Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice , IPA Romania Serbiapotrivit ec.europa.eu, Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia a fost aprobat de catre Comisia Europeana in data de 6 august 2015, primul apel de proiecte fiind estimat a fi lansat in luna septembrie.

Programul continua finantarea cooperarii transfrontaliere in zona de granita romano-sarba, prin intermediul Instrumentului de Asistenta pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene si al guvernelor celor doua state.

In perioada imediat urmatoare, va fi demarata implementarea efectiva a programului. Astfel, va fi intrunit Comitetul Comun de Monitorizare al Programului, pentru a aproba documentele aferente. Printre acestea, se afla si Ghidul Aplicantului pentru primul apel de propuneri de proiecte, ce se estimeaza a fi lansat in luna septembrie 2015. Apelul se refera la propuneri de proiecte pe axele 1-4, cu un buget IPA alocat in valoare de 27,8 milioane euro, respectiv propuneri de proiecte strategice cu buget IPA alocat de 22,4 milioane euro.

Bugetul total al programului este de 88.124.999 de euro, din care 74.906.248 de euro reprezinta finantare nerambursabila din fondurile Uniunii Europene. In perioada 2014-2020, vor putea fi finantate proiecte pe 4 axe prioritare, in domeniile:

  • Promovarea ocuparii fortei de munca si serviciilor pentru o crestere favorabila incluziunii – 18 milioane de euro,
  • Protectia mediului si managementului riscurilor – 21 milioane de euro,
  • Mobilitate si accesibilitate sustenabile – 21 milioane de euro,
  • Atractivitate pentru turism sustenabil – 18 milioane de euro.

Aria eligibila a Programului este constituita din judetele Timis, Caras Severin si Mehedinti (din Romania) si districtele Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski, Podunavski (din Republica Serbia).

Potentialii beneficiari, precum si toti cei interesati de cooperarea transfrontaliera romano-sarba in cadrul Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia pot obtine mai multe informatii accesand sectiunea 2014-2020 din cadrul site-urilor: www.brct-timisoara.ro si www.romania-serbia.net.

Informatii suplimentare

MDRAP gestioneaza, in perioada de programare 2014-2020, 14 programe operationale cu cofinantare din fonduri europene:Programul Operational Regional – POR, Programul Operational Capacitate Administrativa – POCA si 12 programe de cooperare teritoriala europeana (6 programe pentru care MDRAP este Autoritate de management sau Autoritate comuna de management si 6 programe pentru care este Autoritate nationala).

Programele de Cooperare Teritoriala Europeana presupun cooperarea, prin intermediul unor proiecte gestionate si administrate in comun de partenerii din statele participante, a unor regiuni din Romania:

  • cu regiuni din statele vecine, in cadrul cooperarii transfrontaliere – prin care se finanteaza proiecte de accesibilitate (transport si tehnologia informatiei), mediu si prevenirea riscurilor, dezvoltare economica si sociala si actiuni „people to people”;
  • cu regiunile dintr-un anumit spatiu geografic, in cadrul cooperarii transnationale – prin care se finanteaza actiuni si dezvoltarea de retele care sa duca la dezvoltare teritoriala integrata in domenii precum: inovatia, mediul, accesibilitatea si dezvoltarea urbana;
  • cu regiuni din orice stat membru al Uniunii Europene, in cadrul cooperarii interregionale – cooperarea intre autoritatile publice pe probleme de interes comun, prin transfer de experienta si bune practici intre regiunile UE, prin constituirea de retele intre orasele si intre cercetatorii din UE.

Pagini Utile

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !