Conflictul de interese in licitatiile publice ar urma sa fie identificat printr-un sistem informatic, pe baza unor formulare de integritate ce ar trebui completate in mai multe etape ale procesului de achizitie, potrivit unui proiect de lege lansat in dezbatere de Ministerul Justitiei (MJ).

In conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, supunem dezbaterii publice proiectul de Lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese in procedura de atribuire a contractelor de achiziție publica, astfel cum a fost acesta transmis de catre Agentia Naționala de Integritate.
Expunere de motive
Avand in vedere faptul ca procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica necesita un mecanism functional de verificare ex-ante a conflictelor de interese, neregulile pe care procedurile administrative existente in reglementarile aplicabile nu le-au putut detecta si indeparta in mod suficient au determinat aparitia unor probleme sistemice cu efecte serioase atat asupra economiei la modul general cat si asupra gradului de absorbtie a fondurilor europene, la modul special.

Aceasta stare de fapt a determinat identificarea de catre autoritatile romane a unei proceduri care, fara a genera prelungirea sau complicarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, sa permita, in egala masura, verificarea prealabila, ex-ante, a starilor de conflict de interese pe care sa le semnaleze astfel incat acestea sa fie indepartate, permitandu-se continuarea procedurilor.

Scopul legii este prevenirea conflictului de interese in procedura de atribuire a contractelor de achizitie publica prin instituirea unui mecanism de verificare ex ante, din perspectiva potentialelor conflicte de interese in cadrul procedurilor desfasurate prin sistemul electronic de achizitii publice, astfel incat acestea sa fie inlaturate fara a fi afectate respectivele proceduri.

In cadrul Agentiei Nationale de Integritate se propune constituirea unui mecanism de verificare ex-ante pentru prevenirea si identificarea potentialelor conflicte de interese in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica desfasurate prin sistemul electronic de achizitii publice-SEAP, denumit Sistemul Preventie.

Astfel, in cadrul fiecarei proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica se instituie, in sarcina autoritatilor contractante, obligatia de a asigura completarea si actualizarea unui formular de integritate, dupa publicarea in SEAP a anuntului sau invitatiei de participare si pana la finalizarea procesului de achizitie publica, in 3 etape procedurale, potrivit etapizarii propuse de actul normativ.

In vederea asigurarii implementarii actului normativ, la nivelul fiecarei autoritati contractante se desemneaza una sau mai multe persoane responsabile cu intocmirea sau actualizarea formularelor de integritate, cate unul pentru fiecare procedura de achizitie publica derulata.

Legea instituie termene imperative pentru completarea formularului de integritate, potrivit celor trei momente procedurale importante identificate, dupa cum urmeaza:

  • termenul de 24 de ore de la publicarea in SEAP a anuntului sau a invitatiei de participare, pentru ca persoana desemnata din cadrul autoritatii contractante sa completeze sectiunea I a formularului de integritate, care cuprinde date privind procedura de atribuire a contractelor de achizitie publica, factorul decizional, consultantii pentru elaborarea documentatiei de atribuire si date privind comisia de evaluare;
  • termenul de 48 de ore de la deschiderea ofertelor in cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achizitie publica, pentru ca persoana responsabila sa procedeze la completarea sectiunii a II-a a formularului de integritate, care cuprinde date privind ofertantii;
  • termenul de 72 de ore de la dispunerea de masuri privind inlaturarea potentialului conflict de interese, pentru ca persoana responsabila sa opereze modificarile necesare, dupa caz, in sectiunile I si II ale formularului de integritate si pentru completarea sectiunii a III-a a acestui formular, care cuprinde informatii privind modificarile efectuate urmare primirii unui avertisment de integritate.

 Sistemul Preventie face analiza informatiilor, in mod automat, determinand, dupa caz, emiterea unor avertismente de integritate privind potentiale conflicte de interese.

Pentru validarea avertismentelor de integritate emise de sistem, inspectorii de integritate efectueaza analiza datelor si a informatiilor cuprinse in Sistemul Preventie, dupa primirea in sistem a completarii sectiunii a II-a a formularului de integritate si emiterea de catre sistem a unui avertisment de integritate. Avertismentul de integritate emis de Sistemul Preventie si validat inspectorii de integritate va fi transmis persoanei responsabile din autoritatea contractanta, prin mijloace electronice de comunicare, in maxim 3 zile lucratoare de la data primirii completarii sectiunii a II-a din formularul de integritate.

Persoana responsabila este obligata sa-l transmita de indata persoanei vizate de potentialul conflict de interese, conducatorului autoritatii contractante, precum si, in cazul achizitiilor din fonduri europene in care autoritatile contractante sunt altele decat autoritati si institutii publice, spre stiinta Ministerului Fondurilor Europene, spre a le comunica conducatorului autoritatii de management responsabil pentru procedura respectiva. Conducatorul autoritatii contractante care primeste avertismentul de integritate, este obligat sa dispuna toate masurile necesare pentru evitarea conflictului de interese, prin dispunerea de masuri precum eliminarea persoanei respective, potrivit reglementarii specifice procedurii respective, din procesul decizional sau descalificarea ofertantului. In cazul in care insusi conducatorul este persoana vizata de avertismentul de integritate, autoritatea contractanta este obligata sa dispuna eliminarea ofertantului.

Legea stabileste ca, neluarea de masuri urmare primirii unui avertisment de integritate sau necomunicarea masurilor dispuse ca urmare a unui avertisment de integritate, declanseaza din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, potrivit Legii nr.176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa finalizarea procedurii de atribuire.

De mentionat faptul ca, lipsa unui avertisment de integritate sau lipsa unei masuri dispuse de conducatorul autoritatii contractante ca urmare a emiterii unui avertisment de integritate nu impiedica desfasurarea de proceduri de identificare, evaluare, cercetare si tragere la raspundere, civila, disciplinara, administrativa, contraventionala sau penala a persoanelor fata de care se constata incalcari ale prevederilor legale aplicabile in materia conflictului de interese sau alte cauze.

Accesul la datele si informatiile din Sistemul Preventie, se face pe baza protocoalelor de colaborare incheiate intre presedintele Agentiei Nationale de Integritate si entitatile implicate (organele judiciare, persoanele cu atributii de control, respectiv persoanele cu atributii de verificare a conformitatii, potrivit procedurilor specifice aplicabile in cazul fiecarui fond european, organele cu atributii de supraveghere, prevenire si control al neregulilor sau fraudelor la fondurile comunitare precum si persoanele cu atributii de control in materia legalitatii derularii procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii).

Autoritatile contractante au obligatia de a garanta protejarea acelor informatii pe care operatorul economic le precizeaza ca fiind confidentiale, in masura in care, in mod obiectiv, dezvaluirea acestor informatii ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, in special in ceea ce priveste secretul comercial si proprietatea intelectuala.

Datele cu caracter personal stocate in indeplinirea activitatilor reglementate actul normativ se pastreaza timp de trei ani de la data inregistrarii acestora in sistemul informatic integrat pentru prevenirea si identificarea potentialelor conflicte de interese pentru achizitiile publice din fonduri nationale, respectiv timp de cinci ani pentru achizitiile din fonduri europene, pentru prevenirea si identificarea potentialelor conflicte de interese.

 Daca au fost emise avertismente de integritate, dupa trecerea termenului de trei ani, datele vor fi distruse printr-o procedura automata si ireversibila atunci cand nu mai sunt necesare scopurilor pentru care au fost colectate, pastrandu-se numai o sinteza anonima a cazuisticii specifice, in scopuri statistice. Daca nu a fost emis un avertisment de integritate, datele se vor distruge dupa trecerea unui termen de 30 de zile.

Normele legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal cuprinse in prezentul act normativ se completeaza cu Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare.

 Actul normativ preconizeaza ca Sistemul Preventie sa publice trimestrial pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Integritate, o analiza si statistici privind rezultatele mecanismului de prevenire a conflictului de interese in procesul de achizitie publica.

De asemenea, legea stabileste ca Sistemul Preventie opereaza cu date colectate prin formularele de integritate si prin interogarea unor baze de date nationale precum cele ale Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului National al Registrului Comertului, SEAP, aceste entitati avand obligatia asigurarii interoperabilitatii bazelor de date prin modalitati tehnice stabilite prin protocoale de colaborare care urmeaza sa se incheie intre acestea si Agentia Nationala de Integritate in termen de maximum 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentului act normativ. Comunicatia intre bazele de sate se asigura prin Serviciul de Telecomunicatii Speciale iar legea stabileste pentru SEAP obligatia comunicarii in timp real Sistemului Prevenire a tuturor informatiilor privind orice procedura de achizitie publica derulata, indiferent de stadiul acestei proceduri.

Titlul I se preconizeaza a intra in vigoare in termen de 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in ceea ce priveste procedurile aplicate achizitiilor publice din fondurile europene aferente instrumentelor structurale, astfel cum sunt acestea prevazute si in 12 luni de publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in ceea ce priveste achizitiile publice prin contractele de achizitie publica, contractele de concesiune de lucrari publice si contractele de concesiune,

De asemenea, prin lege se preconizeaza modificarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul integrarii normelor legale propuse:

Astfel, autoritatea contractanta stabileste obligatia ca, in termenele prevazute de prezentul proiect de Lege, sa asigure completarea formularelor de integritate din Sistemul Preventie din cadrul Agentiei Nationale de Integritate.

De asemenea, proiectul preconizeaza faptul ca necompletarea sau neactualizarea formularelor de integritate ar urma sa determine imposibilitatea continuarii procedurii de achizitie si informarea A.N.R.M.A.P., de catre inspectorul de integritate, in vederea dispunerii de masuri specifice urmand ca A.N.R.M.A.P. sa comunice in 3 zile inspectorului de integritate masurile dispuse.

Propunerile, sugestiile si opiniile referitoare la modificarile propuse cu privire la proiectul de act normativ mentionat pot fi transmise in scris pe adresa Ministerului Justitiei, str.Apolodor, nr.17, sector 5, Bucuresti, prin fax la nr. 0372041195 sau la adresa de e-mail deansd@just.ro pana la data de 02 mai 2015.

Sursa: www.just.ro

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !