In decembrie a.c., s-a desfasurat, la Kikinda, Serbia, cea de-a treia reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania-Serbia.

Cu aceasta ocazie, au fost aprobate si propuse spre finantare 32 de proiecte din cadrul primului apel pentru propuneri de proiecte, in valoare totala de 25,4 de milioane de euro.

Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania-Serbia continua finantarea proiectelor de cooperare transfrontaliera in zona de granita romano-sarba pentru perioada de programare 2014-2020, prin intermediul Instrumentului de Asistenta pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene si al guvernelor celor doua state. Programul a fost aprobat de Comisia Europeana pe 6 august 2015, iar primul apel a fost lansat pe 15 septembrie 2015.

Bugetul total al programului este de 88.124.999 de euro, din care 74.906.248 de euro reprezinta finantare nerambursabila din fondurile Uniunii Europene. In perioada 2014-2020, vor putea fi finantate proiecte pe 4 axe prioritare, in domeniile:

  • promovarea ocuparii fortei de munca si serviciilor pentru o crestere favorabila incluziunii – 18 milioane de euro;
  • protectia mediului si managementului riscurilor – 21 milioane de euro;
  • mobilitate si accesibilitate sustenabile – 21 milioane de euro;
  • atractivitate pentru turism sustenabil – 18 milioane de euro.

Aria eligibila a Programului este constituita din judetele Timis, Caras Severin si Mehedinti (din Romania) si districtele Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski, Podunavski (din Republica Serbia).

Potentialii beneficiari, precum si toti cei interesati de cooperarea transfrontaliera romano-sarba in cadrul Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia pot obtine mai multe informatii accesand sectiunea 2014-2020 din cadrul site-urilor: www.brct-timisoara.ro si www.romania-serbia.net.

Guvernul a aprobat si o hotarare pentru instituirea schemei de ajutor de stat “Scale UP” avand ca obiectiv stimularea investitiilor intreprinderilor mici si mijlocii, in valoare totala maxima de 900 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 200 milioane euro, pentru perioada 2017-2020.

Nivelul maxim al ajutorului de stat acordat unui beneficiar in cadrul acestei scheme nu poate depasi 5 milioane lei.

Astfel, numarul estimat al intreprinderilor care urmeaza sa beneficieze de ajutor de stat in baza schemei este de 200 beneficiari.

Finantarea va fi oferita sub forma de:

  • credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finantare pentru perioada 2017-2020 in valoare de 900 milioane lei;
  • credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2017-2023 in valoare de 900 milioane lei.

“Romania, alaturi de Polonia, Italia si Bulgaria, se numara printre tarile cu cea mai mare nevoie de investitii in randul firmelor cu potential de crestere, potrivit Scale Up Index, studiu lansat foarte recent de Comisia Europeana. Acelasi raport arata ca principalele lucruri care ar trebui imbunatatite pentru firme se refera la accesul la finantare si personal calificat, la crearea de competente noi pentru angajati si manageri…”, a declarat Costin Borc, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri.

Schema de ajutor de stat va conduce la cresterea numarului locurilor de munca nou create, a incasarilor la bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, precum si la majorarea volumului de investitii straine in Romania si a volumului de investitii in cadrul regiunilor defavorizate.

Din bugetul maxim de 900 de milioane de lei, suma de 270 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 60 milioane euro, va fi alocata in mod egal si distinct celor trei zone pilot pentru dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene si bugetul national in vederea imbunatatirii situatiei socio-economice a locuitorilor, prevazute in memorandumul cu tema ”Dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene si bugetul national pentru imbunatatirea situatiei sociale si economice a locuitorilor din zonele pilot de interventie Valea Jiului, zona Rosia Montana – Muntii Apuseni si comunitatile marginalizate din Moldova”, aprobat de Guvernul Romaniei in data de 28 septembrie 2016.”

Finantarea schemei de ajutor de stat se asigura din bugetul aprobat anual al Ministerului Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri.

 Sursa: MDRP

Tagged with:
 

Fonduri Europene: Comisia Europeana a adoptat regio-adrun nou program Interreg intre Romania si Ungaria, in valoare de 231,8 milioane EUR, din care 189,1 milioane EUR provin din Fondul European de Dezvoltare Regionala.

Principalele obiective ale acestui program sunt cresterea ocuparii fortei de munca si a mobilitatii transfrontaliere a acesteia, stimularea unei cresteri economice comune si consolidarea cooperarii pentru prevenirea riscurilor naturale. De asemenea, programul vizeaza regenerarea zonelor rurale si urbane defavorizate si imbunatatirea serviciilor transfrontaliere de asistenta medicala.

Context

Regiunile care fac obiectul programului „Interreg V-A Romania-Ungaria” sunt urmatoarele: regiunile Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg, Békés si Csongrád din Ungaria si regiunile Bihor, Satu Mare, Arad si Timis din Romania.

Cele sase prioritati ale programului sunt:

1.  Protectia comuna si utilizarea eficienta a resurselor comune

2.  Imbunatatirea conectivitatii in regiunea de frontiera intr-un mod inteligent si durabil

3.  Stimularea ocuparii fortei de munca si promovarea mobilitatii transfrontaliere a fortei de munca

4.  Imbunatatirea serviciilor de asistenta medicala

5.  Consolidarea prevenirii si gestionarii riscurilor

6.  Promovarea cooperarii transfrontaliere intre institutii si cetateni

Persoana de contact pentru presa

Sophie DUPIN de SAINT-CYR
sophie.dupin-de-saint-cyr@ec.europa.eu
+32 2 295 6169

Pagini Utile

Asigurati-va ca Nu pierdeti contracte din licitatii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2500 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs. 

Licitatii pentru achizitii din fonduri europene:

Titlu Data publicarii Data inchidere CPV
MATERII CONSUMABILE AFERENTE FUNCTIONARII SES 7 COD CPV 33760000-5 09.12.2015 16.12.2015 33760000-5 33760000
MATERII CONSUMABILE AFERENTE FUNCTIONARII SES 8 COD CPV 19640000-4, 39831200-8 09.12.2015 16.12.2015 19640000-4 39831200-8 19640000
Anunt lansare procedura simplificata de atribuire – contract furnizare – achizitie active fixe necorporale (softuri si licente)_Lot 2 si Lot 3 09.12.2015 16.12.2015 48000000-8
Achizitie centrala pe lemne, masini de spalat semiprofesionale si detergent 08.12.2015 15.12.2015 39715210-2 39713200-5 39831200-8
MATERII PRIME AFERENTE FUNCTIONARII SES 5 COD CPV 44330000-2 07.12.2015 14.12.2015 44330000-2 44330000
MATERII PRIME AFERENTE FUNCTIONARII SES 6 COD CPV 44175000-7 07.12.2015 14.12.2015 44175000-7 44175000
MATERII PRIME AFERENTE FUNCTIONARII SES 07.12.2015 14.12.2015 15000000-8
FURNIZARE DE MATERIE PRIMA – LEMN DE FOC SES 8 – LOT 2 07.12.2015 15.12.2015 03413000-8

.

Doriti sa primiti aceste licitatii zilnic pe e-mail? La noi aveti 7 Zile Gratuit, daca Testati Acum!

In Timisoara, investitiile publice in derulare depasesc 200 milioane de lei si sunt importante pentru dezvoltarea viitoare a orasului, potrivit arhitectul-sef al municipiului.

In ccea ce priveste investitiile publice, lucrari importante vizeaza modernizarea spatiului public din centrul istoric al orasului, refacerea malurilor Canalului Bega si reabilitarea cladirilor a trei licee, imobile incluse in categoria monumentelor istorice.

Constructorii care se ocupa de reamenjarea zonei din Calea Sagului pentru noul mall care se ridica in zona incep lucrarile pentru extinderea liniei de tramvai, care va lega intersectia cu strada Ana Ipatescu de viitorul centru comercial.

In paralel, la dezvoltarea Timisoarei vor contribui investitiile private, cele mai mari fiind reprezentate de platforma comerciala dezvoltata de NEPI si Dedeman pe locul fabricii Dermatina sau lucrarile de interventie si remodelare a unor spatii aflate in cartierele istorice ale orasului, cum este, in special, fosta Fabrica de Ciorapi.

Deja in plin proces de construire, un nou mall prinde pe terenul fostei fabrici Dermatina din Calea Sagului. Un alt proiect similar este cel al grupului israelian Plaza Centers, care vizeaza viitorul mall Timisoara Plaza, din zona Modern.

Cel de-al patrulea mall, Tmisoara Centrum, va fi construit pe strada Circumvalatiunii. Alpha Group Investments Ltd si TBE Business Solutions vor investi 80 de milioane de euro in 60.000 de metri patrati (zona foste intreprinderi IRA). Va exista un imobil de sapte etaje, iar spatiile vor fi dedicate, in marea majoritate, magazinelor doar o mica parte va fi alocata birourilor.

A inceput si constructia OPENVILLE – proiectul de regenerare urbana de peste 200 de milioane de euro. Proiectul va dezvolta un pol de business regional, ce va stimula cresterea economica si va crea mii de locuri de munca. Cea mai inalta cladire din Romania, peste 13.000 de locuri de munca, patinoar si fantâni arteziene – cateva dintre elementele proiectului in valoare de 220 de milioane de euro.

Contractele incheiate pentru investitii publice vor fi atribuite prin achizitie publica, in urma unor anunturi de licitatii. In masura in care doriti sa aflati inaintea celorlalti, cand va avea loc licitatia? Monitorizam pentru dvs. toate achizitiile publice, aveti 7 Zile de Gratuit! Testati Acum!

Vezi aici licitatii asemanatoare:

Licitatii din Timis

285 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 29)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
Servicii de proiectare (Expertiza + DALI) aferent investitiei,,Fântână ornamentală cu Peşti” 01.10.15 12.10.15 Timiş
Servicii de proiectare (Expertiza + DALI) aferent investitiei ,,Fântână ornamentală Dacia” 01.10.15 12.10.15 Timiş
MASINA DE COLATAT, FALTUIT, CAPSAT, DEBITAT 01.10.15 05.10.15 Timiş
Acord-cadru de furnizare – Medicamente 30.09.15 Timiş
Achizitie MASINA DE GATIT PE GAZ + CUPTOR, MARMITA, MASINA DE SPALAT INDUSTRIALA, USCATOR RUFE, CALANDRU 30.09.15 Timiş
Servicii de revizie tehnica tractoare in garantie si eventuale reparatii 30.09.15 Timiş
Acord cadru de furnizare implanturi mamare 30.09.15 Timiş
Furnizare material de laborator proiect PN38/29.04.2013 01.10.15 06.10.15 Timiş
Servicii de sondaje de opinie POSDRU189/2.1/G/156168 01.10.15 06.10.15 Timiş
Servicii de sondaje de opinie POSDRU/189/2.1/G/156168 01.10.15 07.10.15 Timiş

 

Tagged with:
 

Achizitii publice: Potrivit www.administratie.ro, consilierii judeteni au votat bugetul rectificat pozitiv prin care Consiliul Judetean Timis a primit de la Guvern in plus 92 de milioane de lei.

Presedintele administratiei judetene, Titu Bojin, a subliniat ca la rectificarea bugetara toate localitatile care au avut minus repartizat la inceputul anului au primit sume de bani ca sa poata fi cel putin la zero.

La rectificare judetul Timis a fost unul dintre cele mai favorizate din punctul de vedere al alocarilor sumelor de bani. ‘Nu sunt numai cele 92 de milioane de lei, ci mai sunt 19 milioane de lei pe titluri judecatoresti, 800.000 de lei pe Culte si 55 de milioane de lei care vin pe Programul National de Dezvoltare Locala.

Pentru Infrastructura (reparatii de drumuri) au fost alocati peste 20 milioane de lei, Sanatatea (reparatii curente la Spitalul Judetean Timisoara) primeste 1.500.000 de lei, iar pentru Educatie se suplimenteaza cheltuielile de personal, bugetele institutiilor de învatamânt special, cu 1.787.000 de lei.

La capitolul Servicii si dezvoltare publica se rectifica bugetul Agentiei de Dezvoltare Economico Sociala Timis (ADETIM) si bugetul Directiei de Prestari Servicii Timis cu suma de 97.000 de lei, respectiv 1.095.000 de lei pe cheltuieli de personal, iar la Transporturi se majoreaza bugetul lucrarilor la drumurile judetene cu suma de 4.150.000 de lei.

La capitolul Autoritati executive se majoreaza prevederile bugetare la cheltuieli de personal cu suma de 160.000 de lei, iar la bunuri si servicii cu suma de 790.000 de lei, din care 400.000 de lei pentru reparatii lacase de cult, 350.000 de lei pentru reparatii mobilier, iar 25.000 de lei tiparire carnete si atestate de producator si 15.000 de lei pentru protectia muncii.

Ordinea publica (ISU Banat) primeste în plus 105.000 de lei pentru combustibil si alte lucrari edilitare. Sectorul Cultura, recreere, religie se rectifica pozitiv, astfel ca se majoreaza prevederile bugetare la Muzeul Banatului (cheltuieli de personal) cu suma de 25.000 de lei si 100.000 de lei la bunuri si servicii pentru achizitionare mobilier de birou si pentru mansarda Bastion Theresia. Bugetul Bibliotecii Judetene se suplimenteaza cu suma de 193.000 de lei pentru cheltuieli de personal si cu 40.000 de lei pe bunuri si servicii pentru reparatia cladirii din strada Razboieni.

De asemenea, se suplimenteaza bugetul asociatilor sportive, sportul de performanta cu suma de 150.000 lei. Se majoreaza si prevederile bugetare pentru personalul neclerical cu suma de 824.000 de lei, suma primita de la bugetul de stat, precum si cu suma de 40.000 de lei pentru opt posturi de neclerical. AGERPRES

Vezi Licitatii din Timis

6.867 licitatii (achizitii publice) gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 687)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
Anulata – SERVICII DE INTRETINERE SI REPARARE COMPUTER TOMOGRAF INCLUSIV A INJECTOMATULUI CU DOUA CAPETE ACIST MPOWER CTA 27.07.2015 07.08.2015 Timiş
Prestare abonament soft 26.08.2015 28.08.2015 Timiş
Masini si echipament de constructii 26.08.2015 28.08.2015 Timiş
Servicii realizare pagina web 26.08.2015 28.08.2015 Timiş
Servicii de informare si publicitate 25.08.2015 28.08.2015 Timiş
Inchiriere albie minora rau Timis 25.08.2015 28.08.2015 Timiş
Suspendata – Servicii specializate de paza si interventie la obiectivele ST Timisoara 04.08.2015 25.08.2015 Timiş
”SERVICII DE INFORMARE SI PUBLICITATE “ PROIECT NR. 1846/SMIS-CSNR 48748-POSCCE/ acronim ROBOCAPE 24.08.2015 28.08.2015 Timiş
SERVICII DE PUBLICITATE PENTRU CONFERINTA FINALA 24.08.2015 28.08.2015 Timiş
Produse pentru intretinerea buclelor inductive in carosabil 24.08.2015 28.08.2015 Timiş

 

Tagged with:
 

Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice , IPA Romania Serbiapotrivit ec.europa.eu, Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia a fost aprobat de catre Comisia Europeana in data de 6 august 2015, primul apel de proiecte fiind estimat a fi lansat in luna septembrie.

Programul continua finantarea cooperarii transfrontaliere in zona de granita romano-sarba, prin intermediul Instrumentului de Asistenta pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene si al guvernelor celor doua state.

In perioada imediat urmatoare, va fi demarata implementarea efectiva a programului. Astfel, va fi intrunit Comitetul Comun de Monitorizare al Programului, pentru a aproba documentele aferente. Printre acestea, se afla si Ghidul Aplicantului pentru primul apel de propuneri de proiecte, ce se estimeaza a fi lansat in luna septembrie 2015. Apelul se refera la propuneri de proiecte pe axele 1-4, cu un buget IPA alocat in valoare de 27,8 milioane euro, respectiv propuneri de proiecte strategice cu buget IPA alocat de 22,4 milioane euro.

Bugetul total al programului este de 88.124.999 de euro, din care 74.906.248 de euro reprezinta finantare nerambursabila din fondurile Uniunii Europene. In perioada 2014-2020, vor putea fi finantate proiecte pe 4 axe prioritare, in domeniile:

  • Promovarea ocuparii fortei de munca si serviciilor pentru o crestere favorabila incluziunii – 18 milioane de euro,
  • Protectia mediului si managementului riscurilor – 21 milioane de euro,
  • Mobilitate si accesibilitate sustenabile – 21 milioane de euro,
  • Atractivitate pentru turism sustenabil – 18 milioane de euro.

Aria eligibila a Programului este constituita din judetele Timis, Caras Severin si Mehedinti (din Romania) si districtele Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski, Podunavski (din Republica Serbia).

Potentialii beneficiari, precum si toti cei interesati de cooperarea transfrontaliera romano-sarba in cadrul Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania – Serbia pot obtine mai multe informatii accesand sectiunea 2014-2020 din cadrul site-urilor: www.brct-timisoara.ro si www.romania-serbia.net.

Informatii suplimentare

MDRAP gestioneaza, in perioada de programare 2014-2020, 14 programe operationale cu cofinantare din fonduri europene:Programul Operational Regional – POR, Programul Operational Capacitate Administrativa – POCA si 12 programe de cooperare teritoriala europeana (6 programe pentru care MDRAP este Autoritate de management sau Autoritate comuna de management si 6 programe pentru care este Autoritate nationala).

Programele de Cooperare Teritoriala Europeana presupun cooperarea, prin intermediul unor proiecte gestionate si administrate in comun de partenerii din statele participante, a unor regiuni din Romania:

  • cu regiuni din statele vecine, in cadrul cooperarii transfrontaliere – prin care se finanteaza proiecte de accesibilitate (transport si tehnologia informatiei), mediu si prevenirea riscurilor, dezvoltare economica si sociala si actiuni „people to people”;
  • cu regiunile dintr-un anumit spatiu geografic, in cadrul cooperarii transnationale – prin care se finanteaza actiuni si dezvoltarea de retele care sa duca la dezvoltare teritoriala integrata in domenii precum: inovatia, mediul, accesibilitatea si dezvoltarea urbana;
  • cu regiuni din orice stat membru al Uniunii Europene, in cadrul cooperarii interregionale – cooperarea intre autoritatile publice pe probleme de interes comun, prin transfer de experienta si bune practici intre regiunile UE, prin constituirea de retele intre orasele si intre cercetatorii din UE.

Pagini Utile

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

E.ON Distributie Romania S.A. organizeaza E.ONLicitatie Servicii pentru Citirea contoarelor de gaz si electricitate, in aria sa de activitate.

 

Locul principal de prestare: Judetele: Iasi, Suceava, Botosani, Bacau, Vaslui, Neamt, Cluj, Bistrita-Nasaud, Salaj, Bihor, Maramures, Satu Mare, Sibiu, Alba, Mures, Harghita,Timis, Caras Severin, Arad, Hunedoara.

Clasificare CPV: 65500000-8 – Servicii de citire a contoarelor

Cantitatea totala sau domeniul:
-Citiri contoare de gaz=16.581.362 buc;
-Citiri contoare de energie electrica=10.556.452 buc;
-Citiri contoare comune de energie electrica si gaz=3.048.200 buc;
-Citiri contoare la cerere=528.000 buc.

Valoarea estimata fara TVA: 47,559,788.88 RON

Garantia de participare este : 237.798,94 lei

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 08.09.2015

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de licitatie, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Vezi aici licitatii asemanatoare:

Titlul Data inchiderii
Servicii suplimentare – Citirea contoarelor de energie electrica la consumatorii E.ON
Servicii suplimentare – Citirea contoarelor de energie electrica la consumatorii E.ON.Servicii suplimentare – Citirea contoarelor de energie electrica la consumatorii E.ON
Proiectare si executie bransamente gaze naturale pe raza de activitate a E.ON Distributie Romania SA- 17 loturi.Proiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 4 Baia MareProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 3 BACAUProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 12 SATU MAREProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 11 RESITAProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 15 TARGU MURESProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 14 SUCEAVAProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 16 TIMISOARAProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 13 SIBIUProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 1 ALBA IUL
Proiectare si executie bransamente gaze naturale pe raza de activitate a E.ON DISTRIBUTIE ROMANIA SA- 17 loturi
Lucrari de constructii si instalatii aferente proiectului „INFIINTAREA SPATIILOR DE RECREERE PENTRU POPULATIA RURALA PRIN CONSTRUIREA UNEI SALI DE SPORT IN COMUNA CORONINI, JUD. CARAS – SEVERIN„
Servicii de citiri contoare de energie electrica si activitati conexe serviciului de distributie a energiei pentru FDEE Electrica Distributie Muntenia Nord SA
Tagged with:
 

Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice. Potrivit portalului www.administratie.ro, Timisul va primi la rectificarea bugetara 92 de milioane de lei, fiind judetul caruia i se aloca cea mai mare suma pentru echilibrarea bugetelor locale, a declarat Titu Bojin, presedintele Consiliului Judetean Timis.

 

Din aceste sume se va insista pe investitii in infrastructura si in domeniul spitalelor.

Potrivit acestuia, alocari importante sunt si la capitolul cheltuieli de personal (824.000 de lei), locul cinci pe tara, la sumele alocate pentru institutiile de invatamant special (18 milioane de lei) si 6 milioane de lei pentru Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR). “La PNDR stam foarte bine. Sunt 152 de proiecte aprobate, dintre care 62 au fost deja finantate, restul sunt proiecte noi, care urmeaza sa intre la finantare. Un singur proiect a fost pus in plus, este vorba de drumul de la Unip, acolo era mare nevoie, am decis sa alocam 300.000 de lei.

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, Apelati la Serviciul de Monitorizare de achizitii publice: www.licitatie-publica.ro. (peste 2000 de Surse de licitatii publice, inclusiv Fonduri Europene), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Licitatii din Timis

6.444 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 645)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
Anulata – Furnizare 4 (patru) echipamente de detectie explozibili – ETD – instalare si PIF – credit furnizor – acord cadru 14.07.2015 29.07.2015 Timiş
RO-Timisoara: Seringi 28.07.2015 28.07.2015 Timiş
Servicii de editare si publicare 27.07.2015 30.07.2015 Timiş
Servicii de angajare unei firme specializate in arhiva 27.07.2015 30.07.2015 Timiş
Servicii de dezinsectie si deratizare 24.07.2015 29.07.2015 Timiş
Furnizare carti de specialitate romanesti si straine in cadrul proiectului POSDRU 156/1.2/G/133630 23.07.2015 30.07.2015 Timiş
„Furnizare concentrat alimentar uscat pentru hrana caini serviciu” 23.07.2015 28.07.2015 Timiş
Furnizare material consumabile proiect POSDRU/156/1.2/G/141271 – echipa de management 23.07.2015 29.07.2015 Timiş
Anulata – Servicii de telecomunicatii si servicii de internet pentru Primaria Municipiului Timisoara 07.07.2015 21.07.2015 Timiş
Anulata – Punerea in siguranta a barajului Moravita 07.07.2015 22.07.2015 Timiş

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Ministerul Agriculturii(MADR) organizeaza Licitatie Servicii de colectare si de colationare de date pentru Reteaua de Informatii Contabile Agricole din Romania.

Acord-cadru cu un singur agent economic: Durata acordului-cadru: 48 luni

Valoarea estimata fara TVA: intre 8,158,400 si 9,600,000RON

Clasificare CPV: 72314000-9 – Servicii de colectare si de colationare de date

Cantitatea totala sau domeniul
Valoarea maxima a unui contract subsecvent(CS) nu poate depasi suma aferenta numarului de exploatatii atribuite lotului respectiv, suma alocata pentru completarea unui chestionar este 400lei.

Detalierea loturilor este facuta pe contract subsecvent, respectiv acord cadru.

Lot 1 Alba (min157-max185)x400lei=(min62800-max74000)lei;(min628-max740)x400lei=(min251200-max296000)lei,

Lot 2 Arad (min150-max176)x400lei=(min60000-max70400)lei;(min600-max704)x400lei=(min240000-max281600)lei,

Lot 3 Arges (min111-max131)x400lei=(min44400-max52400)lei;(min444-max524)x400lei(min177600-max209600)lei,

Lot 4 Bacau (min116-max136)x400lei=(min46400-max54400)lei;(min464-max544)x400lei=(min185600-max217600)lei,

Lot 5 Bihor (min124-max146)x400lei=(min49600-max58400)lei;(min496-max584)x400lei=(min198400-max233600)lei,

Lot 6 Bistrita-Nasaud (min89-max105)x400lei=(min35600-max42000)lei;(min356-max420)x400lei=(min142400-max168000)lei,

Lot 7 Botosani (min103-max121)x400lei=(min41200-max48400)lei;(min412-max484)x400lei=(min164800-max193600)lei,

Lot 8 Brasov (min104-max122)x400lei=(min41600-max48800)lei;(min416-max488)x400lei=(min166400-max195200)lei,

Lot 9 Braila (min136-max160)x400lei=(min54400-max64000)lei;(min544max640)x400lei=(min217600-max256000)lei,

Lot 10 Buzau (min165-max194)x400lei=(min66000-max77600)lei;(min660-max776)x400lei=(min264000-max310400)lei,

Lot 11 Caras-Severin (min137-max161)x400lei=(min54800-max64400)lei;(min548-max644)x400lei=(min219200-max257600)lei,

Lot 12 Calarasi (min136-max160)x400lei=(min54400-max64000)lei;(min544-max640)x400lei=(min217600-max256000)lei,

Lot 13 Cluj (min98-max115)x400lei=(min39200-max46000)lei;(min392-max460)x400lei=(min156800-max184000)lei,

Lot 14 Constanta (min224-max263)x400lei=(min89600-max105200)lei;(min896-max1052)x400lei=(min358400-max420800)lei,

Lot 15 Covasna (min117-max138)x400lei=(min46800-max55200)lei;(min468-max552)x400lei=(min187200-max220800)lei,

Lot 16 Dâmbovita (min125-max147)x400lei=(min50000-max58800)lei;(min500-max588)x400lei=(min200000-max235200)lei,

Lot 17 Dolj (min118-max139)x400lei=(min47200-max55600)lei;(min472-max556)x400lei=(min188800-max222400)lei,

Lot 18 Galati (min141-max166)x400lei=(min56400-max66400)lei;(min564-max664)x400lei=(min225600-max265600)lei,

Lot 19 Giurgiu (min135-max159)x400lei=(min54000-max63600)lei;(min540-max636)x400lei=(min216000-max254400)lei,

Lot 20 Gorj (min84-max99)x400lei=(min33600-max39600)lei;(min336-max396)x400lei=(min134400-max158400)lei,

Lot 21 Harghita (min116-max136)x400lei=(min46400-max54400)lei;(min464-max544)x400lei=(min185600-max217600)lei,

Lot 22 Hunedoara (min117-max138)x400lei=(min46800-max55200)lei;(min468-max552)x400lei=(min187200-max220800)lei,

Lot 23 Ilfov (min94-max111)x400lei=(min37600-max44400)lei;(min376-max444)x400lei=(min150400-max177600)lei,

Lot 24 Ialomita (min130-max153)x400lei=(min52000-max61200)lei;(min520-max612)x400lei=(min208000-max244800)lei,

Lot 25 Iasi (min128-max151)x400lei=(min51200-max60400)lei;(min512-max604)x400lei=(min204800-max241600)lei,

Lot 26 Maramures (min110-max129)x400lei=(min44000-max51600)lei;(min440-max516)x400lei=(min176000-max206400)lei,

Lot 27 Mehedinti (min74-max87)x400lei=(min29600-max34800)lei;(min296-max348)x400lei=(min118400-max139200)lei,

Lot 28 Mures (min182-max214)x400lei=(min72800-max85600)lei;(min728-max856)x400lei=(min291200-max342400)lei,

Lot 29 Neamt (min108-max127)x400lei=(min43200-max50800)lei;(min432-max508)x400lei=(min172800-max203200)lei,

Lot 30 Olt (min112-max132)x400lei=(min44800-max52800)lei;(min448-max528)x400lei=(min179200-max211200)lei,

Lot 31 Prahova (min125-max147)x400lei=(min50000-max58800)lei;(min500-max588)x400lei=(min200000-max235200)lei,

Lot 32 Satu Mare (min105-max124)x400lei=(min42000-max49600)lei;(min420-max496)x400lei=(min168000-max198400)lei,

Lot 33 Salaj (min92-max108)x400lei=(min36800-max43200)lei;(min368-max432)x400lei=(min147200-max172800)lei,

Lot 34 Sibiu (min109-max128)x400lei=(min43600-max51200)lei;(min436-max512)x400lei=(min174400-max204800)lei,

Lot 35 Suceava (min101-max119)x400lei=(min40400-max47600)lei;(min404-max476)x400lei=(min161600-max190400)lei,

Lot 36 Teleorman (min113-max133)x400lei=(min45200-max53200)lei;(min452-max532)x400lei=(min180800-max212800)lei,

Lot 37 Timis (min178-max209)x400lei=(min71200-max83600)lei;(min712-max836)x400lei=(min284800-max334400)lei,

Lot 38 Tulcea (min124-max146)x400lei=(min49600-max58400)lei;(min496-max584)x400lei=(min198400-max233600)lei,

Lot 39 Vaslui (min116-max137)x400lei=(min46400-max54800)lei;(min464-max548)x400lei=(min185600-max219200)lei,

Lot 40 Vâlcea (min101-max119)x400lei=(min40400-max47600)lei;(min404-max476)x400lei=(min161600-max190400)lei,

Lot 41 Vrancea (min163-max192)x400lei=(min65200-max76800)lei;(min652-max768)x400lei=(min260800-max307200)lei,

Lot 42 M. Bucuresti (min31-max37)x400lei=(min12400-max14800)lei;(min124-max148)x400lei=(min49600-max59200)lei.

Informatii suplimentare gasiti in Caietul de Sarcini pe www.licitatie-publica.ro, in anunt: Servicii de colectare si de colationare de date pentru Reteaua de Informatii Contabile Agricole din Romania

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 

Consiliul Judetean Timis organizeaza Licitatie pentru Achizitie echipamente medicale in cadrul proiectului ”Modernizare Ambulator de Specialitate S.C.J.UT” – cod SMIS 30481.

Pretul estimativ: 38.079.923,00 RON

Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor:
Se vor furniza echipamente medicale pentru sectiile din cadrul SCJUT: Chirurgie vasculara, Chirurgie generala, Gastroenterologie, Chirurgie Maxilo Faciala, Medicina interna, Obstretica – Ginecologie, Urologie, ORL, Dermato – Venerologie, Cardiologie, Nefrologie, Chirurgie Plastica si Reparatorie, Endocrinologie, Lab. Medicina Nucleara, Neuro 1, Neuro 2, Ortopedie – traumatologie, Pneumologie, Neurochirurgie, Oftalmologie, Pediatrie, Departament de tratament al durerii cronice, Radiologie si imagistica medicala.

Se va asigura de catre furnizor punerea in functiune pentru toate echipamentele furnizate si instruirea personalului.

Clasificare CPV:
33100000-1 – Echipamente medicale;
51410000-9 – Servicii de instalare de echipament medical.

Termenul limita pentru depunere: 14.09.15

Vezi aici licitatii asemanatoare:

Titlul Data inchiderii
Lucrari de reabilitare si modernizare Ambulator de Specialitate S.C.J.UT, în cadrul proiectului ”Modernizare Ambulator de Specialitate S.C.J.UT” – cod SMIS 30481 23.07.15
Dotare si amenajare centru CINETIc. 24.07.15
Dotare si amenajare centru CINETIc 24.07.15
Furnizare, instalare, punere în func?iune ?i training echipamente medicale -Computer tomograf multislice 12.08.15
Furnizare, instalare, punere în functiune si training aparatura medicala pentru proiectul de investitii: „Reabilitarea, reamenajarea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Orasenesc „Ioan Lascar” din orasul Comanesti, judetul Bacau.” 10.08.15
Servicii de întretinere si constatare defectiuni accidentale pentru instalatiile si echipamentele sanitare, de scurgere, termice si de incendiu CPPAS si UPPAS Snagov 24.07.15
Contract de executie de lucrari la obiectivul de investitie „Pavilion Vizite Reeducare si Popota Cadre – Penitenciarul Botosani” – REST DE EXECUTAT
Inchiriere aparate analize 03.09.15
Echipamente bloc operator 04.08.15
Echipamente bloc operator. 04.08.15

.

Doriti sa primiti aceste licitatii zilnic pe e-mail? La noi aveti 7 Zile Gratuit, daca Testati Acum!

Tagged with:
 

Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice,

Foto: xb022.com

Foto: xb022.com

mai multe autoritati locale au planificat investitii semnificative la nivel local, pentru 2015.

Potrivit www.constructiibursa.ro,  mai multe autoritati locale au facut publice cifrele legate de bugetele alocate investitiilor pentru acest an.

Consiliul Judetean Sibiu: Valoarea totala a proiectelor de investitii pregatite pentru atragerea fondurilor europene, in perioada 2014-2020, este de circa 518,1 milioane de lei.

Consiliul Judetean Timis: Bugetul administratiei judetene Timis pentru 2015, dedicat investitiilor este de circa  76,2 milioane de lei.

Consiliul Judetean Gorj dispune de un buget de 107,3 milioane de lei pentru investitiile din judet, in acest an, programul cuprinzand lucrari in desfasurare in valoare de 56,9 milioane lei.

Primaria Tulcea: Bugetul de investitii pregatit de municipiul Tulcea pentru anul 2015 este de 139,2 milioane de lei,  44 milioane de lei provinind de la bugetul local, iar fondurile externe nerambursabile au o valoare de 95,2 milioane lei.

Primaria Slobozia a aprobat, pentru anul 2015, un buget de investitii de 94,9 milioane lei.

Pentru dvs., persoanele interesate, monitorizam zilnic, Toate Achizitiile publice prin Licitatii, pe judete:

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !