Primaria municipiului Targu-Jiu a alocat aproximativ 30 de milioane lei pentru investitii care vor fi demarate in cursul acestui an, acestei sume adaugandu-i-se banii aferenti investitiilor incepute in 2015 si derulate prin programele guvernamentale, a declarat directorul tehnic al institutiei, Marius Ionescu.

In principal este vorba despre realizarea canalizarii menajere zona periurbana Dragoieni, o lucrare care presupune o lungime de peste 11 kilometri de canalizare, extinderea si modernizarea retelelor electrice, reabilitarea termica a 20 de blocuri. La acestea se vor adauga celelalte lucrari de investitii care au deja parte de finantare: Stadionul municipal, Sala Sporturilor, consolidarea zonei Preajba, fonduri guvernamentale toate, circa 25 de milioane de euro, care sunt atrase pe programele lansate de Guvernul Romaniei.

In ceea ce priveste partea de fonduri europene, valoarea totala a portofoliului pregatit de municipalitate, pentru perioada 2014-2020, este de 120 milioane euro, inluzand: modernizarea retelei de transport, achizitionarea de noi mijloace de transport, derularea unui proiect legat de managementul integrat de trafic, presupunand reasezarea sistemului de monitorizare a strazilor din municipiu.

Asigurati-va ca Nu pierdeti contracte din licitatii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2500 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs. 

Ultimele Licitatii din Gorj

177 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 18)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
20 mc lemn de foc 25.01.16 27.01.16 Gorj
Executie servicii si lucrari de întretinere pe reteaua de drumuri publice judetene, strict necesare pentru asigurarea circulatiei rutiere pe perioada conventionala de timp friguros, 01.11.2015 – 15.03.2016” 22.01.16 Gorj
ACHIZITIE MEDICAMENTE HEMOFILIE 22.01.16 Gorj
Servicii de reparatii si întretinere autoturisme – FORD Focus si MAZDA BT50 – apartinând EL CFU Motru 22.01.16 Gorj
Retele VPN din care: Lot 1 ,,Servicii de interconectare VPN între sucursalele CEO’ si Lot 2 „Servicii de inchiriere retele VPN” 22.01.16 Gorj
Servicii de monitorizare a sistemelor de securitate (dispecerat) si interventie rapida aferente sediilor administrative ale Societatii Complexul Energetic Oltenia S.A.apos;apos; 22.01.16 25.01.16 Gorj
„Modernizare statie electrica de transformare 110/20/6 kVTg Jiu Sud, judetul Gorj” 21.01.16 09.02.16 Gorj
Servicii de transport salariati la si de la domiciliu la locul de munca pe traseul Motru – Tg. Jiu 21.01.16 Gorj
„Modernizare drum comunal DC 79 Bereasca in Comuna Sacelu, Judetul Gorj 21.01.16 Gorj
“Echipamente medicale”(pupinel, tensiometru, stetoscop,trusa mica chirurgie) 21.01.16 28.01.16 Gorj

 

Tagged with:
 

Achizitii Publice Infrastructura Gorj. Consiliul Judetean Gorj va investi  peste 7 milioane lei in lucrari de intretinere sau asigurarea cofinantarilor pentru proiectele aflate in derulare la drumurile judetene si comunale, a declarat presedintele institutiei, Ion Calinoiu.

 

Banii au fost alocati de Guvern, iar fiecare localitate din judet va primi suma necesara in functie de lungimea drumurilor judetene si comunale care necesita reparatii.

Reteaua de drumuri publice judetene este constituita dintr-un numar de 34 drumuri, cu o lungime totala de 837 kilometri. 

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Licitatii din Constructii de drumuri, sosele, autostrazi

Aici gasiti licitatii pentru constructii de drumuri, sosele, autostrazi, poduri, asfaltari, reparatii drumuri, etc

13.602 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 1361)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
Fibre celulozice pentru prepararea mixturilor asfaltice 20.08.2015 25.08.2015 Cluj
Sistematizare Verticala Acces Auto si Pietonal 20.08.2015 25.08.2015 Alba
Anulata – Pachet integrat consultanta privind profilaxia si supravegherea infectiilor nosocomiale 03.08.2015 19.08.2015 Hunedoara
Dotari exterioare aferente proiectului „Centrul National de Informare si Promovare Turistica din Poiana Brasov, cod SMIS 41384 19.08.2015 25.08.2015 Braşov
Servicii de efectuare a analizei de risc la securitate fizica la obiectivele Hidroelectrica S.A. 19.08.2015 27.08.2015 Bucureşti
Furnizare si/sau servicii Denumirea achizitie: Dotari exterioare aferente proiectului “Centrul National de Informare si Promovare Turistica din Poiana Brasov”, cod SMIS 41384 19.08.2015 25.08.2015 Braşov
Lucrari de executie aferente obiectivului “Refacere imbracaminti drum si podet – DJ 100M,Soimari, zona Biserica Penticostala, L=50m” 19.08.2015 25.08.2015 Prahova
Modernizare drumuri de sate?ti, comuna Valea Rîmnicului, jude?ul Buzau 19.08.2015 26.08.2015 Buzău
Anulata – ”Reabilitare si modernizare strazi în Comuna Albesti. Judetul Mures” 30.07.2015 14.08.2015 Mureş
ÎNTRE?INERE DRUMURI PIETRUITE, DJ 233, km 7+180 – km 7+980, CARBUNE?TI, Judetul Prahova 18.08.2015 24.08.2015 Prahova
Tagged with:
 

Achizitii publice: Potrivit www.administratie.ro, regio-adrreteaua de transport in comun a municipiului Targu-Jiu va fi modernizata in perioada urmatoare, reprezentantii Primariei finalizand proiectul pe baza caruia se va solicita finantare europeana in valoare de circa 50 de milioane de euro, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, directorul tehnic al institutiei, Marius Ionescu.

Modernizarea va fi structurata pe mai multe capitole, urrmand sa cuprinda atat inlocuirea mijloacelor de transport cu altele noi şi echipate corespunzator normelor in vigoare, cat şi reabilitarea partii de carosabil pe care se deplaseaza troleibuzele inlocuirea firelor de contact, a stalpilor de sustinere, dar si extinderea liniei de transport.

“O investitie prioritara rezultata din studiul de mobilitate se refera la modernizarea transportului in comun al municipiului Targu-Jiu. Avem deja un proiect finalizat, elaborat, pregatit pentru a fi structurat in obiectivele de investitii pentru ca este un studiu destul de mare care se refera strict la modernizarea troleibuzelor. Valoarea estimata la studiul de fezabilitate este una cu care mergem sa solicitam finantare este de circa 50 de milioane de euro. Este o suma destul de mare pe care nu o putem asigura din bugetul local”, a spus Marius Ionescu.

Parcul auto al SC Transloc SA numara in prezent 17 troleibuze şi 21 de autobuze, cele mai multe neavand aer conditionat şi nici incalzire pentru perioada rece. In luna iulie, conducerea Primariei Targu-Jiu a semnat contractul pentru achizitionarea a cinci autobuze moderne, valoarea investitiei fiind de aproximativ 35 milioane lei, bani proveniti din bugetul local.

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de licitatii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Licitatii din Gorj

5.484 licitatii au fost gasite pentru aceasta cautare. Pagina: 1 ( de la 549)

Titlul Publicat Termen Limita Regiune
solicitare oferte aparate aer condiţionat 26.08.2015 28.08.2015 Gorj
Solicitare oferte mobilier 26.08.2015 28.08.2015 Gorj
Achizitioneaza 4.000 topuri hartie copiator 25.08.2015 26.08.2015 Gorj
Anulata – Reparare agregat înalta tensiune tip AIT 111 kV, 2800 mA aferent electrofiltre bloc energetic nr. 5 – SE TURCENI 22.07.2015 11.08.2015 Gorj
Anulata – PERII COLECTOARE 06.08.2015 19.08.2015 Gorj
Diverse produse de morarit din grupa Produse de morarit, amidon si produse amilacee 20.08.2015 28.08.2015 Gorj
achizitie directa pentru carne si preparate din carne 20.08.2015 28.08.2015 Gorj
Se achizitioneaza diverse produse de morarit 19.08.2015 26.08.2015 Gorj
Servicii de deratizare si dezinsectie 19.08.2015 26.08.2015 Gorj
Servicii ” ASIGURARI CLADIRI SI CONTINUT MIJLOACE FIXE” 19.08.2015 20.08.2015 Gorj

 

Tagged with:
 

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Ministerul Agriculturii(MADR) organizeaza Licitatie Servicii de colectare si de colationare de date pentru Reteaua de Informatii Contabile Agricole din Romania.

Acord-cadru cu un singur agent economic: Durata acordului-cadru: 48 luni

Valoarea estimata fara TVA: intre 8,158,400 si 9,600,000RON

Clasificare CPV: 72314000-9 – Servicii de colectare si de colationare de date

Cantitatea totala sau domeniul
Valoarea maxima a unui contract subsecvent(CS) nu poate depasi suma aferenta numarului de exploatatii atribuite lotului respectiv, suma alocata pentru completarea unui chestionar este 400lei.

Detalierea loturilor este facuta pe contract subsecvent, respectiv acord cadru.

Lot 1 Alba (min157-max185)x400lei=(min62800-max74000)lei;(min628-max740)x400lei=(min251200-max296000)lei,

Lot 2 Arad (min150-max176)x400lei=(min60000-max70400)lei;(min600-max704)x400lei=(min240000-max281600)lei,

Lot 3 Arges (min111-max131)x400lei=(min44400-max52400)lei;(min444-max524)x400lei(min177600-max209600)lei,

Lot 4 Bacau (min116-max136)x400lei=(min46400-max54400)lei;(min464-max544)x400lei=(min185600-max217600)lei,

Lot 5 Bihor (min124-max146)x400lei=(min49600-max58400)lei;(min496-max584)x400lei=(min198400-max233600)lei,

Lot 6 Bistrita-Nasaud (min89-max105)x400lei=(min35600-max42000)lei;(min356-max420)x400lei=(min142400-max168000)lei,

Lot 7 Botosani (min103-max121)x400lei=(min41200-max48400)lei;(min412-max484)x400lei=(min164800-max193600)lei,

Lot 8 Brasov (min104-max122)x400lei=(min41600-max48800)lei;(min416-max488)x400lei=(min166400-max195200)lei,

Lot 9 Braila (min136-max160)x400lei=(min54400-max64000)lei;(min544max640)x400lei=(min217600-max256000)lei,

Lot 10 Buzau (min165-max194)x400lei=(min66000-max77600)lei;(min660-max776)x400lei=(min264000-max310400)lei,

Lot 11 Caras-Severin (min137-max161)x400lei=(min54800-max64400)lei;(min548-max644)x400lei=(min219200-max257600)lei,

Lot 12 Calarasi (min136-max160)x400lei=(min54400-max64000)lei;(min544-max640)x400lei=(min217600-max256000)lei,

Lot 13 Cluj (min98-max115)x400lei=(min39200-max46000)lei;(min392-max460)x400lei=(min156800-max184000)lei,

Lot 14 Constanta (min224-max263)x400lei=(min89600-max105200)lei;(min896-max1052)x400lei=(min358400-max420800)lei,

Lot 15 Covasna (min117-max138)x400lei=(min46800-max55200)lei;(min468-max552)x400lei=(min187200-max220800)lei,

Lot 16 Dâmbovita (min125-max147)x400lei=(min50000-max58800)lei;(min500-max588)x400lei=(min200000-max235200)lei,

Lot 17 Dolj (min118-max139)x400lei=(min47200-max55600)lei;(min472-max556)x400lei=(min188800-max222400)lei,

Lot 18 Galati (min141-max166)x400lei=(min56400-max66400)lei;(min564-max664)x400lei=(min225600-max265600)lei,

Lot 19 Giurgiu (min135-max159)x400lei=(min54000-max63600)lei;(min540-max636)x400lei=(min216000-max254400)lei,

Lot 20 Gorj (min84-max99)x400lei=(min33600-max39600)lei;(min336-max396)x400lei=(min134400-max158400)lei,

Lot 21 Harghita (min116-max136)x400lei=(min46400-max54400)lei;(min464-max544)x400lei=(min185600-max217600)lei,

Lot 22 Hunedoara (min117-max138)x400lei=(min46800-max55200)lei;(min468-max552)x400lei=(min187200-max220800)lei,

Lot 23 Ilfov (min94-max111)x400lei=(min37600-max44400)lei;(min376-max444)x400lei=(min150400-max177600)lei,

Lot 24 Ialomita (min130-max153)x400lei=(min52000-max61200)lei;(min520-max612)x400lei=(min208000-max244800)lei,

Lot 25 Iasi (min128-max151)x400lei=(min51200-max60400)lei;(min512-max604)x400lei=(min204800-max241600)lei,

Lot 26 Maramures (min110-max129)x400lei=(min44000-max51600)lei;(min440-max516)x400lei=(min176000-max206400)lei,

Lot 27 Mehedinti (min74-max87)x400lei=(min29600-max34800)lei;(min296-max348)x400lei=(min118400-max139200)lei,

Lot 28 Mures (min182-max214)x400lei=(min72800-max85600)lei;(min728-max856)x400lei=(min291200-max342400)lei,

Lot 29 Neamt (min108-max127)x400lei=(min43200-max50800)lei;(min432-max508)x400lei=(min172800-max203200)lei,

Lot 30 Olt (min112-max132)x400lei=(min44800-max52800)lei;(min448-max528)x400lei=(min179200-max211200)lei,

Lot 31 Prahova (min125-max147)x400lei=(min50000-max58800)lei;(min500-max588)x400lei=(min200000-max235200)lei,

Lot 32 Satu Mare (min105-max124)x400lei=(min42000-max49600)lei;(min420-max496)x400lei=(min168000-max198400)lei,

Lot 33 Salaj (min92-max108)x400lei=(min36800-max43200)lei;(min368-max432)x400lei=(min147200-max172800)lei,

Lot 34 Sibiu (min109-max128)x400lei=(min43600-max51200)lei;(min436-max512)x400lei=(min174400-max204800)lei,

Lot 35 Suceava (min101-max119)x400lei=(min40400-max47600)lei;(min404-max476)x400lei=(min161600-max190400)lei,

Lot 36 Teleorman (min113-max133)x400lei=(min45200-max53200)lei;(min452-max532)x400lei=(min180800-max212800)lei,

Lot 37 Timis (min178-max209)x400lei=(min71200-max83600)lei;(min712-max836)x400lei=(min284800-max334400)lei,

Lot 38 Tulcea (min124-max146)x400lei=(min49600-max58400)lei;(min496-max584)x400lei=(min198400-max233600)lei,

Lot 39 Vaslui (min116-max137)x400lei=(min46400-max54800)lei;(min464-max548)x400lei=(min185600-max219200)lei,

Lot 40 Vâlcea (min101-max119)x400lei=(min40400-max47600)lei;(min404-max476)x400lei=(min161600-max190400)lei,

Lot 41 Vrancea (min163-max192)x400lei=(min65200-max76800)lei;(min652-max768)x400lei=(min260800-max307200)lei,

Lot 42 M. Bucuresti (min31-max37)x400lei=(min12400-max14800)lei;(min124-max148)x400lei=(min49600-max59200)lei.

Informatii suplimentare gasiti in Caietul de Sarcini pe www.licitatie-publica.ro, in anunt: Servicii de colectare si de colationare de date pentru Reteaua de Informatii Contabile Agricole din Romania

Asigurati-va ca Nu pierdeti anunturi de achizitii publice, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 

Noi oportunitati de afaceri si achizitii publice,

Foto: xb022.com

Foto: xb022.com

mai multe autoritati locale au planificat investitii semnificative la nivel local, pentru 2015.

Potrivit www.constructiibursa.ro,  mai multe autoritati locale au facut publice cifrele legate de bugetele alocate investitiilor pentru acest an.

Consiliul Judetean Sibiu: Valoarea totala a proiectelor de investitii pregatite pentru atragerea fondurilor europene, in perioada 2014-2020, este de circa 518,1 milioane de lei.

Consiliul Judetean Timis: Bugetul administratiei judetene Timis pentru 2015, dedicat investitiilor este de circa  76,2 milioane de lei.

Consiliul Judetean Gorj dispune de un buget de 107,3 milioane de lei pentru investitiile din judet, in acest an, programul cuprinzand lucrari in desfasurare in valoare de 56,9 milioane lei.

Primaria Tulcea: Bugetul de investitii pregatit de municipiul Tulcea pentru anul 2015 este de 139,2 milioane de lei,  44 milioane de lei provinind de la bugetul local, iar fondurile externe nerambursabile au o valoare de 95,2 milioane lei.

Primaria Slobozia a aprobat, pentru anul 2015, un buget de investitii de 94,9 milioane lei.

Pentru dvs., persoanele interesate, monitorizam zilnic, Toate Achizitiile publice prin Licitatii, pe judete:

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 

Noi oportunitati de afaceri si Licitatii viitoare in regio-adrTargu Jiu, in domeniul constructiilor.

 

Recent primaria Targu-Jiu a alocat peste 5 milioane lei pentru reabilitarea scolilor si gradinitelor. In prezent la cele 55 de scoli si gradinite din municipiu se deruleaza lucrari de igienizare, urmand ca pe perioada verii sa fie executate si cele de reabilitare. Lucrarile de modernizare vor consta in montarea de centrale termice noi la unele unitati, extinderea altor scoli si licee, precum si reparatii uzuale.

In paralel cu aceste lucrari, vor fi demarate si o serie de investitii prin programe guvernamentale si prin fonduri europene. “Prin programul PNDL este programata extinderea Scolii Generale nr 4 unde se vor obtine 5 noi sali de clasa si realizarea cantinei si caminului la Liceul cu program sportiv. Totodata, au mai fost facute demersuri pentru includerea la finantare a sistemului de incalzire la Colegiul National Tudor Vladimirescu, iar prin POR 2014-2020 sunt propuse reabilitarea cantinei si caminului Colegiului Comercial Virgil Madgearu, extinderea a doua gradinite si reabilitarea Colegiului Tudor Vladimirescu”, a afirmat Raul Chiriac, seful Serviciului Investitii din Primaria Targu-Jiu.

Vezi licitatii asemanatoare:

Titlul Data inchiderii
R-CL6 – „Îmbunatatirea procesului de tratare la statiile de apa din localitatile componente Preajba si Polata – municipiul Targu Jiu din cadrul proiectului „Extinderea si reabilitarea retelelor de apa si canalizare, modernizarea statiilor de tratare apa si a SEAU Targu Jiu, judetul Gorj” 20.07.15
RO-Targu Jiu: Lucrări de construcţii 20.07.15
RO-Targu Jiu: Lucrări de construcţii
RO-Targu Jiu: Lucrări de construcţii 20.07.15
„CL7 – “Sisteme de dezodorizare (indepartarea mirosurilor) in incinta SEAU Tg Jiu si sistem mecanic automatizat de eliminare a frunzelor din apa provenita de la Captarea Susita„ din cadrul Proiectului „Extinderea si reabilitarea retelelor de apa si canalizare, modernizarea statiilor de tratare apa si a SEAU Targu Jiu, judetul Gorj”. 29.06.15
P 5.3-R: Reabilitare si extindere retele alimentare cu apa, retele de canalizare, statii de pompare apa uzata – UAT 4 Dobroesti.
RO-Targu Jiu: Lucrări de construcţii 29.06.15
RO-Targu Jiu: Lucrări de construcţii 29.06.15
RO-Targu Jiu: Lucrări de construcţii 29.06.15
RO-Targu Jiu: Lucrări de construcţii 29.06.15

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) dispune, in acest an, de aproape 400 milioane de lei pentru lucrarile prevazute in etapa I de implementare, potrivit Ministerului Dezvoltarii (www.constructiibursa.ro).

 

Beneficiarii programului sunt comunele , municipiile si orasele, inclusiv satele componente ale acestora, judetele, precum si unitatile administrativ-teritoriale membre ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara.

Finantarea programului anual PNDL este asigurata din transferuri de la bugetul de stat, in limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat.

Astfel, cele mai multe fonduri au fost alocate, judetului Bistrita-Nasaud – 33,3 milioane lei pentru 65 de investitii, judetului Constanta – 30,8 milioane lei pen- tru 33 de obiective si sectorului 3 al Capitalei – 30,6 milioane de lei.

Cea mai mare investitie finantata prin PNDL in Bistrita-Nasaud este modernizarea drumului judetean Ilva Mica – Lesu (3,1 milioane lei), urmata de modernizarea drumului judetean Teaca – Archiud, pentru care sunt necesare 3 milioane de lei.

In Constanta, cele mai mari investitii prinse in PNDL sunt construirea unei gradinite in Agigea (2 milioane de lei), realizarea retelei de canalizare si a unei statii de epurare in Oituz (2,2 milioane lei) si extinderea retelei de canalizare si epurare a apelor in localitatile Pantelimonu de Sus, Pantelimonu de Jos, Runcu, Nistoresti si Calugareni (2,5 milioane de lei).

O alta componenta importanta a bugetului investitional al Ministerului Dezvoltarii este Programul national multianual privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2015 acestui program i-au fost alocate credite bugetare in valoare de 50.000.000 lei

Programul este elaborat de minister in baza celor locale transmise de coordonatorii locali, in limita fondurilor alocate anual de la bugetul de stat cu aceasta destinatie. Organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de proiectare si executie a lucrarilor de interventii la blocurile de locuinte este de competenta autoritatilor locale.

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2015, Programului PNDL i-au fost alocate credite bugetare in valoare de 1.450.000.000 lei. Obiectivele de investitii au vizat cu precadere dezvoltarea infrastructurii tehnicoedilitare, contribuind la cresterea coeziunii economice si sociale la nivel de regiune.

Reprezentantii ministerului au mai spus: „Avand in vedere limitarile fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru finantarea PNDL, autoritatile administratiei publice locale pot sa solicite pentru obiectivele de investitii noi, in mod special pentru cele din domeniul alimentare cu apa si canalizare, finantare din fondurile euro- pene alocate pentru exercitiul financiar 2014 – 2020. De asemenea in baza acordurilor internationale cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana, in anul 2015 se urmareste finantarea, cu prioritate, a investitiilor in infrastructura”.

CELE MAI MARI OBIECTIVE FINANTATE PRIN INTERMEDIUL PNDL IN ANUL 2014

Judetul U.A.T./Administrator drum Denumirea obiectivului de investitii Valoare
investitie
Rest de alocat – buget de stat Bugetul de stat
anul 2014
(lei)
Arad Consiliul Judetean Arad Reabilitare DJ 682 Arad-Felnac-Limita judet Timis km 100+080-117+080 27302470 26514466 8438629
Bihor Bratca Imbunatasirea infrastructurii de apa si apa uzata In localitatea Bratca 19045016 12419903 682000
Bihor Consiliul judetean Bihor Reabilitare DJ 792 A Beliu-Tinca-Les, km 24+987-67+696, L=42,712 km, Judetul Bihor 83894577 60944679 2500727
Bihor Consiliul judetean Bihor Modernizare DJ 767 B din DN 76 – Tasad – Copacel -Serghis – DJ 767, km 0+000 – 22+140, L=22,140 km 21499444 12989324 200000
Bihor Diosig Canalizare si statie de epurare In comuna Diosig, judetul Bihor 18092784 6071607 500000
Bihor Sacueni Imbunatatirea infrastructurii de apa si apa uzata In localitatile Sacueni si Olosig, Judetul Bihor 20851623 4611003 370000
Bihor Suncuius Imbunatatirea infrastructurii de apa si apa uzata In comuna Suncuius, Judetul Bihor 22747674 7697746 520000
Bihor Suplacu de Barcau Lucrari de realizare a retelelor de canalizare si statie de epurare In comuna Suplacu de Barcau
Bihor Tileagd Imbunatatirea infrastructurii de apa si apa uzata In comuna Tileagd 19.793.492 7.857.410 520.000
Bihor Vadu Crisului Lucrari prioritare – Extindere si reabilitare a retelelor de alimentare cu apa si canalizare In localitatea Vadu Crisului 19.793.492 7.857.410 520.000
Bistrita Nasaud Consiliul Judetean
Bistrita-Nasaud
Modernizare DJ 172G, km 50+000 – 63+663, Cusma – Livezile 19.017.196 12.478.879 600.000
Botosani Consiliul judetean
Botosani
Modernizare DJ 292, Corlateni – Podeni-Dealu Crucii-Vorniceni 31.772.000 9.498.296 9.498.296
Botosani Vorona Sistem de alimentare cu apa a comunelor Vorona si Tudora, comunele Vorona si Tudora, judetul
Botosani
19.496.200 9.572.030 2.373.602
Braila Consiliul judetean
Braila
Reabilitare DJ212A: Braila-Marasu, km0+00-km32+00 30.316.130 23.753.427 8.350.791
Brasov Maierus Alimentare cu apa potabila, retea de canalizare si statie de epurare In loc. Arini, Maierus 18.361.000 5.550.000 500.000
Brasov Rasnov Reabilitarea sistemului de alimentare cu apa de la Sursa Cheile Rasnoavei si extinderea retelei de
canalizare In orasulul Rasnov, jud. Brasov
26.200.156 7.592.694 2.000.000
Buzau Consiliul judetean
Buzau
Modernizarea DJ220, km 78+200-93+700,Sarulesti-Valea Salciei,comunele Sarulesti si Valea Salciei,
Judetul Buzau
21.459.891 21.406.341 500.000
Buzau Consiliul judetean
Buzau
Reabilitare drum judetean DJ 203L – km17+200-29+400, Judetul Buzau 29.999.925 29.444.334 600.000
Buzau Maracineni Canalizare si statie de epurare, comuna Maracineni, Judetul Buzau 38.436.564 1.031.793 1.031.793
Calarasi Chirnogi Sistem canalizare si statie de epurare a apelor uzate menajere In comuna Chirnogi, Judetul Calarasi 19.832.493 19.832.493 600.000
Caras- Severin Consiliul judetean
Caras-Severin
Reabilitare DJ 608 A, Caransebes -Telescaun, km 2+700-25+825, L=23,125 KM 21.705.187 7.962.179 2.500.000
Caras- Severin Consiliul judetean
Caras-Severin
Reabilitare DJ 608 A, Caransebes -Telescaun, km 2+700-25+825, L=23,125 KM 21.705.187 7.962.179 2.500.000
Cluj Iclod Canalizarea localitatilor Iclod, Livada si Fundatura 17.543.000 9.036.000 800.000
Cluj Mintiu Gherlii Alimentare cu apa si canalizare In localitatile Mintiu Gherlii, Salatiu si Petresti 22.016.592 22.016.592 400.000
Constanta Cogealac Reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata In comuna Cogealac, satele Cogealac si Tariverde 24.487.000 1.769.000 1.769.000
Constanta Consiliul judetean Constanta Reabilitarea DJ 222, Mihail Kogalniceanu – Cuza Voda, km 130+615 – km150+210 39.274.547 6.705.950 3.253.701
Constanta Consiliul judetean Constanta Reabilitare drum judetean DJ224 – Medgidia – Tortomanu – Silistea – Bif. DC 63 (tepes Voda) km
0+000-21+585
57.674.732 45.112.234 4.447.592
Covasna Baralot Alimentare cu apa, retehnologizarea statiei de captare si tratare, retele de distributie, canalizare
menajera, pluviala si retehnologizarea statiei de epurare a orasului Baraolt, judetul Covasna
19.536.150 10.915.100 800.000
Covasna Consiliul judetean Covasna Modernizare DJ 103B, lim. jud. Brasov – Dobarlau – Ozun – Chilieni (DN12), km17+750 – 33+150 32.407.165 32.269.720 888.830
Covasna Consiliul judetean Covasna Modernizare DJ 121F, Ghelinta – Cernat (DN12), km0+000 – 23+000 34.919.000 34.714.012 400.000
Dambovita Ciocanesti Modernizare drum comunal care face legatura Intre satele Decindea. Turciti, Urziceanca, Vizuresti
si Cretu
37.745.529 37.745.529 700.000
Dambovita Consiliul Judetean
Dambovita
Modernizare DJ 713 Sinaia-Cabana Cuibul Dorului-ªaua Dichiului km 0+000-16+000 50.812.750 16.397.750 500.000
Dambovita Crangurile Retea de canalizare ape uzate menajere In comuna Crangurile 30.745.000 29.233.000 400.000
Dambovita Salcioara Alimentare cu apa In comuna Salcioara 17.921.860 13.857.480 600.000
Giurgiu Bolintin-Deal Infiintare sistem de canalizare In comuna Bolintin Deal, Judetul Giurgiu 42.836.370 37.531.990 650.000
Giurgiu Colibasi Modernizare drumuri de exploatare, comuna Colibasi, sat Colibasi, Judetul Giurgiu 21.823.083 21.381.245 400.000
Giurgiu Consiliul judetean
Giurgiu
Modernizare DJ 412 Prundu (DN 41)-Colibasi km 0+000 -9+000; 12+000 -13+858; 10,858 km 22.169.920 12.301.830 600.000
Giurgiu Malu Sistem de canalizare menajera In comuna Malu, Judetul Giurgiu 26.224.675 24.765.794 28
Giurgiu Ogrezeni Infiintare sistem de alimentare cu apa In comuna Ogrezeni 21.642.950 14.084.220 400
Gorj Consiliul Judetean
Gorj
Reabilitare drum judetean DJ 673A, Dragotesti-Matasari-DN67-27,79 Km, Judetul Gorj 27.076.300 12.232.538 4.203.231
Gorj Plopsoru Sistem de canalizare apa menajera, Satele Izvoarele, Ceplea, Brosteni, Cursaru, Brostenii de Sus, 14.482.650 13.758.518 30
Hunedoara Hunedoara Lucrari extindere retea alimentare cu apa si canalizare, instalatii de pompare si reabilitare retea 17.835.909 11.476.209 904,232
Hunedoara Simeria Canalizare si statii de pompare Simeria 18.594.102 4.006.960 4.006.960
Ialomita Consiliul Judetean
Ialomita
Modernizarea drumului judetean DJ 201, km 84+000 – km 100+000, tronson Marculesti – Suditi – 21.746.853 6.000.000 6.000.000
Iasi Mironeasa Sistem integrat de alimentare cu apa, canalizare si epurare a apelor uzate In comuna Mironeasa, Judetul Iasi 18.322.836 19.470 19.470
Iasi Probota Sistem integrat de alimentarea cu apa, canalizare si epurare a apelor uzate In comuna Probota, Judetul Iasi 23.189.095 9.867.591 5.457.831
Iasi Trifesti Sistem de alimentare cu apa, canalizare si statie de epurare In comuna Trifesti, Judetul Iasi 15.944.106 2.965.273 1.000.000
Ilfov Clinceni Canalizare ape menajere si statii de epurare in Comuna Clinceni, Judetul Ilfov 29.553.374 13.127.043 3.665.554
Ilfov Corbeanca Modernizare, repararea si intretinerea retelei stradale si a parcarilor aflate in administrarea
Consiliului Local al Comunei Corbeanca
39.683.493 24.347.161 600.000
Ilfov Dragomiresti Sistem centralizat de alimentare cu apa in comuna Dragomiresti -Vale, judetul Ilfov 20.719.309 15.306.419 1.400.000
Ilfov Gradistea Sistem centralizat de alimentare cu apa in comuna Gradistea, judetul Ilfov 22.535.932 19.151.557 1.500.000
Ilfov Gruiu Refacere infrastructura si suprastructura drumuri inclusiv lucrari de preluare a apelor pluviale, prin puturi absorbate, Com. Gruiu 19.500.000 10.000.000 1.066.207
Mehedinti Drobeta Turnu
Severin
Reabilitare Bulevardul Tudor Vladimirescu, municipiul Drobeta Turnu Severin, Judetul Mehedinti 39.010.630 33.309.310 10.000
Mehedinti Drobeta Turnu
Severin
Reabilitare Bulevard Splai Mihai Viteazu, municipiul Drobeta Turnu Severin, Judetul Mehedinti 19.426.650 14.205.110 10.000
Mures Sangeorgiu de
Padure
Alimentare, reabilitare retele de apa potabila si canalizare si statie de epurare a apelor uzate In
Orasul Sangeorgiu de Padure, Judetul Mures
22.135.372 4.011.403 1.794.000
Mures Ungheni Canalizare menajera a orasului Ungheni si a localitatilor apartinatoare: Cerghid, Cerghizel, 20.432.104 3.035.267 2.500.000
Prahova Consiliul judetean
Prahova
Sistem microzonal de alimentare cu apa potabila a comunelor Cerasu, Drajna, Batrani, Starchiojd si
Posesti
23.284.182 3.723.080 3.000.000
Sibiu Consiliul judetean
Sibiu
Modernizarea DJ 105D Carta – Agnita, tronson (intrare Sasausi – Chirpar – Vard – Agnita)
km.14+300 – 31+508,96
25.153.360 16.871.772 4.700.000
Teleorman Consiliul Judetean
Teleorman
Modernizare DJ 504, limita judet Giurgiu-Cernetu, km 30+000-42+060, L=12,060 km 32.458.173 31.149.524 141.000
Teleorman Consiliul Judetean
Teleorman
Reabilitare DJ 504, Alexandria(DE70) –Orbeasca de Sus-Tatarastii de Sus-limita judet Arges, km
54+187-110+926, L=56,739 km
134.195.055 129.114.463 541.764
Teleorman Consiliul Judetean
Teleorman
Reabilitare si modernizare DJ 612A, Rosiorii de Vede-Balta Sarata, km 17+527-33+649, L=16,122 km 36.232.161 34.742.695 135.000
Teleorman Consiliul Judetean
Teleorman
Reabilitare DJ 601F, Cosoteni-Albesti, km 0+000 – 12+156 (12,156 km) 19.229.126 15.110.917 3.495.173
Timis Carpinis Reabilitarea retelei de alimentare cu apa potabila In localitatea Carpinis si localitatea Iecea Mica, comuna Carpinis, judetul Timis 17.391.944 16.748.620 100.000
Timis Lugoj Reabilitarea alimentarii cu apa In Municipiul Lugoj 37.981.220 17.002.670 1.000.000
Timis Lugoj Reabilitarea sistemului de canalizare In Municipiul Lugoj 19.999.750 15.470.820 700
Timis Periam Infiintare sistem de canalizare In comuna Periam 26.219.430 25.648.850 100
Timis Periam Modernizare strazi de interes local In comuna Periam 19.641.269 19.087.489 200
Timis Saravale Modernizare strazi in com Saravale 16.731.860 16.192.475 200
Timis Tomnatic retea de canalizare menajera si statie de epurare In comuna Tomnatic 24.569.606 23.908.108 100
Timis Tomnatic Modernizare strazi in com.Tomnatic, 21.149.931 20.563.163 100
Tulcea Consiliul Judetean
Tulcea
Reabilitare DJ 222 C, Murighiol – Iazurile – Agighiol, km 36+332 – 62+926, judetul Tulcea 49.023.640 48.124.200 1.000.000
Valcea Ionesti Modernizare si asfaltare drum comunal DC 104 Marcea – Corbeanca si strazi principale In comuna
Ionesti, judetul Valcea
14.695.217 6.448.814 200.000
Valcea Maldaresti Infiintare retea publica de alimentare cu apa In comuna Maldaresti, judetul Valcea 17.403.130 16.623.110 60
Valcea Maldaresti Infiintare retea publica de apa uzata canalizare, statie de epurare, comuna Maldaresti, judetul Valcea 25.339.550 24.440.950 40
Vaslui Consiliul judetean
Vaslui
Reabilitare sistem alimentare cu apa,a sistemului de canalizare si a statiilor de epurare a apelor 53.340.320 22.810.021 4.000.000
Vaslui Consiliul judetean
Vaslui
Reparatii capitale si refunctionalizare Casa Armatei Vaslui – Centru cultural judetean 17.826.611 14.181.611 115.287
Vaslui Falciu Asfaltare drumuri de interes local,comuna Falciu, jud.Vaslui 19.567.525 17.037.704 20
Vrancea Consiliul Judetean
Vrancea
Modernizare DJ 205E Vidra- Vizantea Livezi- CImpuri 23.968.149 7.333.839 6.475.077

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

Tagged with:
 

Societatea de transport in comun Transloc Targu-Jiu, va demara un proiect de modernizare a infrastructurii din domeniu si achizitionare de noi mijloace de transport prin accesarea de fonduri europene, potrivit: portalului: www.administratie.ro.

Proiectul de accesare a fondurilor europene a trecut deja de primele doua faze, procedura avand pasi specifici de urmat. Ulterior, proiectul se va derula printr-un program european care presupune retehnologizarea transportului din municipiu, mai exact achizitionarea a 15 troleibuze noi si a zece autobuze electrice, pentru care se va organiza o licitatie, dar şi modernizarea infrastructurii.

Valoarea totala a proiectului este cunoscuta momentan, puteti urmari publicarea licitatia pentru contractul de achizitie si pe: www.licitatie-publica.ro.

 

Alte licitatii organizate de Transloc Targu-Jiu in 2014:

Titlu  Data publicarii  Data inchiderii  Regiune 
Contract achizitie motorina euro 5 26.05.2014 RO: Gorj
Contract achizitie motorina euro 5 07.02.2014 11.04.2014 RO: Gorj
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !