Pentru antreprenori și companii care se confruntă cu probleme economice, pe fondul pandemiei de coronavirus, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, certificatul de situație de urgență.
Tutorial Video Obtinere Certificat Aici
Certificatul va fi acordat doar pe durata instituirii stării de urgență dar valabilitatea lui cuprinde toată durata anului acordării.
De ce este necesar acest certificat?
In urma publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență nr. 29/2020, întreprinderile mici și mijlocii, care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru
- serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și
- chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.
Dacă afacerea dvs. a fost afectată de pandemia coronavirus, aveți nevoie de acest certificat pentru a obține un certificat de forță majoră, pentru a suspenda executarea contractelor, să nu mai plătiți furnizorii, chiria.
Pe baza certificatului de situaţie de urgenţă (CSU) se dorește acordarea de sprijin guvernamental operatorilor economici care înregistrează o scădere a încasărilor cu un procent de minimum 40%, pe fondul crizei de coronavirus.
Ce condiţii trebuie indeplinite pentru a primi certificatul?
Sunt vizate doar anumite firme, care au activitate principală în următoarele sectoare (art. 4 din Hotărâre) :
- transportul;
- turismul;
- horeca (hotel / restaurant / cafenea);
- organizări de evenimente;
- publicitate;
- învățământ privat și activități adiacente;
- industria confecțiilor, încălțămintei și pielăriei;
- servicii destinate populației.
Cum obținem certificatul?
1. Depuneți o cerere online, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/, unde completați:
- datele de identificare ale societății;
- datele de contact;
- motivul solicitării certificatului pentru situații de urgență;
- justificarea nevoii acestuia;
- date referitoare la situațiile financiare.
2. Încărcați documente justificative pentru a dovedi necesitatea eliberării certificatului, (art. 2 alin. (3) din Hotărâre):
- Certificatul Unic de Înregistrare al societății;
- CI Administrator/ Administratori/ Reprezentant Legal;
- Balanță contabilă certificată, pe luna în care s-a observat o scădere a încasărilor cu minimum 25 față de perioada similară a anului precedent solicitării, împreună cu balanța contabilă la care face referire în raportare;
- Declarație pe propria răspundere, prin care îți asumi pe deplin cele declarate și depuse, existentă pe site;
- Certificat constatator eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului.
!!! Documentele încărcate în aplicația electronică, vor fi semnate electronic de către reprezentantul legal al operatorului electronic sau de către împuternicitul acestuia, caz în care se va încărca în aplicație și împuternicirea.
Cum va putea fi folosit certificatul de situație de urgență?
Operatorii economici au la dispoziție certificatul de situaţie de urgenţă în două cazuri:
- în relații financiare sau fiscale – poate fi folosit în cadrul instituţiile financiar-bancare şi de leasing sau în oricare alte instituţii publice, precum și pentru a dobândi facilităţi fiscale oferite de instituţiile publice centrale sau locale;
- plata din bugetul asigurărilor pentru șomaj a indemnizației de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale.
- în relații contractuale – poate fi folosit cu operatorii sau cu terții, când atestă că activitatea i-a fost afectată în contextul pandemiei cu Covid-19, sau în renegocierea anumitor contracte.
Certificatul stării de urgență va fi necesar începând cu luna aprilie 2020, întrucât starea de urgență a fost decretată în luna martie!
Certificatele de situație de urgență vor fi emise în două forme:
- TIP 1 (ALBASTRU) – eliberat pentru solicitanții care cer acordarea acestuia în baza declarației pe propria răspundere din care rezultă întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate;
- TIP 2 (GALBEN) – eliberat pentru solicitanții care cer acordarea acestuia în baza declarației pe proprie răspundere din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020.
Ordinul ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr. 791 din 24 martie 2020 a fost publicat ieri în Monitorul Oficial nr. 248 din 25 martie 2020 (pag. 10-14).