Achizitii publice: Raportul Comisiei Europene comisia europeanaprivind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV) si Raportul tehnic pentru Romania, care il insoteste, includ mentiuni despre noutatile din domeniul achizitiilor publice.

“Printre domeniile de risc, in ceea ce priveste coruptia, au fost identificate se numara educatia, sanatatea si achizitiile publice la nivel local, care implica decizii cu consecinte financiare directe”.

 “Autoritatile române, cu sprijinul Comisiei, au elaborat o strategie de ameliorare structurala a sistemului de achizitii publice si de adaptare a acestuia la noile norme ale UE si au infiintat o noua agentie pentru controalele ex ante. Strategia include abordarea riscurilor de integritate si coruptie, iar punerea ei in aplicare ar reprezenta un pas semnificativ in directia abordarii achizitiilor publice ca un domeniu care comporta riscuri majore in materie de coruptie”.

CITITI RAPORTUL INTEGRAL AICI

In randul recomandarilor pentru Romania formulate prin documentul Comisiei:

“Ar trebui sa se puna in aplicare verificarea ex ante a conflictelor de interese in cadrul procedurilor de achizitii publice prin intermediul programului „Prevent””.

“Ar trebui sa se puna in aplicare noua strategie si planul de actiune in materie de achizitii publice, asigurând un cadru anticoruptie solid din punct de vedere al cadrului juridic, al mecanismelor institutionale si al capacitatii administrative, aplicând masuri de prevenire si depistare a conflictelor de interese si demonstrând ca incalcarile sunt sanctionate in totalitate”.

 Detalii despre modificarile din domeniul achizitiilor publice (paginile 37-38 din Raportul tehnic):

„O noua strategie in domeniul achizitiilor publice si un plan de actiune au fost dezvoltate pentru a rezolva deficientele din sistem si pentru a implementa directivele UE ; aceasta include obiectivul de a adapta structurile institutionale si mecanismele interne la necesitatile majore ale actiunilor anticoruptie din noul cadru legislativ.

Un pas pozitiv din strategie este infiintarea unei functii de monitorizare si supervizare care integreaza riscurile asociate coruptiei si conflictelor de interese in abordarea controlului ex-ante din domeniul achizitiilor publice. Strategia va necesita anumite schimbari importante in sistem – care includ chestiuni fundamentale identificate in trecut, precum fragmentarea controalelor ex-post si tendinta de a se baza pe controale care s-au axat pe aspectele formale ale procesului de achizitie, fara sa ia in considerare aspecte calitative. Pentru a asigura concordanta cu obiectivele noilor Directive europene, vor fi necesare eforturi in continuare pentru a pune in aplicare noi structuri legislative si institutionale pentru a asigura ca verificarile se aplica tuturor factorilor de decizie care expusi la conflicte de interese.

O noua institutie publica a fost creata, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice. Aceasta imbina functiile indeplinite in trecut de ANRMAP (legislatie, consiliere operativa si functionala, verificari ex-ante ale documentatiei de atribuire, control ex-post, monitorizare si coordonare internationala si UCVAP (control ex-ante la nivelul evaluarii ofertelor). Coordonarea slaba intre aceste doua functii a fost identificata ca fiind o problema, in trecut.

ANAP va fi responsabila si de elaborarea politicilor, incluzand inregrarea riscurilor de coruptie si prevenire a coruptiei in decizii din domeniul politicilor publice, precum alocarea de fonduri pentru achizitii.

Ca singura agentie pentru achizitii, responsabila cu toate functiile majore din domeniu, ANAP are potentialul de a intari componenta non-penala a luptei impotriva coruptiei din domeniul achzitiilor publice printr-un control imbunatatit, preventie si supervizare”.

Raportul aminteste importanta sistemului PREVENT, care va deveni principalul instrument pentru conflictele de interese inaintea semnarii unui contract si ANAP va avea o structura dedicata colaborarii cu institutiile de resort.

“Sistemul informatic „Prevent”, care verifica ex ante existenta unor conflicte de interese in domeniul achizitiilor publice, a fost dezvoltat in continuare si, atunci cand va fi pus in aplicare, ar trebui sa aduca o contributie reala la evitarea conflictelor de interese prin detectarea automata a conflictelor de interese in domeniul achizitiilor publice inainte de procedura de selectie si de atribuire a contractelor. Pentru a se asigura respectarea obligatiilor care decurg din noile directive ale UE privind achizitiile publice, vor fi necesare masuri legislative si institutionale suplimentare pentru asigurarea faptului ca verificarea se aplica tuturor factorilor de decizie implicati, in conformitate cu definitia din directiva a conflictelor de interese”.

“Directivele impun totodata obligatia ca institutiile relevante sa aiba competenta de a impiedica semnarea contractelor in caz de suspiciune privind existenta unui conflict de interese. ANI estimeaza ca aproape toate cazurile de conflict de interese pe care le rmareste penal sunt relativ simple si ar putea fi evitate prin utilizarea acestui sistem. Desi punerea in aplicare a durat mai mult decat se astepta, legea a fost adoptata de guvern in luna septembrie si in prezent este discutata in Parlament. Va fi important sa se mentina in lege principiul conform caruia autoritatile contractante au obligatia de a actiona atunci cand sunt notificate cu privire la un potential conflict de interese. Programul „Prevent” ar trebui sa poata incepe sa functioneze de indata ce legea va fi adoptata.

Programul s-ar aplica in primul rand achizitiilor publice care implica fonduri ale UE, dar va fi extins rapid la toate achizitiile publice electronice”.

Sursa: http://ec.europa.eu

Tagged with:
 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !