Potrivit www.administratie.ro, Baza sportiva din Corabia va fi renovata dupa 20 de ani cu fonduri europene.

Autoritatile locale au accesat fonduri europene pentru a aduce la viata o emblema a sportului, unde aveau loc candva competitii nationale si aflata intr-un avansat proces de degradare din anii 1990 de cand nu a mai fost folosita. Mai mult, o data cu aceste noi investitii, terenul va functiona pe timp de iarna ca patinoar. Locuitorii sunt incantati de proiect. Bugetul proiectului este de 1,3 milioane de lei, iar in septembrie 2015 proiectul va fi finalizat.

In mai putin de un an, in locul copacilor crescuti in mijlocul terenului va fi construita o baza sportiva modernă. Vor fi refacute gradenele, va există o sala de spectacole, iar pe timp de iarna, terenul va fi transformat in patinoar. Galerie foto cum arata baza sportiva de la Corabia in prezent.

Lucrarile din cadrul proiectului vor viza si: consolidarea si reabilitarea cladirii deja existente “Corp 1” si amenajarea, in interiorul ei, a unei sali multi-functionale, respectiv consolidarea si reabilitarea cladirii existente “Corp 2” si readucerea ei la functiunea initiala – scena pentru sustinerea evenimentelor socio-culturale. De asemenea, vor mai fi avute in vedere: refacerea aleei principale de acces, reabilitarea gradenelor existente prin curatare si inlocuirea celor degradate, refacerea terenului sportiv pentru diverse tipuri de activitati sportive – fotbal, handbal, activitati socio-culturale si, de asemenea, asigurarea posibilitatii de amenajarea unui patinoar pe timp de iarna. Nu in ultimul rand, se vor reamenaja spatiile verzi si se vor planta pomi si se va reface gardul perimetral.
Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro. (peste 1670 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

 

Directia  Generala de Asistenta  Sociala si Protectia Copilului  Sector 6, achizitioneaza prin licitatie publica: Mobilier.

Clasificare CPV: 39100000-3 – Mobilier

Durata acordului-cadru: 24 luni

Valoarea estimata fara TVA: 2,145,305 RON

Cantitatea totala sau domeniul
VALOAREA MAXIMA ESTIMATA A ACORDULUI CADRU = 2.145.305 lei
VALOAREA MINIMA ESTIMATA A ACORDULUI CADU = 28.100 lei
VALOAREA MAXIMA ESTIMATA A CONTRACTULUI SUBSECVENT = 532.605 lei
VALOAREA MINIMA ESTIMATA A CONTRACTULUI SUBSECVENT = 28.100 lei

Cuantumul garantiei de participare va fi in in suma de 42.906,10 lei

Principalele modalitati de finantare si plata si/sau trimitere la dispozitiile relevante: Bugetul local

Criterii de atribuire: Pretul cel mai scazut

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 12.01.2015

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatiile din Romania si UE, Urmariti Anunturile de Licitatii pe: www.licitatie-publica.ro.

Urmariti Utimele Anunturi de Licitatii prin Achizitie Publica din Bucuresti – Ilfov.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Compania APA Brasov anunta organizarea unei proceduri de licitatie deschisa sau restransa care se va desfasura prin mijloace electronice, pentru achizitionarea de contoare de apa.

Clasificare CPV : 38421100-3 – Contoare de apa

Cantitatea totala sau domeniul: 4540 buc. contoare apa rece

Valoarea estimata fara TVA: 579,500 RON

Garantie de participare, valabila 60 de zile de la data si ora limita de depunere a ofertelor – 8.700 lei

Capacitatea economica si financiara:

– Fisa de informatii generale din care sa rezulte cifra medie globala de afaceri pe ultimii 3 ani.

Curs mediu BNR leu / euro:
2011 – 4,2379 lei / euro;
2012 – 4,4560 lei / euro;
2013 – 4,4171 lei / euro, daca cifra de afaceri este calculata în euro.

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 26.01.2015

S.C. Compania Apa Brasov S.A. deruleaza achizitiile publice in conformitate cu OUG 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, utilizand Sistemul electronic de achizitii publice.

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatiile din Romania si UE, Urmariti Anunturile de Licitatii pe: www.licitatie-publica.ro.

Urmariti Utimele Anunturi de Licitatii prin Achizitie Publica din Brasov

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Potrivit www.administratie.ro, Consiliul Județean Dolj a aprobat un proiect de 1,34 milioane euro pentru studiul de fezabilitate privind dezvoltarea transportului intermodal.

Proiectul ar fi finantat partial din fonduri europene, pentru realizarea studiului de fezabilitate privind dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier, feroviar şi aerian la Craiova.

Presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat ca aceasta documentatie tehnica va fi inaintata spre finantare in cadrul Programului Operational “Transport”, iar CJ va participa cu o cota de finantare de 2% din cheltuielile eligibile, precum si cu suma necesara pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatiile din Romania si UE, Urmariti Anunturile de Licitatii pe: www.licitatie-publica.ro.

Urmariti Utimele Anunturi de Licitatii prin Achizitie Publica din judetul Dolj

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: , va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Potrivit www.administratie.ro, un numar de 47 de blocuri din municipiul Slatina vor fi reabilitate termic cu fonduri europene incepand de primavara viitoare, dupa finalizarea licitatiilor si incheierea contractelor pentru executia lucrarilor, potrivit primarului municipiului Slatina, Minel Prina.

regio-adrIn următoarele luni ar putea fi obtinuta finantare nerambursabila pentru inca 63 de blocuri, deoarece Primaria Slatina a depus la Agentia de Dezvoltare Regionala S-V Oltenia si alte cereri de finantare pentru reabilitarea termica a peste 90 de blocuri de locuinte din municipiu.

Pana in prezent, Primaria Slatina a depus la ADR S-V Oltenia noua cereri de finantare pentru reabilitarea termica a 97 de blocuri si lucreaza la finalizarea documentatiei pentru a mai depune si a zecea cerere pentru inca 13 blocuri.

Lucrarile vor consta in izolarea termica a peretilor exteriori, inlocuirea ferestrelor si usilor exterioare existente, inchiderea balcoanelor cu tamplarie termoizolanta, termo-hidroizolarea terasei si termoizolarea terasei, precum si izolarea termica a planseului de peste subsol.

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatiile din Romania si UE, Urmariti Anunturile de Licitatii pe: www.licitatie-publica.ro.

Urmariti Utimele Anunturi de Licitatii prin Achizitie Publica din judetul Olt sau Slatina.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la:0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

CNADR ( Compania Natonala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA), organizeaza o licitatie pentru atribuirea contractului de Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru “Drum de legatura Autostrada A1 Arad – Timisoara – DN 69”   

CNADRCPV : 71241000-9 – Studii de fezabilitate, servicii de consultanta, analize

Valoare estimata : 572,119 RON, include si suma de 27.244 lei fara TVA reprezentand cheltuieli diverse si neprevazute in procent de 5 % din valoarea serviciilor.

Garantia de participare eliberata in numele ofertantului, care va fi emisa de catre o societate bancara/ societate asigurari, in cuantum de 10.000 lei.

Criteriu de atribuire : Pretul cel mai scazut

Data limita de depunere a ofertelor : 12.12.2014

Sursa si detalii: www.licitatie-publica.ro

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

ANTAutoritatea  Nationala pentru Turism, organizeaza doua licitatii pentru Servicii de publicitate pentru implementarea planurilor operationale multianuale de marketing pentru brandul turistic national:

1.  Achizitionarea serviciilor de publicitate pe canalele media din Marea Britanie pentru implementarea planurilor operationale multianuale de marketing pentru brandul turistic national.

Clasificare CPV : 79341400-0 – Servicii de campanii de publicitate.

Contractul se încheie pe o perioada de 12 luni de la incheierii acestuia. Perioada estimata a promovarii este Februarie – Noiembrie 2015.

Valoarea estimata fara TVA: 2,860,000 EUR.

Cuantumul garantiei de participare este de 28.600 EURO.

Principalele modalitati de finantare si plata: Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR).  

Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasa d.p.d.v. economic in ceea ce priveste:
    – criteriile mentionate in continuare
Criterii Pondere
1. Pretul ofertei 49 %
Descriere: Componenta financiara
2. Puncte de audienta 24 %
Descriere: Componenta tehnica
3. Pozitionari special-gratuit 2 %
Descriere: Componenta tehnica
4. Numar cititori presa scrisa 25 %
Descriere: Componenta tehnica
Punctaj maxim componenta tehnica : 51

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare:  13.01.2015.

2. Achizitionarea serviciilor de publicitate pe canalele media din Franta pentru implementarea planurilor operationale multianuale de marketing pentru brandul turistic national.

Clasificare CPV : 79341400-0 – Servicii de campanii de publicitate.

Contractul se încheie pe o perioada de 12 luni. Perioada estimata a campaniei este februarie – noiembrie 2015. Termenul de derulare a contractului poate fi decalat in functie de atribuirea contractului de achizitie publica.

Valoarea estimata fara TVA: 3,120,000 EUR.

Cuantumul garantiei de participare 31.200 EURO.

Principalele modalitati de finantare si plata: Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR)

Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasa d.p.d.v. economic in ceea ce priveste:
    – criteriile mentionate in continuare
Criterii Pondere
1. Pretul ofertei 49 %
Descriere: Componenta financiara
2. Oferta tehnica 24 %
Descriere: Puncte de audienta
3. Oferta tehnica 2 %
Descriere: pozitionari speciale
4. Oferta tehnica 25 %
Descriere: Numar cititori presa scrisa
Punctaj maxim componenta tehnica : 49

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 09.01.2015.

 

Sursa si detalii: www.licitatie-publica.ro

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

In cadrul proiectului POSDRU/165/6.2/S/141145, Centru multiregional de calificare in meserii pentru grupuri vulnerabile, beneficiarul privat: CIVIL CONSULT SRL, regio-adrorganizeaza licitatie pentru atribuirea prin licitatie publica a contractului de Lucrari de Modernizare/ Reabilitare Constructie Existenta: Str. Bisericii nr.64; Sat Ciofliceni, Comuna Snagov; Jud. Ilfov.

Cod CPV 45210000-2

Valoarea estimata a contractului este de 536290,32 lei (fara TVA)

Termen de depunere a ofertelor: pana la 05.12.2014, ora 16.00, la adresa Calea Grivitei nr 136, etaj 1, cod 010737, sector 1, Bucuresti.

Garantie de participare se va constitui in cuantum de 10.000,00 lei.

Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei castigatoare este Pretul cel mai scazut.

Obiectivele proiectului

 – Cursuri de calificarea in diverse meserii: bucatar, ospatari si  barmani, manichiurist si pedichiurist, frizer, camerist, ingrijitoare bătrani la domiciliu, tamplar manual, lucrator in structuri pentru constructii, peisajist-floricultor

-  Consiliere colectiva si de grup

– Studii si expertize care vizeaza evaluarea impactului si eficacitatii masurilor si interventiilor suport oferite persoanelor supuse riscului de excluziune sociala

-  Campanie stil de viata sanatos

Sursa si detalii: www.licitatie-publica.ro

!!!! Aceasta Licitatie NU a fost PUBLICATA si in SEAP, Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro. (peste 1670 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Potrivit www.fonduri-structurale.ro, a fost aprobata finantarea pentru proiectul „Constructia variantei de ocolire a Municipiului Brasov”

AM POS-Transport 2007-2013 si CNADNR au semnat in data de 06.11.2014 contractul de finantare pentru proiectul „Constructia variantei de ocolire a Municipiului Brasov Tronson I (DN1-DN11), II (DN11-DN13) si III (DN 13-DN1)”.

Obiectivul general al proiectului este indepartarea traficului greu din oras.

Obiectivul principal al prezentului proiect este constructia unei variante de ocolire alcatuite din trei tronsoane :Tronson I, II si III, avand o lungime de 18,556 km. Constructia include si: 6 poduri, 8 pasaje, 45 de podete, cinci noduri rutiere si doua parcari.

Realizarea variantei de ocolire are menirea sa separe fluxurile de trafic, astfel incat traficul de tranzit, in special cel greu, sa fie directionat spre varianta de ocolire. Prin constructia acesteia se asigura tranzitarea facila a orasului, asigurandu-se legatura cu arterele principale DN11, DN13 si DN1.

Prin realizarea proiectului se urmareste atingerea urmatoarelor obiective:

  • reducerea timpului de calatorie (timp economisit) pentru traficul de tranzit, intre intersectiile variantei de ocolire cu DN 1 si DN 1A, la intrarea in municipiul Brasov si cu DN 1, la iesirea din municipiul Brasov, de la 28,05 min la 21,38 min pentru turisme si de la 38,63 min la 21,38 min pentru traficul greu, ceea ce reprezinta o economie de timp de 6,67 min (reducere cu 24%) pentru turisme si de 17,25 min (reducere cu 45%) pentru traficul greu, in primul an de operare (2014);
  • reducerea numarului de accidente rutiere cu aproximativ 7,8% pe ansamblul retelei de analiza, pe perioada de operare a investitiei considerata in analiza (2013 – 2041), datorita devierii traficului rutier de tranzit in afara zonei urbane si a masurilor de siguranta circulatiei implementate prin proiect.

Proiectul are un buget total de 425.258.817,13 lei, din care 285.228.700,96 lei constituie finantare nerambursabila acordata de CE din FEDER prin POS Transport 2007-2013, restul sumei fiind asigurata de la Bugetul de Stat.

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro. (peste 1670 de Surse de licitatii publice), transmise Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

In aceasta saptamana s-au semnat trei noi contracte de finantare, la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia, pentru ADR centrufinalizarea proiectelor de reabilitare a trei scoli din judetele Brasov, Covasna si Harghita, cererile de finantare fiind depuse pe noul apel de proiecte POR, lansat in februarie 2014.

Cele trei proiecte au o valoare totala cumulata de peste 27 milioane lei, pentru renovarea scolilor din Șercaia, Targu Secuiesc si Galautas. Fondurile solicitate vor fi investite pana la sfarsitul anului 2015, pentru finalizarea proiectelor care vor imbunatati conditiile de studiu pentru mai mult de 1000 de elevi din aceste scoli.

Cele trei contracte de finantare semnate recent 2014, vizeaza ”Mansardarea cladirii Școlii Generale Șercaia”, ”Reabilitarea si extinderea Grupului Școlar Gabor Aron” din municipiul Targu Secuiesc, precum si ”Reabilitarea Școlii generale Dumitru Gafton, Comuna Galautas, Judetul  Harghita”. Aceste trei proiecte, ale caror fise tehnice sunt anexate, solicita o finantare nerambursabila de aproape 21 milioane lei, fonduri nerambursabile alocate prin Programul Operational Regional – Regio, domeniul 3.4 ce aloca fonduri pentru reabilitarea unitatilor de invatamant.

Lista proiectelor contractate si a scolilor ce se vor reabilita se poate consulta pe website-ul regional al programului www.regio-adrcentru.ro, la sectiunea Lista proiecte finantate sau Harta proiectelor Regio.

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro. (peste 1670 de Surse de licitatii publice), transmise Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !