Consiliul Local Municipal Arad a incheiat un contract privind un credit de 20 milioane de euro. Imprumutul este destinat finantarii proiectului “Regenerare urbana a spatiilor dintre blocuri din cartierele Alfa, Faleza Mures, Confectii, Micalaca, Vlaicu si Centru, inclusiv zona protejata a municipiului Arad“, care va incepe anul viitor, termenul de executie fiind de trei ani.

“Valoarea totala a investitiilor prevazute a se realiza in cadrul programului de modernizare a cartierelor aradene este estimata la circa 50 milioane de euro, din care 20 milioane euro obtinuti dintr-un imprumut de la BERD. Proiectul privind regenerarea urbana este al treilea mare proiect din municipiul Arad si ca dimensiune si ca importanta. El se adreseaza cartierelor de blocuri, unde avem peste 60.000 de locuitori. Prin acest proiect, ne propunem sa fluidizam traficul auto dintre blocuri, sa realizam un numar importat de parcari, pe o suprafata de peste 230.000 de metri patrati, sa realizam peste 40 de kilometri de trotuare. De asemenea sa refacem si sa reamenajam circa 7 hectare de spatii verzi, iar pe o suprafata de 14.000 de metri patrati vom realiza locuri de joaca pentru copii, cu regim inchis”, a declarat Gheorghe Falca.

Lucrarile de reabilitare ar trebui sa inceapa anul viitor si sa aiba o durata de executie de maxim 3 ani.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Asigurati-va ca Nu pierdeti contracte atribuite prin licitatii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2500 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs. 

Cele mai noi Licitatii din Arad

67 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare.  Pagina: 1 ( de la 7)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
Lucrari de reparatii unitati de învatamânt secundar superior 26.07.16 Arad
Lucrari de reparatii la unitatile de invatamant prescolar 26.07.16 Arad
Achizitionarea de imprimante de retea si sistem de implicuire 26.07.16 08.08.16 Arad
Achizitionare medicamente 26.07.16 08.08.16 Arad
Arad Urban Rehabilitation and Parking Management 25.07.16 25.07.17 Arad
“Servicii de monitorizare postinchidere a factorilor de mediu la mina Barzava, judetul Arad” 25.07.16 05.08.16 Bucureşti, Arad
Instalatie Alarma ACS 25.07.16 08.08.16 Arad
Servicii de ridicari topografice si înscrierea unor tronsoane de drum judetean în Cartea Funciara: DJ 792C km 0+050…21+020, 725 Buteni- Silindia – 20,970725 km, DJ 792C km 26+000…36+300 Târnova- Pîncota – 10,3 km, DJ 792C km 21+020, 725…26+000 Silindia –Tîrnova – 4,979275 km 22.07.16 Arad
Achizitionare produse alimentare 22.07.16 Arad
LUCRARI DE INTRETINERE SI REPARATII PLATFORME SI ACCESE IN LOCALITATEA ALMAS pentru o suprafata de 340 mp 22.07.16 Arad
Tagged with:
 

CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE (CNAS) achizitioneaza prin licitatie publica Servicii de administrare, suport tehnic si mentenanta hardware pentru Platforma Informatica din Asigurarile de Sanatate (PIAS).

Anuntul de participare a fost publicat in SEAP: 166939/ 26.03.16., iar termenul limita pentru depunere este 06.05.16.

Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a produselor sau de prestare a serviciilor

Servicii de arhitectura; servicii de inginerie si servicii integrate de inginerie; servicii de amenajare urbana si servicii de arhitectura peisagistica; servicii conexe de consultanta stiintifica si tehnica; servicii de testare si analiza tehnica.

Anuntul implica incheierea unui acord-cadru cu un singur agent economic pe o durata de 36 luni.

Cantitatea totala sau domeniul:
Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent este de 2,795,502.00 lei/an fara TVA.
Valoarea estimata a celui mai mic contract subsecvent este de 698,875.50 lei fara TVA.
Valoarea maxim estimata a Acordului Cadru este de 8,386,506.00 lei TVA.
Valoarea minim estimata a Acordului Cardu este de 2,795,502.00 lei fara TVA

Valoarea estimata fara TVA: 8,386,506 lei.

Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite: anual
 

Clasificare CPV:

71356300-1 – Servicii de suport tehnic;
50312000-5 – Repararea si intretinerea echipamentului informatic.

Asigurati-va ca Nu pierdeti contracte atribuite prin licitatii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2500 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs. 

Vezi aici licitatii asemanatoare:

Titlul Data inchiderii
Servicii de mentenanta si suport tehnic pentru aplicatie si produsele software si hardware SNIEP 06.01.15
Servicii de mentenanta pentru Sistemul Integrat Vamal de Securizare a Frontierei (S.I.V.S.F.) – Lot 1 si Lot 2 04.09.14
Servicii de mentenanta pentru Sistemul Integrat Vamal de Securizare a Frontierei (S.I.V.S.F.) – Lot 1 si Lot 2
Achizitia de servicii de mentenanta si suport tehnic pentru produsele hardware si software IBM instalate si configurate in mediile aferente sistemelor componente ale N.SIS II, conform Caietului de sarcini. 20.03.14
Actualizare documentatie Achizitia de servicii de mentenanta si suport tehnic pentru produsele hardware si software IBM instalate si configurate in mediile aferente sistemelor componente ale N.SIS II, conform Caietului de sarcini. 20.03.14
Achizitia de servicii de mentenanta si suport tehnic pentru produsele hardware si software IBM instalate si configurate in mediile aferente sistemelor componente ale N.SIS II, conform Caietului de sarcini.
Achizitie de servicii de mentenanta si suport tehnic pentru produsele hardware de tip DELL, instalate si configurate in mediile sistemelor componente ale N.SIS II
Achizitie de servicii de mentenanta si suport tehnic pentru produsele hardware de tip DELL, instalate si configurate in mediile sistemelor componente ale N.SIS II 26.02.14
Suspendata – Achizitie de servicii de mentenanta si suport tehnic pentru produsele hardware de tip DELL, instalate si configurate in mediile sistemelor componente ale N.SIS II 26.02.14
Achizitioneaza servicii de suport tehnic hardware si software pentru doua echipamente 07.04.15
Tagged with:
 

Investitii 2016 – Bugete locale si fonduri europene, achizitii publice – Autoritatile publice locale isi aproba bugetele de venituri si cheltuieli pentru anul in curs, aflam astfel si care sunt bugetele de investitii si destinatia acestora, putand urmari mai usor viitoarele contracte din achizitii publice.

Alba

Bugetul general al judetului Alba pe 2016, este de aproximativ 348 milioane de lei.

11,3 milioane de lei vor fi investiti in reabilitarea unor sectii ale Spitalului Judetean de Urgenta si pentru Spitalul TBC din Aiud, dar si pentru reabilitarea Palatului Cultural si amenajarea Bazei de agrement din Blaj sau refunctionalizarea viitorului sediu al CJ Alba.

Arad

Bugetul de venituri si cheltuieli al municipiului Arad prevede in 2016 investitii de peste 39 milioane lei.

Potrivit primarului Gheorghe Falca, bugetul municipiului pe anul 2016 este aproape identic cu cel din 2015, cu diferenta ca in 2016 sunt mai multi bani la investitii, iar un procent de 25% din valoarea investitiilor o reprezinta lucrarile noi.

Principalele investitii in 2016:

Regenerarea urbana a cartierelor orasului: modernizarea trotuarelor, a drumurilor, a parcarilor, a locurilor de joaca si a spatiilor verzi, construirea de parcari supraterane in zonele respective, un proiect mare al Aradului, care se va derula pe 4 ani si care va schimba aspectul cartierelor de blocuri.

Reabilitarea Unitatii Militare din Cartierul Gai, locatia in care este prevazuta relocarea din Cetatea Aradului a Batalionului 191 Infanterie “Col. Radu Golescu”. Reabilitare termica a cladirii Colegiului National “Preparandia – Dimitrie Tichindeal” si a cladirii Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad.

Amenajarea unui complex sportiv in zona Câmpul Linistii si proiectul privind amenajarea gazonului, respectiv a instalatiei de irigare la Stadionul UTA, precum si proiectul privind extinderea sistemului de canalizare menajera in cartierele municipiului Arad.

Construirea unui pod nou peste Mures in Aradul Nou, alaturi de Podul Traian, precum si a unui alt pod peste Mures, la capatul strazii Andrei Saguna

Bugetul general de venituri si cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2016 a fost aprobat, pe 27 ianuarie, de Consiliul Local Municipal (CLM), 441.235.000 lei la capitolul venituri si de 563.987.000 lei la capitolul cheltuieli.

Bistrita-Nasaud

Bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2016, care este cu 37% mai mic decât cel din 2015, aproximativ 175 milioane lei. Cheltuielile estimate se apropie de 192 milioane lei. Cele mai semnificative cheltuieli vor fi cele cu asistenta sociala,  peste 76 milioane lei, in timp ce pentru lucrarile la drumuri si poduri 46,7 milioane lei.

Municipiul Bistrita a pregatit un portofoliu de 37 de proiecte cu finantare europeana prin care va incerca sa atraga 115 milioane euro.

Modernizarea pasajelor, punerea in valoarea a zidurilor cetatii, reabilitarea strazilor din zona centrala si transformarea Pietei Centrale in pietonal.

Exista proiecte cu finantare europeana ce vizeaza reabilitarea termica a blocurilor, construirea de locuinte sociale, deschiderea de centre sociale si pentru persoanele vârstnice, reabilitarea unor institutii de invatamânt si modernizarea sistemului de iluminat public, infiintarea unei linii verzi de transport public, dotate cu autobuze electrice.

Bugetul local va merge catre complexul sportiv si de agrement de pe Dealul Cocosului, unde se amenajeaza in prezent o pârtie de schi si se intentioneaza construirea unui parc acvatic, peste 15 milioane lei vor fi alocate pentru amenajarea de strazi in noile zone rezidentiale, iar trei milioane lei vor costa lucrarile de modernizare a strandului municipal.

Dolj

Judetul Dolj are in 2016 un buget total de 358.374.000 lei, din bugetul disponibil pentru investitii: 49.200.000 de lei,  43,87% merg catre investitii in domeniul sanatatii: Clinica de Cardiologie Interventionala si Chirurgie Cardiovasculara, modernizarea si extinderea Unitatii de Primiri Urgente, extinderea si modernizarea serviciului de morga si prosectura.

Modernizarea a 11 drumuri judetene pentru care aloca peste 11,5 milioane lei din sursele proprii pentru investitii.

Giurgiu

Principala investitie priveste proiectul “Portul Verde si de Inalta performanta Giurgiu”: realizarea unui cheu de descarcare la Dunare si a infrastrucurii de acces rutier, feroviar si fluvial pentru descarcarea barjelor care transporta in special produse metalurgice, in valoare totala de 15, 5 milioane de euro, care urmeaza sa beneficieze de finantare europeana, precum si contributia Primariei municipiului Giurgiu.

Harghita

Bugetul de venituri si cheltuieli al municipiului Mirecurea Ciuc prevazut pentru 2016 este de aproximativ 147 milioane de lei, din care aproape 57 de milioane de lei vor fi alocati pentru lucrarile de investitii in oras.

Investitiile vizeaza reabilitarea termica a blocurilor de locuit, demararea constructiei unei gradinite in zona Morii si a unei sali de sport la Liceul de Arta, realizarea de studii de fezabilitate pentru reabilitarea termica a cladirilor mai multor gradinite, scoli si internate.

Pe lista investitiilor mai sunt cuprinse diverse lucrari de reabilitare a doua cartiere din oras, a unor drumuri, de renovare a cladirii autogarii sau lucrari de incepere a constructiei unei constructii noi care sa gazduiasca piata agroalimentara.

Mehedinti

CJ Mehedinti va cofinanta sase proiecte transfrontaliere de aproximativ 10 milioane de euro: Reabilitarea sectoarelor rutiere Ciresu-Marga si Ciresu-Bunoaica a drumului judetean DJ 607 B, Constructia a cinci centre de informare turistica si a unor foisoare de observatie pentru echipele Salvamont, precum si a Modernizarii stadionului Angelescu din Drobeta Turnu Severin.

Suceava:

Bugetul pentru 2016 este de 382,2 milioane lei, din care aproximativ 260 de milioane lei pentru functionare, iar 121 de milioane lei pentru dezvoltare, ceea ce reprezinta 31% din buget, potrivit primarului Sucevei.

Investitii: Demararea lucrarilor la Sala Polivalenta si investitia de un milion de euro pentru reabilitarea si nocturna Stadionului Areni.

Timisoara

Bugetul local al Timisoarei propus de primarie pentru 2016 este de 278 de milioane de euro.

Cei mai multi bani (350 de milioane de lei) sunt directionati spre Sanatate, din care 25 de milioane de lei merg la construirea noului corp al Spitalului de Copii “Louis Turcanu”, pentru Invatamânt (236,5 milioane de lei), sectiunea Locuinte, Servicii si Dezvoltare va primi 143 de milioane de lei, Cultura recreere, religie are alocati 108 milioane de lei, iar pentru Transporturi au fost prevazuti 218 milioane de lei, 111 milioane de lei pentru continuarea lucrarilor deja incepute si 91 de milioane de lei pentru lucrari noi.

Studiile de fezabilitate pentru ducerea in subteran a liniilor de cale ferata ce traverseaza orasul, pentru realizarea sistemului de jocuri de lumini-apa de pe faleza centrala Flora si pentru amenajarea celor doua golfuri de la capetele Canalului Bega. Lucrarile de largire si modernizare a pasajelor sub calea ferata “Jiul” si “Popa Sapca”, reabilitarea a doua poduri peste Bega, construirea de parcari si amenajari de strazi, finalizarea reabilitarii complete a 12 tramvaie.

Zalau

Municipiul Zalau are, pentru anul 2016, un buget total de 158 milioane de lei. Din acest buget, 27, 3 milioane de lei sunt directionati sectiunii de dezvoltare.

Tagged with:
 

Fonduri Europene: Comisia Europeana a adoptat regio-adrun nou program Interreg intre Romania si Ungaria, in valoare de 231,8 milioane EUR, din care 189,1 milioane EUR provin din Fondul European de Dezvoltare Regionala.

Principalele obiective ale acestui program sunt cresterea ocuparii fortei de munca si a mobilitatii transfrontaliere a acesteia, stimularea unei cresteri economice comune si consolidarea cooperarii pentru prevenirea riscurilor naturale. De asemenea, programul vizeaza regenerarea zonelor rurale si urbane defavorizate si imbunatatirea serviciilor transfrontaliere de asistenta medicala.

Context

Regiunile care fac obiectul programului „Interreg V-A Romania-Ungaria” sunt urmatoarele: regiunile Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg, Békés si Csongrád din Ungaria si regiunile Bihor, Satu Mare, Arad si Timis din Romania.

Cele sase prioritati ale programului sunt:

1.  Protectia comuna si utilizarea eficienta a resurselor comune

2.  Imbunatatirea conectivitatii in regiunea de frontiera intr-un mod inteligent si durabil

3.  Stimularea ocuparii fortei de munca si promovarea mobilitatii transfrontaliere a fortei de munca

4.  Imbunatatirea serviciilor de asistenta medicala

5.  Consolidarea prevenirii si gestionarii riscurilor

6.  Promovarea cooperarii transfrontaliere intre institutii si cetateni

Persoana de contact pentru presa

Sophie DUPIN de SAINT-CYR
sophie.dupin-de-saint-cyr@ec.europa.eu
+32 2 295 6169

Pagini Utile

Asigurati-va ca Nu pierdeti contracte din licitatii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2500 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs. 

Licitatii pentru achizitii din fonduri europene:

Titlu Data publicarii Data inchidere CPV
MATERII CONSUMABILE AFERENTE FUNCTIONARII SES 7 COD CPV 33760000-5 09.12.2015 16.12.2015 33760000-5 33760000
MATERII CONSUMABILE AFERENTE FUNCTIONARII SES 8 COD CPV 19640000-4, 39831200-8 09.12.2015 16.12.2015 19640000-4 39831200-8 19640000
Anunt lansare procedura simplificata de atribuire – contract furnizare – achizitie active fixe necorporale (softuri si licente)_Lot 2 si Lot 3 09.12.2015 16.12.2015 48000000-8
Achizitie centrala pe lemne, masini de spalat semiprofesionale si detergent 08.12.2015 15.12.2015 39715210-2 39713200-5 39831200-8
MATERII PRIME AFERENTE FUNCTIONARII SES 5 COD CPV 44330000-2 07.12.2015 14.12.2015 44330000-2 44330000
MATERII PRIME AFERENTE FUNCTIONARII SES 6 COD CPV 44175000-7 07.12.2015 14.12.2015 44175000-7 44175000
MATERII PRIME AFERENTE FUNCTIONARII SES 07.12.2015 14.12.2015 15000000-8
FURNIZARE DE MATERIE PRIMA – LEMN DE FOC SES 8 – LOT 2 07.12.2015 15.12.2015 03413000-8

.

Doriti sa primiti aceste licitatii zilnic pe e-mail? La noi aveti 7 Zile Gratuit, daca Testati Acum!

E.ON Distributie Romania S.A. organizeaza E.ONLicitatie Servicii pentru Citirea contoarelor de gaz si electricitate, in aria sa de activitate.

 

Locul principal de prestare: Judetele: Iasi, Suceava, Botosani, Bacau, Vaslui, Neamt, Cluj, Bistrita-Nasaud, Salaj, Bihor, Maramures, Satu Mare, Sibiu, Alba, Mures, Harghita,Timis, Caras Severin, Arad, Hunedoara.

Clasificare CPV: 65500000-8 – Servicii de citire a contoarelor

Cantitatea totala sau domeniul:
-Citiri contoare de gaz=16.581.362 buc;
-Citiri contoare de energie electrica=10.556.452 buc;
-Citiri contoare comune de energie electrica si gaz=3.048.200 buc;
-Citiri contoare la cerere=528.000 buc.

Valoarea estimata fara TVA: 47,559,788.88 RON

Garantia de participare este : 237.798,94 lei

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 08.09.2015

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de licitatie, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Vezi aici licitatii asemanatoare:

Titlul Data inchiderii
Servicii suplimentare – Citirea contoarelor de energie electrica la consumatorii E.ON
Servicii suplimentare – Citirea contoarelor de energie electrica la consumatorii E.ON.Servicii suplimentare – Citirea contoarelor de energie electrica la consumatorii E.ON
Proiectare si executie bransamente gaze naturale pe raza de activitate a E.ON Distributie Romania SA- 17 loturi.Proiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 4 Baia MareProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 3 BACAUProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 12 SATU MAREProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 11 RESITAProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 15 TARGU MURESProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 14 SUCEAVAProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 16 TIMISOARAProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 13 SIBIUProiectare si executie bransamente gaze naturale – Lot 1 ALBA IUL
Proiectare si executie bransamente gaze naturale pe raza de activitate a E.ON DISTRIBUTIE ROMANIA SA- 17 loturi
Lucrari de constructii si instalatii aferente proiectului „INFIINTAREA SPATIILOR DE RECREERE PENTRU POPULATIA RURALA PRIN CONSTRUIREA UNEI SALI DE SPORT IN COMUNA CORONINI, JUD. CARAS – SEVERIN„
Servicii de citiri contoare de energie electrica si activitati conexe serviciului de distributie a energiei pentru FDEE Electrica Distributie Muntenia Nord SA
Tagged with:
 

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Ministerul Agriculturii(MADR) organizeaza Licitatie Servicii de colectare si de colationare de date pentru Reteaua de Informatii Contabile Agricole din Romania.

Acord-cadru cu un singur agent economic: Durata acordului-cadru: 48 luni

Valoarea estimata fara TVA: intre 8,158,400 si 9,600,000RON

Clasificare CPV: 72314000-9 – Servicii de colectare si de colationare de date

Cantitatea totala sau domeniul
Valoarea maxima a unui contract subsecvent(CS) nu poate depasi suma aferenta numarului de exploatatii atribuite lotului respectiv, suma alocata pentru completarea unui chestionar este 400lei.

Detalierea loturilor este facuta pe contract subsecvent, respectiv acord cadru.

Lot 1 Alba (min157-max185)x400lei=(min62800-max74000)lei;(min628-max740)x400lei=(min251200-max296000)lei,

Lot 2 Arad (min150-max176)x400lei=(min60000-max70400)lei;(min600-max704)x400lei=(min240000-max281600)lei,

Lot 3 Arges (min111-max131)x400lei=(min44400-max52400)lei;(min444-max524)x400lei(min177600-max209600)lei,

Lot 4 Bacau (min116-max136)x400lei=(min46400-max54400)lei;(min464-max544)x400lei=(min185600-max217600)lei,

Lot 5 Bihor (min124-max146)x400lei=(min49600-max58400)lei;(min496-max584)x400lei=(min198400-max233600)lei,

Lot 6 Bistrita-Nasaud (min89-max105)x400lei=(min35600-max42000)lei;(min356-max420)x400lei=(min142400-max168000)lei,

Lot 7 Botosani (min103-max121)x400lei=(min41200-max48400)lei;(min412-max484)x400lei=(min164800-max193600)lei,

Lot 8 Brasov (min104-max122)x400lei=(min41600-max48800)lei;(min416-max488)x400lei=(min166400-max195200)lei,

Lot 9 Braila (min136-max160)x400lei=(min54400-max64000)lei;(min544max640)x400lei=(min217600-max256000)lei,

Lot 10 Buzau (min165-max194)x400lei=(min66000-max77600)lei;(min660-max776)x400lei=(min264000-max310400)lei,

Lot 11 Caras-Severin (min137-max161)x400lei=(min54800-max64400)lei;(min548-max644)x400lei=(min219200-max257600)lei,

Lot 12 Calarasi (min136-max160)x400lei=(min54400-max64000)lei;(min544-max640)x400lei=(min217600-max256000)lei,

Lot 13 Cluj (min98-max115)x400lei=(min39200-max46000)lei;(min392-max460)x400lei=(min156800-max184000)lei,

Lot 14 Constanta (min224-max263)x400lei=(min89600-max105200)lei;(min896-max1052)x400lei=(min358400-max420800)lei,

Lot 15 Covasna (min117-max138)x400lei=(min46800-max55200)lei;(min468-max552)x400lei=(min187200-max220800)lei,

Lot 16 Dâmbovita (min125-max147)x400lei=(min50000-max58800)lei;(min500-max588)x400lei=(min200000-max235200)lei,

Lot 17 Dolj (min118-max139)x400lei=(min47200-max55600)lei;(min472-max556)x400lei=(min188800-max222400)lei,

Lot 18 Galati (min141-max166)x400lei=(min56400-max66400)lei;(min564-max664)x400lei=(min225600-max265600)lei,

Lot 19 Giurgiu (min135-max159)x400lei=(min54000-max63600)lei;(min540-max636)x400lei=(min216000-max254400)lei,

Lot 20 Gorj (min84-max99)x400lei=(min33600-max39600)lei;(min336-max396)x400lei=(min134400-max158400)lei,

Lot 21 Harghita (min116-max136)x400lei=(min46400-max54400)lei;(min464-max544)x400lei=(min185600-max217600)lei,

Lot 22 Hunedoara (min117-max138)x400lei=(min46800-max55200)lei;(min468-max552)x400lei=(min187200-max220800)lei,

Lot 23 Ilfov (min94-max111)x400lei=(min37600-max44400)lei;(min376-max444)x400lei=(min150400-max177600)lei,

Lot 24 Ialomita (min130-max153)x400lei=(min52000-max61200)lei;(min520-max612)x400lei=(min208000-max244800)lei,

Lot 25 Iasi (min128-max151)x400lei=(min51200-max60400)lei;(min512-max604)x400lei=(min204800-max241600)lei,

Lot 26 Maramures (min110-max129)x400lei=(min44000-max51600)lei;(min440-max516)x400lei=(min176000-max206400)lei,

Lot 27 Mehedinti (min74-max87)x400lei=(min29600-max34800)lei;(min296-max348)x400lei=(min118400-max139200)lei,

Lot 28 Mures (min182-max214)x400lei=(min72800-max85600)lei;(min728-max856)x400lei=(min291200-max342400)lei,

Lot 29 Neamt (min108-max127)x400lei=(min43200-max50800)lei;(min432-max508)x400lei=(min172800-max203200)lei,

Lot 30 Olt (min112-max132)x400lei=(min44800-max52800)lei;(min448-max528)x400lei=(min179200-max211200)lei,

Lot 31 Prahova (min125-max147)x400lei=(min50000-max58800)lei;(min500-max588)x400lei=(min200000-max235200)lei,

Lot 32 Satu Mare (min105-max124)x400lei=(min42000-max49600)lei;(min420-max496)x400lei=(min168000-max198400)lei,

Lot 33 Salaj (min92-max108)x400lei=(min36800-max43200)lei;(min368-max432)x400lei=(min147200-max172800)lei,

Lot 34 Sibiu (min109-max128)x400lei=(min43600-max51200)lei;(min436-max512)x400lei=(min174400-max204800)lei,

Lot 35 Suceava (min101-max119)x400lei=(min40400-max47600)lei;(min404-max476)x400lei=(min161600-max190400)lei,

Lot 36 Teleorman (min113-max133)x400lei=(min45200-max53200)lei;(min452-max532)x400lei=(min180800-max212800)lei,

Lot 37 Timis (min178-max209)x400lei=(min71200-max83600)lei;(min712-max836)x400lei=(min284800-max334400)lei,

Lot 38 Tulcea (min124-max146)x400lei=(min49600-max58400)lei;(min496-max584)x400lei=(min198400-max233600)lei,

Lot 39 Vaslui (min116-max137)x400lei=(min46400-max54800)lei;(min464-max548)x400lei=(min185600-max219200)lei,

Lot 40 Vâlcea (min101-max119)x400lei=(min40400-max47600)lei;(min404-max476)x400lei=(min161600-max190400)lei,

Lot 41 Vrancea (min163-max192)x400lei=(min65200-max76800)lei;(min652-max768)x400lei=(min260800-max307200)lei,

Lot 42 M. Bucuresti (min31-max37)x400lei=(min12400-max14800)lei;(min124-max148)x400lei=(min49600-max59200)lei.

Informatii suplimentare gasiti in Caietul de Sarcini pe www.licitatie-publica.ro, in anunt: Servicii de colectare si de colationare de date pentru Reteaua de Informatii Contabile Agricole din Romania

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 

Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice, Programul de cooperare elvetiano-romanpotrivit portalului: www.mdrap.roreteaua de transport si distributie a energiei termice va fi reabilitata cu ajutorul unei finantari de peste 9 milioane de franci elvetieni, prin Programul de cooperare elvetiano-roman, gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).

 

Reprezentati ai administratiei locale si MDRAP au semnat documentele pentru finantarea proiectului „Termoficare in Arad – reabilitarea retelei de transport si distributie a energiei termice si transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou”:

Proiectul va fi finantat prin Aria de Concentrare 4 a programului, “Imbunatatirea mediului inconjurator”, pentru care Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice este Organism de Implementare. Proiectul are un buget total de 9.326.553 de franci elvetieni (40.170.396,43 de lei), din care contributia elvetiana nerambursabila este de 6.586.650 de franci elvetieni (28.369.360,22 lei), reprezentand 85% din costurile eligibile.

Informatii suplimentare: Programul de cooperare elvetiano-roman

Lucrarile de reabilitare trebuie finalizate in cel mult 42 de luni iar impactul pe care il preconizam va fi reducerea costurilor de termoficare pentru toti locuitorii Aradului, in urma reabilitarii celor 8.702 metri de conducte din reteaua de distributie si cea de transport, si mai ales pentru cei 1.817 locuitori ai cartierului Aradul Nou (714 apartamente), care vor beneficia de o noua centrala termica, pe gaz si biomasa. In acest fel va fi asigurata alimentarea continua, in conditii de fiabilitate si siguranta, a consumatorilor racordati, se vor reduce pierderile, consumul de energie si emisiile de CO2”, a adaugat secretarul de stat Sirma Caraman.

In prezent, in municipiul Arad, sistemul de termoficare este alcatuit din doua CET-uri, una pe lignit (centrala de baza) si alta pe hidrocarburi (centrala de varf), impreuna cu retelele de transport a agentului termic (punctele si modulele termice) si retelele de distributie a agentului termic (retelele termice secundare). Investitiile care vor fi finantate prin proiect includ reabilitarea retelei de transport si distributie a energiei termice si transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou in centrala termica cu functionare pe gaz si biomasa.

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Licitatii din Arad

2.003 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 101)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
Solicitare oferta jaluzele 08.07.2015 13.07.2015 Arad
Solicitare oferta componente IT 07.07.2015 10.07.2015 Arad
Solicitare oferta plicuri tipizate 07.07.2015 10.07.2015 Arad
Solicitare oferta aparat de aer conditionat 07.07.2015 10.07.2015 Arad
Inchiriere toalete ecologice 06.07.2015 09.07.2015 Arad
RO-Arad: Antineoplazice şi imunomodulatoare 04.07.2015 07.07.2015 Arad
Materiale de curatenie 30.06.2015 02.07.2015 Arad
Actualizare documentatie MODERNIZARE STRAZI IN COMUNA ALMAS: 2, 7ALMAS, 5A, 9 CIL SI 2,8 RADESTI, JUDETUL ARAD 30.06.2015 14.07.2015 Arad
,,Achizitionare medicamente” 30.06.2015 13.07.2015 Arad
MODERNIZARE STRAZI IN COMUNA ALMAS: 2, 7ALMAS, 5A, 9 CIL SI 2,8 RADESTI, JUDETUL ARAD 30.06.2015 14.07.2015 Arad
Solicitare oferta zugraveli 30.06.2015 10.07.2015 Arad
Computere portabile 29.06.2015 02.07.2015 Arad
Computere de birou 29.06.2015 02.07.2015 Arad
2 buc. multifunctional A3 alb-negru, 1 buc. multifunctional A3 color, 6 buc. multifunctional A4 29.06.2015 02.07.2015 Arad
Imprimante laser 29.06.2015 02.07.2015 Arad
Achizitie sistem afisaj instalat in matrice 29.06.2015 13.07.2015 Arad
„Servicii de ordine si curatenie pentru spatiile de servicii ale Autostrazii A1 km 583+888 stg. + dr.”. 27.06.2015 15.07.2015 Arad
Furnizare cort din cadrul proiectul integrat: „Sistem canalizare menajera si statie de epurare in comuna Socodor, modernizare strazi in comuna Socodor , Reabilitare retele de apa cvartalele 2 si 3, organizare festival local ” Praznicul de pita noua” in comuna Socodor si centru de zi pentru ingrijire batrani comuna Socodor, judetul Arad” 26.06.2015 09.07.2015 Arad

Primaria municipiului Arad a lansat licitatie pentru realizarea primei parcari subterane din oras. Anuntul licitatiei pentru “Concesionare lucrari publice privind finantarea, constructia si operarea parcarii subterane Piata Avram Iancu din municipiul Arad” a fost publicat in sistemul electronic de achizitii publice (SEAP) national si european, data limita de primire a ofertelor fiind 29 septembrie 2015.

Valoarea estimata a contractului este de 94.678.767 de lei (lucrari-suma de 83.488.472,36 lei si servicii de proiectare -suma de 2.583.134 lei). Procentul de 10% din valoarea estimata a contractului reprezinta valoarea estimata a cheltuielilor diverse si neprevazute respectiv suma de 8.607.160,64 lei (10 % din valoarea estimata a contractului fara diverse si neprevazute). Valoarea estimata totala a contractului este de 86.071.606,36 lei.

Vocabularul comun privind achizitiile (CPV):
45213312-3 – Lucrari de constructii de parcari cu etaje,
79930000-2 – Servicii de proiectare specializata,
98351000-8 – Servicii de gestionare a parcarilor de autovehicule.

Etapele concesiunii: Fiind vorba de Concesiune de lucrari publice, aceasta se va desfasura in trei etape:

Etapa I – elaborarea, avizarea, aprobarea documentatiilor tehnice: Proiect tehnic (PT), caiet de sarcini (CS), Detalii de executare (DE). Termen maxim 6 luni (cca 180 zile calendaristice)

Etapa II – Intocmirea si depunerea documentatiei necesare, inclusiv a studiilor si a avizelor in vederea obtinerii autorizatiei de construire.

Etapa III – executia lucrarilor – incepere, derulare, receptie la terminarea lucrarilor.

Obiectul concesiunii il constituie transmiterea dreptului si obligatiei de finantarea, proiectarea, constructia, remedierea tuturor defectiunilor, operarea de catre Concesionar, pe riscul acestuia, a obiectivului „Parcare subterana in P-ta Avram Iancu din Municipiul Arad” pe o perioada de 49 de ani, deoarece doar pentru aceasta perioada se estimeaza obtinerea unui NPV si a unei rate interne de rentabilitate a proiectului pozitiva, in schimbul unei redevente anuale si asumarea riscurilor economice in totalitate de catre concesionar, in conformitate cu cerintele concedentului, de la receptia la terminarea lucrarilor.

Durata concesiunii exclude durata de proiectare si executie a lucrarilor care  va fi de maxim 26 de luni.

Descrierea constructiva a investitiei

A fost solicitata amenajarea unei parcari subterane  dispusa  pe  doua  nivele  pentru  realizarea   a  circa  500  locuri   de  parcare.

Pentru  a satisface  aceasta cerinta, tehnologia de parcare  propusa este  cea cu parcare la 90°  si sens  unic de circulatie.

Accesul in parcare se va face pe doua fire de circulatie din Bulevardul Revolutiei, adiacent  teatrului, latura  vestica, dupa  intersectia  cu strada  V. Goldis .

Sunt prevazute doua Iesiri din parcare, amplasate  pe latura  estica  a pietei  inspre  Bulevardul Revolutiei si  inspre  strada  N. Balcescu.

Pentru realizarea  unei suprafete pietonale fara intersectii cu circulatia  carosabila  pe intreaga  suprafata  a pietei, se propune  realizarea  unui pasaj subteran carosabil pentru circulatia  auto de tranzit in zona, amplasat pe latura  vestica  a pietei. Accesul in pasaj este propus paralel cu accesul in parcare  in coltul nord vestic al pietei, dupa  intersectia  cu strada V. Goldis  iar iesirea  se  va realiza in coltul sud vestic,  inainte  de  strada  Baritiu .

Un al treilea  acces carosabil  in parcare  este  propus   inainte  de   iesirea  din  pasajul subteran   prin coltul sud vestic al  parcarii .

Accesul carosabil  la  nivelul 2  al parcarii subterane  se  face   printr-o rampa  dispusa   pe latura  vestica   a niveluilui 1 iar iesirea carosabila  de la  nivelul 2  al parcarii subterane  se face  printr-o rampa  situata pe latura  estica  a nivelului 1 de parcare.

Pentru accesul pietonilor  s-au prevazut trei case  de  scari rezistente  la  foc  si perfect  etanse  la  fum, din  care una   va  fi dotata cu ascensoare   pentru a  facilita accesul  persoanelor  cu  handicap  motoriu. In casa  scarii,   situata   in  vecinatatea   acceselor  in  parcare, vor fi  situate la  fiecare nivel al parcarii, grupurile  sanitare.

De asemenea s-au prevazut in interiorul parcajului subteran, scari  de  evacuare   in caz  de  incendiu inchise in case  de  scari, prevazute  cu spatii tampon, ventilate  in   suprapresiune si echipate  cu usi rezistente la foc EI 60-C , prevazute  cu iluminat de  siguranta.

Conform prevederilor din NP 127/2009, deoarece  parcarea  subterana  este  echipata  cu instalatii automate  de  stingere  a incendiului, s-au prevazut pe  fiecare  nivel subteran, doua  compartimente  incendiu cu suprafata inferioara  de  6000 mp, separate  cu pereti despartitori  rezistenti la foc EI 60.

La subsolul 1 se prevad  spatii anexe pentru plasarea  caselor  automate, pentru  controlul  accesului, atat  pietonal  cat   si  auto, precum si   realizarea  unui  spatiu   “courtesy- room”  pentru  public.

Pentru asigurarea utilitatilor  necesare  functionarii  instalatiilor   si dotarilor  aferente  parkingului, s-au prevazut    spatii tehnice amplasate   pe latura  vest  a parcarii la subsol 1 si cu acces  direct  din exterior – pasajul  subteran carosabil.

Iluminatul public va fi refacut in parte, cel vechi urmand sa fie in parte schimbat cu unul nou. In plus, va fi realizat si un iluminat decorativ, din pavaj, iar in piata vor aparea si alte elemente decorative: banci, elemente informationale pentru reclama si afisaj, cismele etc.

Pentru a putea se incepe construirea parcarii subterane din Piata Avram Iancu, ar trebui mutat in alta parte Monumentul Eroilor Neamului.

Informatii suplimentare gasiti in Caietul de Sarcini pe www.licitatie-publica.ro, in anunt: Concesionare de lucrari publice privind finantarea, proiectarea,constructia, operarea si întretinerea parcarii subterane P-ta Avram Iancu, Municipiul Arad

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Vezi licitatii asemanatoare

Titlul Data inchiderii
Concesionare de lucrari publice privind finantarea, proiectarea, constructia, operarea si întretinerea parcarii subterane P-ta Avram Iancu, Municipiul Arad 29.09.15
Normalizare tensiune Sieu
Actualizare documentatie INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV LOC ARDUD STR PRINCIPALA / INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV LOC LIVADA STR RANDUNELELOR / INJECTIE DE PUTERE IN LOC AMATI, STR PRINCIPALA, IESIRE SPRE SATU MARE / INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV IN LOC DOROLT SPRE PETEA / INJECTIE DE PUTERE IN LOC MARTINESTI SPRE FERMA CUCU / DESCENTRALIZARE RED INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV IN NEGRESTI OAS STRADA TINERETULUI SI DESCENTRALIZARE RED INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV IN NEGRESTI OAS TURULUI SPRE TUR 02.07.15
INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV LOC ARDUD STR PRINCIPALA / INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV LOC LIVADA STR RANDUNELELOR / INJECTIE DE PUTERE IN LOC AMATI, STR PRINCIPALA, IESIRE SPRE SATU MARE / INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV IN LOC DOROLT SPRE PETEA / INJECTIE DE PUTERE IN LOC MARTINESTI SPRE FERMA CUCU / DESCENTRALIZARE RED INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV IN NEGRESTI OAS STRADA TINERETULUI SI DESCENTRALIZARE RED INJECTIE DE PUTERE IN LEA 0.4KV IN NEGRESTI OAS TURULUI SPRE TUR 02.07.15
Reabilitare pod P-ta Unirii peste râul Crisul Repede 30.06.15
“ PROIECTAREA SI EXECUTIA INVESTITIEI “MANSARDARE CLADIRE EXISTENTA PENTRU AMENAJAREA DE NOI SPATII CU DESTINATIE MEDICALA IN SIBIU STR. TRANSILVANIEI NR 2-4” 27.07.15
furnizare piese de schimb, precum si prestarea de servicii de intretinere si reparare pentru autovehiculele ANCOM DR CLUJ, iesite din garantie
„Asistenta tehnica si suport pentru aplicatia de management documente PIRS-ePRIM si dezvoltarea aplicatiei prin implementarea modulului de „Evidenta cereri Lg.10/2001” si „Servicii pentru întretinerea si asistenta tehnica a aplicatiei de registratura si aplicatiei de stare civila”
Contract de executie lucrari pentru „Proiect tehnic, Reabilitare si modernizare la Centrul de Plasament nr. 4 Tâncabesti”
EXECUTIE LUCRARI DE REPARATII CAPITALE CORP „A”, SECTIA PNEUMOLOGIE MODERNIZARE SECTII SJUZ

Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, regio-adrProgramul de cooperare transfrontaliera Interreg V-A Romania-Ungaria 2014-2020, cu un buget total de aproximativ 232 de milioane de euro, din care 189 reprezinta alocarea financiara din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), iar restul reprezinta co-finantare nationala.

Programul are scopul de a sprijini dezvoltarea zonei transfrontaliere, prin imbunatatirea accesabilitatii si mobilitatii, promovarea ocuparii fortei de munca, investirea in infrastructura medicala si sociala, utilizarea eficienta a valorilor si resurselor comune, imbunatatirea mecanismelor de prevenire a riscurilor, incurajarea cooperarii institutionale.

In aria eligibila a acestui program sunt cuprinse patru judete din Romania (Satu Mare, Bihor, Arad si Timis) si patru judete din Ungaria (Szabolcs-Szatmar-Bereg, Hajdu-Bihar, Bekes si Csongrad).
Programul va finanta proiecte gestionate si administrate in comun de partenerii din aria eligibila, din urmatoarele domenii (axe prioritare):

  • Axa prioritara 1: Protejarea in comun si utilizarea eficienta a valorilor comune si resurselor;
  • Axa prioritara 2: Imbunatatirea mobilitatii transfrontaliere durabile si eliminarea blocajelor;
  • Axa prioritara 3: Imbunatatirea ocuparii fortei de munca si promovarea mobilitatii fortei de munca transfrontaliere;
  • Axa prioritara 4: Imbunatatirea serviciilor de ingrijire a sanatatii;
  • Axa prioritara 5: Imbunatatirea prevenirii riscurilor si a gestionarii dezastrelor;
  • Axa prioritara 6: Promovarea cooperarii transfrontaliere intre institutii si cetateni;
  • Axa prioritara 7: Asistenta tehnica.

Pentru axele 1-6, bugetul va fi asigurat in proportie de 85% din alocari FEDR, iar 15 % va reprezenta co-finantare nationala. Pentru axa prioritara 7, finantarea din FEDR si co-finantarea nationala vor fi de cate 50%.

Lista orientativa a potentialilor beneficiari va include:

  • autoritatile administratiei publice locale, judetene, regionale si centrale si institutiile lor;
  • organizatii non-profit, non-guvernamentale;
  • alte autoritati relevante pentru domeniul de interventie al fiecarei axe prioritare.

Calendar estimativ:

  • mai 2015: transmiterea Programului spre aprobare Comisiei Europene, dupa aprobarea lui de catre Guvernele celor doua state;
  • septembrie 2015: aprobarea Programului de catre Comisia Europeana;
  • octombrie 2015: lansarea primului apel de proiecte.

Informatii suplimentare:
MDRAP gestioneaza, in perioada de programare 2014-2020, 14 programe operationale cu cofinantare din fonduri europene: Programul Operational Regional, Programul Operational Capacitate Administrativa si 12 programe de cooperare teritoriala europeana (6 programe pentru care MDRAP este autoritate de management sau autoritate comuna de management si 6 programe pentru care este autoritate nationala).

Programele de Cooperare Teritoriala Europeana au ca scop dezvoltarea echilibrata a intregului teritoriu comunitar, prin incurajarea cooperarii si schimbului de bune practici intre toate regiunile UE:

  • intre regiuni din state vecine, in cadrul cooperarii transfrontaliere – prin care se finanteaza proiecte de accesibilitate (transport si tehnologia informatiei), mediu si prevenirea riscurilor, dezvoltarea economica si sociala si actiuni „people to people”;
  • intre regiuni dintr-un anumit spatiu geografic, in cadrul cooperarii transnationale – prin care se finanteaza actiuni si dezvoltarea de retele care sa duca la dezvoltare teritoriala integrata in domenii precum: inovatia, mediul, accesibilitatea si dezvoltarea urbana;
  • intre regiuni din orice stat membru al Uniunii Europene, in cadrul cooperarii interregionale – ce reprezinta cooperarea intre autoritatile publice pe probleme de interes comun, prin transferul de experienta si bune practici intre regiunile UE, prin constituirea de retele intre orasele UE, precum si intre cercetatorii UE.

Principiile de implementare a acestor programe se refera la cooperarea intre statele participante (toate proiectele trebuie sa fie dezvoltate si implementate in comun), la competitivitatea deschisa (in cadrul unor licitatii de propuneri de proiecte comune) si la dezvoltarea si implementarea in parteneriat, intre aplicanti/beneficiari provenind din statele participante la program a proiectelor selectate spre finantare.

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 1690 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 

Potrivit www.fonduri-structurale.ro, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest (ADR) a semnat contractul de regio-adrfinantare pentru reabilitarea imobilului Liceului Tehnologic Santana. 550 de elevi vor beneficia de infrastructura de invatamant reabilitata.

Proiectul pentru care a fost semnat contractul de finantare „Reabilitare imobil Liceul Tehnologic Santana, judetul Arad” beneficiaza de finantare nerambursabila acordata in cadrul axei prioritare 3 „Imbunatatirea infrastructurii sociale” si a domeniului major de interventie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea si echiparea infrastructurii educationale preuniversitare, universitare si a infrastructurii pentru formare profesionala continua”al Regio-Programul Operational Regional (Regio-POR).

Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni iar pe parcursul acesteia se va reabilita si moderniza intreaga unitate de invatamant tehnic si profesional din Santana cuprinzand 10 sali de clasa, 7 cabinete, o biblioteca, grupurile sanitare si vestiarul.

Valoarea totala a proiectului este de 615.963,08 lei (aproximativ 140.115,80 euro), iar valoarea finantarii nerambursabile este de 558.450,10 lei (aproximativ 127.033,07 euro).

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro. (peste 1670 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !