Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice , potrivit www.mdrap.ro, in
Municipiul Suceava vehiculele electrice vor inlocui autobuzele vechi asigurand un aer mai curat si mai mult confort pentru locuitorii orasului.
Acordul de proiect a fost semnat joi, la Ministerul Finanțelor Publice. Documentul prevede ca Programul de cooperare elvetiano-roman va finanta proiectul ”Electromobilitate – vehicule electrice pentru o municipalitate verde” care va fi implementat de municipiul Suceava.
Proiectul va avea o perioada de implementare de 24 de luni, timp in care vor fi achiziţionate 11 autoturisme electrice, doua furgonete electrice, o automaturatoare si o autocisterna electrice pentru parcul auto al municipiului, impreuna cu 10 biciclete electrice si un sistem de incarcare cu panouri fotovoltaice. Totodata, se vor construi 28 de puncte de incarcare, dintre care jumatate pentru incarcare rapida, si se vor amenaja 56 de locuri de parcare pentru vehicule electrice.
“Acesta este al doilea acord de finantare semnat in cadrul Programului de cooperare elvetiano-roman pentru municipiul Suceava. Primul acord a avut in vedere modernizarea iluminatului public, prin introducerea unor noi surse de iluminat cu tehnologie LED – un proiect cu o valoare de peste 6,4 milioane de franci elvetieni (peste 27 de milioane de lei) din care 85% reprezinta co-finantarea oferita de partea elvetiana.
Bugetul total al proiectului este de 3.112.490 de franci elvetieni (echivalentul a 13.085.530,45 de lei) din care contributia elvetiana nerambursabila este de 2.039.100 de franci elvetieni (sau 8.572.784,22 lei) – reprezentand 85% din costurile eligibile.
* * *
Informaţii suplimentare
Programul de cooperare elveţiano-roman
Pe data de 7 decembrie 2009, Parlamentul elvetian a aprobat contributia financiara nerambursabila pentru Romania, in valoare de 181 de milioane de franci elvetieni (aproximativ 800 de milioane de lei), pentru o perioada de angajament de 5 ani (contractare 2009-2014) si o perioada de plata de pană la 10 ani (plati 2009-2019), incepand cu data aprobării contributiei de catre Parlamentul elvetian.
MDRAP are, in cadrul Programului, rolul de Organism Intermediar pentru Aria de Concentrare 4 “Imbunătăţirea mediului inconjurator”. Bugetul alocat acestei arii este de aproximativ 50 de milioane de franci elvetieni. Unitatea Nationala de Coordonare a programului, care asigura, din partea Romaniei, managementul contributiei elvetiene, este Ministerul Finantelor Publice.
In cadrul Ariei de Concentrare 4 a Programului, pana in luna iulie 2015, partea elvetiana a aprobat finantarea pentru:
- 4 orase: Arad (2 proiecte: termoficare si iluminat), Brasov (2 proiecte: termoficare si reabilitare cladiri), Cluj-Napoca (3 proiecte: transport local – autobuze electrice, iluminat si reabilitare cladiri) si Suceava (2 proiecte: iluminat si vehicule electrice pentru parcul auto al primariei).
- Societatea Metrorex S.A., pentru un proiect ce presupune elaborare de studii (prefezabilitate, fezabilitate, multimodal precum si de securitate);
- Proiectul „Institutionalizarea Premiului European pentru Energie in Romania”;
- Proiectul „Fondul destinat actiunilor pentru energie sustenabila”.
Pana in prezent, au fost semnate acorduri de proiect si de implementare pentru:
- „Studiu de pre-fezabilitate (SPF) si studiu de fezabilitate (SF) pentru constructia liniei 4 de metrou: Lac Straulesti – Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul”, beneficiar S.C. Metrorex S.A. (septembrie 2013).
- „Management modern si eficient al iluminatului public din municipiul Suceava”, beneficiar Municipiul Suceava (aprilie 2015).
- „Institutionalizarea Premiului European pentru Energie în Romania” (aprilie 2015)- pentru care a fost lansat apelul de candidaturi.
- „Iluminat public cu LED în Municipiul Arad”, beneficiar Municipiul Arad (mai 2015).
- „Reabilitarea retelelor de transport si distributie energie termica in zona rezidentiala Tractorul din Brasov”, beneficiar Municipiul Brasov (iunie 2015).
- „Termoficare in Arad – reabilitarea retelei de transport si distributie a energiei termice si transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”, beneficiar Municipiul Arad (iulie 2015).
- „Renovarea cladirilor municipale si a scolilor, utilizand tehnologii de constructii inteligente, in Municipiul Brasov”, beneficiar Municipiul Brasov (iulie 2015).
Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.
Licitatii din Suceava
3.295 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 330)