 de milioane de franci elvetieni (aproximativ 800 de milioane de lei), pentru o perioada de angajament de 5 ani (contractare 2009-2014) si o perioada de plata de pană la 10 ani (plati 2009-2019), incepand cu data aprobării contributiei de catre Parlamentul elvetian.

MDRAP are, in cadrul Programului, rolul de Organism Intermediar pentru Aria de Concentrare 4 “Imbunătăţirea mediului inconjurator”. Bugetul alocat acestei arii este de aproximativ 50 de milioane de franci elvetieni. Unitatea Nationala de Coordonare a programului, care asigura, din partea Romaniei, managementul contributiei elvetiene, este Ministerul Finantelor Publice.

In cadrul Ariei de Concentrare 4 a Programului, pana in luna iulie 2015, partea elvetiana a aprobat finantarea pentru:

  • 4 orase: Arad (2 proiecte: termoficare si iluminat), Brasov (2 proiecte: termoficare si reabilitare cladiri), Cluj-Napoca (3 proiecte: transport local – autobuze electrice, iluminat si reabilitare cladiri) si Suceava (2 proiecte: iluminat si vehicule electrice pentru parcul auto al primariei).
  • Societatea Metrorex S.A., pentru un proiect ce presupune elaborare de studii (prefezabilitate, fezabilitate, multimodal precum si de securitate);
  • Proiectul „Institutionalizarea Premiului European pentru Energie in Romania”;
  • Proiectul „Fondul destinat actiunilor pentru energie sustenabila”.

Pana in prezent, au fost semnate acorduri de proiect si de implementare pentru:

  • „Studiu de pre-fezabilitate (SPF) si studiu de fezabilitate (SF) pentru constructia liniei 4 de metrou: Lac Straulesti – Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul”, beneficiar S.C. Metrorex S.A. (septembrie 2013).
  • „Management modern si eficient al iluminatului public din municipiul Suceava”, beneficiar Municipiul Suceava (aprilie 2015).
  • „Institutionalizarea Premiului European pentru Energie în Romania” (aprilie 2015)- pentru care a fost lansat apelul de candidaturi.
  • „Iluminat public cu LED în Municipiul Arad”, beneficiar Municipiul Arad (mai 2015).
  • „Reabilitarea retelelor de transport si distributie energie termica in zona rezidentiala Tractorul din Brasov”, beneficiar Municipiul Brasov (iunie 2015).
  • „Termoficare in Arad – reabilitarea retelei de transport si distributie a energiei termice si transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”, beneficiar Municipiul Arad (iulie 2015).
  • „Renovarea cladirilor municipale si a scolilor, utilizand tehnologii de constructii inteligente, in Municipiul Brasov”, beneficiar Municipiul Brasov (iulie 2015).

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Licitatii din Suceava

3.295 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 330)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
Anulata – SERVICII DE REPARARE SI INTRETINERE A INCARCATORULUI FRONTAL FIAT-HITACHI W 170 PL 13.07.2015 27.07.2015 Suceava
Anulata – „ Modernizare drumuri comunale in Comuna Capu Campului , judetul Suceava” in cadrul proiectului: “Modernizare drumuri comunale in Comuna Capu Campului , judetul Suceava si Reabilitare camin cultural in Comuna Capu Campului, judetul Suceava”, Proiect Integrat cu finantare europeana prin FEADR – PNDR – M 413 322a si derulat prin Asociatia GAL „ Confluente Nordice” 02.07.2015 13.07.2015 Suceava
Anulata – Achizitie si instalare statie de epurare la CRRN Sasca Mica 15.07.2015 27.07.2015 Suceava
Materiale consumabile pentru proiectul POSDRU/189/2.1/G/155886 24.07.2015 30.07.2015 Suceava
Achitioneaza mobilier 24.07.2015 30.07.2015 Suceava
Servicii de auditare financiară pentru proiectul POSDRU/189/2.1/G/155886 cu titlul “DEzvoltarea CARierei Durabile prin Stagii de practică şi consiliere pentru studenţi – DECARDS”. 23.07.2015 29.07.2015 Suceava
FURNIZARE BUNURI – LOT7 23.07.2015 30.07.2015 Suceava
REPARATII CURENTE – FINISAJE SI REPARATII SALI CURS, REPARATII CURENTE BAIE BAIETI, DESFACUT SI REPARAT PARDOSELI PARCHET DOUA SALI CLASA” CF.SITUATIILOR CU CALCULUL MATERIALELOR NECESARE 22.07.2015 27.07.2015 Suceava
6 buc. aparate de aer condi?ionat în săli ?edin?e ?i birouri la Consiliul Jude?ean Suceava 22.07.2015 27.07.2015 Suceava
Prestări servicii exploatare masă lemnoasă pe picior 20.07.2015 29.07.2015 Suceava

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Ministerul Agriculturii(MADR) organizeaza Licitatie Servicii de colectare si de colationare de date pentru Reteaua de Informatii Contabile Agricole din Romania.

Acord-cadru cu un singur agent economic: Durata acordului-cadru: 48 luni

Valoarea estimata fara TVA: intre 8,158,400 si 9,600,000RON

Clasificare CPV: 72314000-9 – Servicii de colectare si de colationare de date

Cantitatea totala sau domeniul
Valoarea maxima a unui contract subsecvent(CS) nu poate depasi suma aferenta numarului de exploatatii atribuite lotului respectiv, suma alocata pentru completarea unui chestionar este 400lei.

Detalierea loturilor este facuta pe contract subsecvent, respectiv acord cadru.

Lot 1 Alba (min157-max185)x400lei=(min62800-max74000)lei;(min628-max740)x400lei=(min251200-max296000)lei,

Lot 2 Arad (min150-max176)x400lei=(min60000-max70400)lei;(min600-max704)x400lei=(min240000-max281600)lei,

Lot 3 Arges (min111-max131)x400lei=(min44400-max52400)lei;(min444-max524)x400lei(min177600-max209600)lei,

Lot 4 Bacau (min116-max136)x400lei=(min46400-max54400)lei;(min464-max544)x400lei=(min185600-max217600)lei,

Lot 5 Bihor (min124-max146)x400lei=(min49600-max58400)lei;(min496-max584)x400lei=(min198400-max233600)lei,

Lot 6 Bistrita-Nasaud (min89-max105)x400lei=(min35600-max42000)lei;(min356-max420)x400lei=(min142400-max168000)lei,

Lot 7 Botosani (min103-max121)x400lei=(min41200-max48400)lei;(min412-max484)x400lei=(min164800-max193600)lei,

Lot 8 Brasov (min104-max122)x400lei=(min41600-max48800)lei;(min416-max488)x400lei=(min166400-max195200)lei,

Lot 9 Braila (min136-max160)x400lei=(min54400-max64000)lei;(min544max640)x400lei=(min217600-max256000)lei,

Lot 10 Buzau (min165-max194)x400lei=(min66000-max77600)lei;(min660-max776)x400lei=(min264000-max310400)lei,

Lot 11 Caras-Severin (min137-max161)x400lei=(min54800-max64400)lei;(min548-max644)x400lei=(min219200-max257600)lei,

Lot 12 Calarasi (min136-max160)x400lei=(min54400-max64000)lei;(min544-max640)x400lei=(min217600-max256000)lei,

Lot 13 Cluj (min98-max115)x400lei=(min39200-max46000)lei;(min392-max460)x400lei=(min156800-max184000)lei,

Lot 14 Constanta (min224-max263)x400lei=(min89600-max105200)lei;(min896-max1052)x400lei=(min358400-max420800)lei,

Lot 15 Covasna (min117-max138)x400lei=(min46800-max55200)lei;(min468-max552)x400lei=(min187200-max220800)lei,

Lot 16 Dâmbovita (min125-max147)x400lei=(min50000-max58800)lei;(min500-max588)x400lei=(min200000-max235200)lei,

Lot 17 Dolj (min118-max139)x400lei=(min47200-max55600)lei;(min472-max556)x400lei=(min188800-max222400)lei,

Lot 18 Galati (min141-max166)x400lei=(min56400-max66400)lei;(min564-max664)x400lei=(min225600-max265600)lei,

Lot 19 Giurgiu (min135-max159)x400lei=(min54000-max63600)lei;(min540-max636)x400lei=(min216000-max254400)lei,

Lot 20 Gorj (min84-max99)x400lei=(min33600-max39600)lei;(min336-max396)x400lei=(min134400-max158400)lei,

Lot 21 Harghita (min116-max136)x400lei=(min46400-max54400)lei;(min464-max544)x400lei=(min185600-max217600)lei,

Lot 22 Hunedoara (min117-max138)x400lei=(min46800-max55200)lei;(min468-max552)x400lei=(min187200-max220800)lei,

Lot 23 Ilfov (min94-max111)x400lei=(min37600-max44400)lei;(min376-max444)x400lei=(min150400-max177600)lei,

Lot 24 Ialomita (min130-max153)x400lei=(min52000-max61200)lei;(min520-max612)x400lei=(min208000-max244800)lei,

Lot 25 Iasi (min128-max151)x400lei=(min51200-max60400)lei;(min512-max604)x400lei=(min204800-max241600)lei,

Lot 26 Maramures (min110-max129)x400lei=(min44000-max51600)lei;(min440-max516)x400lei=(min176000-max206400)lei,

Lot 27 Mehedinti (min74-max87)x400lei=(min29600-max34800)lei;(min296-max348)x400lei=(min118400-max139200)lei,

Lot 28 Mures (min182-max214)x400lei=(min72800-max85600)lei;(min728-max856)x400lei=(min291200-max342400)lei,

Lot 29 Neamt (min108-max127)x400lei=(min43200-max50800)lei;(min432-max508)x400lei=(min172800-max203200)lei,

Lot 30 Olt (min112-max132)x400lei=(min44800-max52800)lei;(min448-max528)x400lei=(min179200-max211200)lei,

Lot 31 Prahova (min125-max147)x400lei=(min50000-max58800)lei;(min500-max588)x400lei=(min200000-max235200)lei,

Lot 32 Satu Mare (min105-max124)x400lei=(min42000-max49600)lei;(min420-max496)x400lei=(min168000-max198400)lei,

Lot 33 Salaj (min92-max108)x400lei=(min36800-max43200)lei;(min368-max432)x400lei=(min147200-max172800)lei,

Lot 34 Sibiu (min109-max128)x400lei=(min43600-max51200)lei;(min436-max512)x400lei=(min174400-max204800)lei,

Lot 35 Suceava (min101-max119)x400lei=(min40400-max47600)lei;(min404-max476)x400lei=(min161600-max190400)lei,

Lot 36 Teleorman (min113-max133)x400lei=(min45200-max53200)lei;(min452-max532)x400lei=(min180800-max212800)lei,

Lot 37 Timis (min178-max209)x400lei=(min71200-max83600)lei;(min712-max836)x400lei=(min284800-max334400)lei,

Lot 38 Tulcea (min124-max146)x400lei=(min49600-max58400)lei;(min496-max584)x400lei=(min198400-max233600)lei,

Lot 39 Vaslui (min116-max137)x400lei=(min46400-max54800)lei;(min464-max548)x400lei=(min185600-max219200)lei,

Lot 40 Vâlcea (min101-max119)x400lei=(min40400-max47600)lei;(min404-max476)x400lei=(min161600-max190400)lei,

Lot 41 Vrancea (min163-max192)x400lei=(min65200-max76800)lei;(min652-max768)x400lei=(min260800-max307200)lei,

Lot 42 M. Bucuresti (min31-max37)x400lei=(min12400-max14800)lei;(min124-max148)x400lei=(min49600-max59200)lei.

Informatii suplimentare gasiti in Caietul de Sarcini pe www.licitatie-publica.ro, in anunt: Servicii de colectare si de colationare de date pentru Reteaua de Informatii Contabile Agricole din Romania

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 

Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice viitoare, finantare europeana prin programe operationale comune cu Ucraina, Rep. Moldova si in bazinul Marii Negre.

 

Programul Operational Comun Romania – Ucraina 2014 – 2020 trimis Comisiei Europene spre aprobare

Cu o alocare din partea Uniunii Europene de 60 de milioane de euro, programul se adreseaza zonei aflate la frontiera de stat dintre Romania (judetele Satu Mare, Maramures, Suceava, Botosani, Tulcea) si Ucraina (regiunile Transcarpatia, Ivano- Frankivsk, Cernauti si Odessa).

Obiectivul programului il constituie sprijinirea, prin actiuni transfrontaliere, a educatiei, cercetarii, dezvoltarii si inovarii tehnologice, promovarea culturii locale si conservarea patrimoniului istoric, imbunatatirea accesibilitatii, accesului la sanatate, precum si siguranta si securitatea cetatenilor care locuiesc in aria Programului.

Astfel, prin proiectele care vor fi implementate, Programul Operational Comun Romania – Ucraina 2014 – 2020 va contribui la atingerea obiectivului general al Instrumentului European de Vecinatate: evolutia catre o regiune de prosperitate si buna vecinatate, realizata prin acţiuni de cooperare transfrontaliera in beneficiul statelor membre si nemembre ale UE.

Informatii privind Programul sunt disponibile pe site-ul www.ro-ua-md.net, in sectiunea dedicata perioadei de programare 2014-2020.

Programul Operational Comun Romania – Republica Moldova 2014 – 2020 trimis Comisiei Europene spre aprobare

Cu o alocare din partea Uniunii Europene de 81 de milioane de euro, programul se adreseaza zonei aflate la frontiera de stat dintre Romania (judetele Botosani, Iasi, Vaslui si Galati) si Republica Moldova.

Obiectivul programului il constituie sprijinirea, prin actiuni transfrontaliere, a educatiei, cercetarii, dezvoltarii si inovarii tehnologice, promovarea culturii locale si conservarea patrimoniului istoric, imbunatatirea accesibilitatii, accesului la sanatate, precum si siguranta si securitatea cetatenilor care locuiesc in aria Programului.

Astfel, prin proiectele care vor fi implementate, Programul Operational Comun Romania – Republica Moldova 2014 – 2020 va contribui la atingerea obiectivului general al Instrumentului European de Vecinatate: evolutia catre o regiune de prosperitate si bună vecinatate, realizata prin actiuni de cooperare transfrontaliera in beneficiul statelor membre si nemembre ale UE.

Informatii privind Programul sunt disponibile pe site-ul www.ro-ua-md.net, in sectiunea dedicata perioadei de programare 2014-2020.

Programul Operational Comun Bazinul Marii Negre 2014-2020 transmis spre aprobare Comisiei Europene

Programul Operational Comun Bazinul Marii Negre are alocat, in perioada 2014 – 2020, un buget de 49 de milioane de euro, suma provenită din Instrumentul European de Vecinatate (ENI) si din Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (IPA), la care se adauga minimum 10% reprezentand contributia nationala a statelor participante.

Scopul programului este de a contribui la cresterea nivelului de dezvoltare economica si la protectia mediului in regiunile din Bazinul Marii Negre. In aria eligibila sunt cuprinse cele sase judete din Regiunea Sud-Est pentru Romania, regiunile din vecinatatea bazinului pentru Bulgaria, Grecia, Turcia si Ucraina, precum si intreg teritoriul national al Armeniei, Republicii Moldova si al Georgiei.

Anterior transmiterii catre Comisia Europeana, toate statele participante reprezentate in Comitetul Comun de Programare au comunicat catre Autoritatea de Management – Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice – acordul cu privire la versiunea finala a documentului, cu exceptia Azerbaidjan-ului, care si-a anuntat retragerea din program în cursul lunii mai 2015. Federatia Rusa nu a participat in cadrul procesului de programare.

Programul, structurat pe doua obiective tematice, va finanta proiecte care se incadreaza intr-una dintre cele patru prioritati.

1. Promovarea mediului de afaceri si a antreprenoriatului in Bazinul Marii Negre:

  • Prioritatea 1.1 – Promovarea in comun a mediului de afaceri si a antreprenoriatului in sectoarele turism si cultura;
  • Prioritatea 1.2 – Cresterea oportunitatilor de comert transfrontalier si modernizarea in domeniul agriculturii si a sectoarelor conexe;

2. Promovarea unei politici de mediu coordonate si reducerea prin actiuni comune a deseurilor maritime in Bazinul Marii Negre:

  • Prioritatea 2.1 – Imbunatatirea sistemului de monitorizare in comun a mediului;
  • Prioritatea 2.2 – Promovarea unor activitati comune de constientizare publica si a unor actiuni comune impotriva deseurile maritime si riverane

Documentul este disponibil online pe site-ul MDRAP, la secfiunea dedicata programului Bazinul Marii Negre.

Sursa: www.mdrap.ro

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 

Primaria Municipiului Suceava organizeaza licitatie pentru concesionarea serviciului public de salubrizare menajera pe raza municipiului. Municipiul Suceava a ramas fara serviciu de salubrizare dupa ce Consiliului Local convocata ”deindata”, pentru validarea licitatiei privind contractul temporar de salubrizare menajera, nu s-a constituit cvorumul necesar.

Acesta cuprinde : colectarea separata si transportul separat al deseurilor municipale si al deseurilor similare provenind din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fractii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deseuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori, colectarea si transportul deseurilor provenite din locuinte, generate de activitati de reamenajare si reabilitare interioara si/sau exterioara a acestora, sortarea deseurilor municipale si a deseurilor similare.

CPV: 90511000-2 – Servicii de colectare a deseurilor menajere.

Valoarea estimata fara TVA 81,648,000.00 RON

Capacitatea economica si financiara:
Cifra de afaceri : Informatii generale despre ofertant cu mentionarea mediei cifrei de afaceri globale pe ultimii 3 ani, respectiv 2012, 2013 si 2014. Media cifrei de afaceri globala pe ultimii 3 ani sa fie cel putin egala cu 13.600.000 lei.

Capacitatea tehnica:

Experienta similara: Se va prezenta lista principalelor servicii prestate in ultimii 3 ani, din care sa rezulte ca au prestat si au fost duse la bun sfarsit servicii similare a caror valoare / valoare cumulata a fost de minim 6.800.000 lei fara TVA, la nivelul unui contract, maxim 2 (doua) contracte de servicii.

Criterii de atribuire:
Pretul ofertei 95.00 Nivelul redeventei 5.00

In cazul in care mai multe oferte se claseaza pe primul loc, avand punctaje egale, modalitatea de departajare va fi punctajul financiar. Daca si punctajele financiare sunt egale, atunci autoritatea contractanta va solicita reofertarea in plic inchis in vederea departajarii ofertelor.

Termenul limita pentru depunerea candidaturilor: 16.06.2015

Gasiti Anuntul integral si documentatia de participare pe: www.licitatie-publica.ro (DELEGAREA DE GESTIUNE PRIN CONCESIUNE A SERVICIULUI PUBLIC DE SALUBRIZARE MENAJERA ÎN MUNICIPIUL SUCEAVA).

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro. (peste 1670 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Vezi licitatii asemanatoare

Titlul Data inchiderii
Delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare în comunele Corund, Dealu, Capâlnita, Varsag, Porumbeni, Brade?ti, Ulie?, Atid, Feliceni, ?imone?ti si Satu Mare, comune componente a ADI FEJLODO UDVARHELYSZEK, jude?ul Harghita 08.06.15
Contractul de prestari Servicii public de salubrizare pe raza Comunelor Corund, Dealu, Capâlnita, Varsag, Porumbeni, Bradesti, Ulies, Atid, Feliceni, Simonesti si Satu Mare
DELEGAREA GESTIUNII SERVICIULUI DE SALUBRITATE DIN COMUNA DARASTI, JUDETUL ILFOV
Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în comuna Suseni, jud. Harghita.” 26.05.15
“DELEGAREA GESTIUNII ACTIVITATII DE COLECTARE SEPARATA SI TRANSPORTUL SEPARAT AL DESEURILOR MUNICIPALE SI
„Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în comuna Galautas, jud. Harghita.” 22.05.15
Delegarea serviciului de operare a Centrului de Management Intregrat al Deseurilor Ciocanesti si a statiilor de transfer Lehliu- Gara (zona 1), Oltenita (zona 2) si Calarasi (zona 3) din judetul Calarasi. Colectarea, transportul deseurilor voluminoase, deseurilor din constructii-demolari, deseurilor menajere periculoase din judetul Calarasi 04.06.15
Delegarea de gestiune prin concesiune a seviciului de salubrizare al comunei Poian-Câmpina, jud. Prahova 22.04.15
Achizitie servicii de salubrizare la nivelul Orasului Dolhasca
«Delegarea gestiunii prin concesiune a unei parti a serviciului de salubrizare al comunei Costinesti, jud. Constanta»
Tagged with:
 

Consiliul Local Suceava a hotarat, in sedinta de marti, continuarea procedurilor pentru delegarea de gestiune prin concesionare a serviciului public de transport si distributie a energiei termice in sistem centralizat.

Procedura de delegare a gestiunii prin concesionare a serviciului public de transport si distributie a energiei termice a ajuns la faza de negociere directa, in conditiile in care cele doua licitatii organizate de Primaria Suceava au esuat din cauza ca nu au fost depuse minim trei oferte, asa cum cere legea.

SC Termica SA, aflata in insolventa, ar trebui sa opereze in continuare sistemul de transport si distributie pana in vara anului viitor, cand expira planul de reorganizare a firmei.

La negocierea directa participa firma SC Thermonet SRL ai carei actionari sunt Elsaco Botosani si Adrem Invest Bucuresti. Adrem Invest detine pachetul majoritar de actiuni la societatea Bioenergy care opereaza noua centrala termica pe gaz si biomasa a municipiului Suceava. SC Termica SA a fost descalificata pentru ca oferta sa a fost considerata neeligibila.

Sursa: www.administratie.ro

Alte licitatii active ale Consiliului Judetean Suceava:

Achizitie servicii organizare evenimente in cadrul proiectului “Medicină în situaţii şi ocazii de urgenţă – răspuns prompt la provocările transfrontaliere”, cod MIS-ETC 1575.

Contract de servicii de management al proiectului „O cladire de patrimoniu – Muzeu pentru mileniul III judetul Suceava, cod SMIS 13013.

Contract de furnizare a 5 buc. dispozitive mobile pentru ventilarea artificiala a plamanilor, 5 buc. dispozitive mobile pentru diagnosticare cu ultrasunet si 5 buc. defibrilatoare mobile în cadrul proiectului „Medicina în situatii si ocazii de urgenta – raspuns prompt la provocarile transfrontaliere”, cod MIS ETC 1575.

Contract de servicii de supraveghere a lucrarilor, pentru obiectivul „O cladire de patrimoniu – muzeu pentru mileniul III”, cod SMIS 13013, în cadrul Programului Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, Domeniul major de interventie 5.1 – Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, precum si crearea/modernizarea infrastructurilor conexe

Achizitie de echipamente (eurocontainere, unitati de compostare individuala, tocatoare) pentru colectarea deseurilor reciclabile si a deseurilor menajere in cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deseurilor din judetul Suceava”

Lucrari de construire si amenajare a unei infrastructuri turistice specifice, constand in sase obiecte noi de investitie destinate turismului montan din zona si asigurarea vizibilitatii proiectului „TURISM MONTAN IN BUCOVINA”, cod SMIS 48253

Achizitia unei scari de pasageri autopropulsate, pentru dotarea Aeroportului „Stefan cel Mare” Suceava

Contract de servicii de elaborare de studii în cadrul proiectului „Utilizarea experientei Europene în combaterea eroziunii solului” cod MIS-ETC 1591, finantat în cadrul Programului Operational Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013, Apelul II de proiecte, Prioritatea 2 „Mediu si pregatirea pentru situatii de urgenta”, Masura 2.1 „Rezolvarea în comun a unor aspecte de mediu, inclusiv pregatirea pentru situatii de urgenta”

Contract de lucrari pentru reabilitarea si modernizarea obiectivului Muzeul de Istorie, în cadrul proiectului „O cladire de patrimoniu – Muzeu pentru mileniul III judetul Suceava.

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !