Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) dispune, in acest an, de aproape 400 milioane de lei pentru lucrarile prevazute in etapa I de implementare, potrivit Ministerului Dezvoltarii (www.constructiibursa.ro).
Beneficiarii programului sunt comunele , municipiile si orasele, inclusiv satele componente ale acestora, judetele, precum si unitatile administrativ-teritoriale membre ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara.
Finantarea programului anual PNDL este asigurata din transferuri de la bugetul de stat, in limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat.
Astfel, cele mai multe fonduri au fost alocate, judetului Bistrita-Nasaud – 33,3 milioane lei pentru 65 de investitii, judetului Constanta – 30,8 milioane lei pen- tru 33 de obiective si sectorului 3 al Capitalei – 30,6 milioane de lei.
Cea mai mare investitie finantata prin PNDL in Bistrita-Nasaud este modernizarea drumului judetean Ilva Mica – Lesu (3,1 milioane lei), urmata de modernizarea drumului judetean Teaca – Archiud, pentru care sunt necesare 3 milioane de lei.
In Constanta, cele mai mari investitii prinse in PNDL sunt construirea unei gradinite in Agigea (2 milioane de lei), realizarea retelei de canalizare si a unei statii de epurare in Oituz (2,2 milioane lei) si extinderea retelei de canalizare si epurare a apelor in localitatile Pantelimonu de Sus, Pantelimonu de Jos, Runcu, Nistoresti si Calugareni (2,5 milioane de lei).
O alta componenta importanta a bugetului investitional al Ministerului Dezvoltarii este Programul national multianual privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2015 acestui program i-au fost alocate credite bugetare in valoare de 50.000.000 lei
Programul este elaborat de minister in baza celor locale transmise de coordonatorii locali, in limita fondurilor alocate anual de la bugetul de stat cu aceasta destinatie. Organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de proiectare si executie a lucrarilor de interventii la blocurile de locuinte este de competenta autoritatilor locale.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2015, Programului PNDL i-au fost alocate credite bugetare in valoare de 1.450.000.000 lei. Obiectivele de investitii au vizat cu precadere dezvoltarea infrastructurii tehnicoedilitare, contribuind la cresterea coeziunii economice si sociale la nivel de regiune.
Reprezentantii ministerului au mai spus: „Avand in vedere limitarile fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru finantarea PNDL, autoritatile administratiei publice locale pot sa solicite pentru obiectivele de investitii noi, in mod special pentru cele din domeniul alimentare cu apa si canalizare, finantare din fondurile euro- pene alocate pentru exercitiul financiar 2014 – 2020. De asemenea in baza acordurilor internationale cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana, in anul 2015 se urmareste finantarea, cu prioritate, a investitiilor in infrastructura”.
CELE MAI MARI OBIECTIVE FINANTATE PRIN INTERMEDIUL PNDL IN ANUL 2014
Judetul | U.A.T./Administrator drum | Denumirea obiectivului de investitii | Valoare investitie |
Rest de alocat – buget de stat | Bugetul de stat anul 2014 (lei) |
Arad | Consiliul Judetean Arad | Reabilitare DJ 682 Arad-Felnac-Limita judet Timis km 100+080-117+080 | 27302470 | 26514466 | 8438629 |
Bihor | Bratca | Imbunatasirea infrastructurii de apa si apa uzata In localitatea Bratca | 19045016 | 12419903 | 682000 |
Bihor | Consiliul judetean Bihor | Reabilitare DJ 792 A Beliu-Tinca-Les, km 24+987-67+696, L=42,712 km, Judetul Bihor | 83894577 | 60944679 | 2500727 |
Bihor | Consiliul judetean Bihor | Modernizare DJ 767 B din DN 76 – Tasad – Copacel -Serghis – DJ 767, km 0+000 – 22+140, L=22,140 km | 21499444 | 12989324 | 200000 |
Bihor | Diosig | Canalizare si statie de epurare In comuna Diosig, judetul Bihor | 18092784 | 6071607 | 500000 |
Bihor | Sacueni | Imbunatatirea infrastructurii de apa si apa uzata In localitatile Sacueni si Olosig, Judetul Bihor | 20851623 | 4611003 | 370000 |
Bihor | Suncuius | Imbunatatirea infrastructurii de apa si apa uzata In comuna Suncuius, Judetul Bihor | 22747674 | 7697746 | 520000 |
Bihor | Suplacu de Barcau | Lucrari de realizare a retelelor de canalizare si statie de epurare In comuna Suplacu de Barcau | |||
Bihor | Tileagd | Imbunatatirea infrastructurii de apa si apa uzata In comuna Tileagd | 19.793.492 | 7.857.410 | 520.000 |
Bihor | Vadu Crisului | Lucrari prioritare – Extindere si reabilitare a retelelor de alimentare cu apa si canalizare In localitatea Vadu Crisului | 19.793.492 | 7.857.410 | 520.000 |
Bistrita Nasaud | Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud |
Modernizare DJ 172G, km 50+000 – 63+663, Cusma – Livezile | 19.017.196 | 12.478.879 | 600.000 |
Botosani | Consiliul judetean Botosani |
Modernizare DJ 292, Corlateni – Podeni-Dealu Crucii-Vorniceni | 31.772.000 | 9.498.296 | 9.498.296 |
Botosani | Vorona | Sistem de alimentare cu apa a comunelor Vorona si Tudora, comunele Vorona si Tudora, judetul Botosani |
19.496.200 | 9.572.030 | 2.373.602 |
Braila | Consiliul judetean Braila |
Reabilitare DJ212A: Braila-Marasu, km0+00-km32+00 | 30.316.130 | 23.753.427 | 8.350.791 |
Brasov | Maierus | Alimentare cu apa potabila, retea de canalizare si statie de epurare In loc. Arini, Maierus | 18.361.000 | 5.550.000 | 500.000 |
Brasov | Rasnov | Reabilitarea sistemului de alimentare cu apa de la Sursa Cheile Rasnoavei si extinderea retelei de canalizare In orasulul Rasnov, jud. Brasov |
26.200.156 | 7.592.694 | 2.000.000 |
Buzau | Consiliul judetean Buzau |
Modernizarea DJ220, km 78+200-93+700,Sarulesti-Valea Salciei,comunele Sarulesti si Valea Salciei, Judetul Buzau |
21.459.891 | 21.406.341 | 500.000 |
Buzau | Consiliul judetean Buzau |
Reabilitare drum judetean DJ 203L – km17+200-29+400, Judetul Buzau | 29.999.925 | 29.444.334 | 600.000 |
Buzau | Maracineni | Canalizare si statie de epurare, comuna Maracineni, Judetul Buzau | 38.436.564 | 1.031.793 | 1.031.793 |
Calarasi | Chirnogi | Sistem canalizare si statie de epurare a apelor uzate menajere In comuna Chirnogi, Judetul Calarasi | 19.832.493 | 19.832.493 | 600.000 |
Caras- Severin | Consiliul judetean Caras-Severin |
Reabilitare DJ 608 A, Caransebes -Telescaun, km 2+700-25+825, L=23,125 KM | 21.705.187 | 7.962.179 | 2.500.000 |
Caras- Severin | Consiliul judetean Caras-Severin |
Reabilitare DJ 608 A, Caransebes -Telescaun, km 2+700-25+825, L=23,125 KM | 21.705.187 | 7.962.179 | 2.500.000 |
Cluj | Iclod | Canalizarea localitatilor Iclod, Livada si Fundatura | 17.543.000 | 9.036.000 | 800.000 |
Cluj | Mintiu Gherlii | Alimentare cu apa si canalizare In localitatile Mintiu Gherlii, Salatiu si Petresti | 22.016.592 | 22.016.592 | 400.000 |
Constanta | Cogealac | Reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata In comuna Cogealac, satele Cogealac si Tariverde | 24.487.000 | 1.769.000 | 1.769.000 |
Constanta | Consiliul judetean Constanta | Reabilitarea DJ 222, Mihail Kogalniceanu – Cuza Voda, km 130+615 – km150+210 | 39.274.547 | 6.705.950 | 3.253.701 |
Constanta | Consiliul judetean Constanta | Reabilitare drum judetean DJ224 – Medgidia – Tortomanu – Silistea – Bif. DC 63 (tepes Voda) km 0+000-21+585 |
57.674.732 | 45.112.234 | 4.447.592 |
Covasna | Baralot | Alimentare cu apa, retehnologizarea statiei de captare si tratare, retele de distributie, canalizare menajera, pluviala si retehnologizarea statiei de epurare a orasului Baraolt, judetul Covasna |
19.536.150 | 10.915.100 | 800.000 |
Covasna | Consiliul judetean Covasna | Modernizare DJ 103B, lim. jud. Brasov – Dobarlau – Ozun – Chilieni (DN12), km17+750 – 33+150 | 32.407.165 | 32.269.720 | 888.830 |
Covasna | Consiliul judetean Covasna | Modernizare DJ 121F, Ghelinta – Cernat (DN12), km0+000 – 23+000 | 34.919.000 | 34.714.012 | 400.000 |
Dambovita | Ciocanesti | Modernizare drum comunal care face legatura Intre satele Decindea. Turciti, Urziceanca, Vizuresti si Cretu |
37.745.529 | 37.745.529 | 700.000 |
Dambovita | Consiliul Judetean Dambovita |
Modernizare DJ 713 Sinaia-Cabana Cuibul Dorului-ªaua Dichiului km 0+000-16+000 | 50.812.750 | 16.397.750 | 500.000 |
Dambovita | Crangurile | Retea de canalizare ape uzate menajere In comuna Crangurile | 30.745.000 | 29.233.000 | 400.000 |
Dambovita | Salcioara | Alimentare cu apa In comuna Salcioara | 17.921.860 | 13.857.480 | 600.000 |
Giurgiu | Bolintin-Deal | Infiintare sistem de canalizare In comuna Bolintin Deal, Judetul Giurgiu | 42.836.370 | 37.531.990 | 650.000 |
Giurgiu | Colibasi | Modernizare drumuri de exploatare, comuna Colibasi, sat Colibasi, Judetul Giurgiu | 21.823.083 | 21.381.245 | 400.000 |
Giurgiu | Consiliul judetean Giurgiu |
Modernizare DJ 412 Prundu (DN 41)-Colibasi km 0+000 -9+000; 12+000 -13+858; 10,858 km | 22.169.920 | 12.301.830 | 600.000 |
Giurgiu | Malu | Sistem de canalizare menajera In comuna Malu, Judetul Giurgiu | 26.224.675 | 24.765.794 | 28 |
Giurgiu | Ogrezeni | Infiintare sistem de alimentare cu apa In comuna Ogrezeni | 21.642.950 | 14.084.220 | 400 |
Gorj | Consiliul Judetean Gorj |
Reabilitare drum judetean DJ 673A, Dragotesti-Matasari-DN67-27,79 Km, Judetul Gorj | 27.076.300 | 12.232.538 | 4.203.231 |
Gorj | Plopsoru | Sistem de canalizare apa menajera, Satele Izvoarele, Ceplea, Brosteni, Cursaru, Brostenii de Sus, | 14.482.650 | 13.758.518 | 30 |
Hunedoara | Hunedoara | Lucrari extindere retea alimentare cu apa si canalizare, instalatii de pompare si reabilitare retea | 17.835.909 | 11.476.209 | 904,232 |
Hunedoara | Simeria | Canalizare si statii de pompare Simeria | 18.594.102 | 4.006.960 | 4.006.960 |
Ialomita | Consiliul Judetean Ialomita |
Modernizarea drumului judetean DJ 201, km 84+000 – km 100+000, tronson Marculesti – Suditi – | 21.746.853 | 6.000.000 | 6.000.000 |
Iasi | Mironeasa | Sistem integrat de alimentare cu apa, canalizare si epurare a apelor uzate In comuna Mironeasa, Judetul Iasi | 18.322.836 | 19.470 | 19.470 |
Iasi | Probota | Sistem integrat de alimentarea cu apa, canalizare si epurare a apelor uzate In comuna Probota, Judetul Iasi | 23.189.095 | 9.867.591 | 5.457.831 |
Iasi | Trifesti | Sistem de alimentare cu apa, canalizare si statie de epurare In comuna Trifesti, Judetul Iasi | 15.944.106 | 2.965.273 | 1.000.000 |
Ilfov | Clinceni | Canalizare ape menajere si statii de epurare in Comuna Clinceni, Judetul Ilfov | 29.553.374 | 13.127.043 | 3.665.554 |
Ilfov | Corbeanca | Modernizare, repararea si intretinerea retelei stradale si a parcarilor aflate in administrarea Consiliului Local al Comunei Corbeanca |
39.683.493 | 24.347.161 | 600.000 |
Ilfov | Dragomiresti | Sistem centralizat de alimentare cu apa in comuna Dragomiresti -Vale, judetul Ilfov | 20.719.309 | 15.306.419 | 1.400.000 |
Ilfov | Gradistea | Sistem centralizat de alimentare cu apa in comuna Gradistea, judetul Ilfov | 22.535.932 | 19.151.557 | 1.500.000 |
Ilfov | Gruiu | Refacere infrastructura si suprastructura drumuri inclusiv lucrari de preluare a apelor pluviale, prin puturi absorbate, Com. Gruiu | 19.500.000 | 10.000.000 | 1.066.207 |
Mehedinti | Drobeta Turnu Severin |
Reabilitare Bulevardul Tudor Vladimirescu, municipiul Drobeta Turnu Severin, Judetul Mehedinti | 39.010.630 | 33.309.310 | 10.000 |
Mehedinti | Drobeta Turnu Severin |
Reabilitare Bulevard Splai Mihai Viteazu, municipiul Drobeta Turnu Severin, Judetul Mehedinti | 19.426.650 | 14.205.110 | 10.000 |
Mures | Sangeorgiu de Padure |
Alimentare, reabilitare retele de apa potabila si canalizare si statie de epurare a apelor uzate In Orasul Sangeorgiu de Padure, Judetul Mures |
22.135.372 | 4.011.403 | 1.794.000 |
Mures | Ungheni | Canalizare menajera a orasului Ungheni si a localitatilor apartinatoare: Cerghid, Cerghizel, | 20.432.104 | 3.035.267 | 2.500.000 |
Prahova | Consiliul judetean Prahova |
Sistem microzonal de alimentare cu apa potabila a comunelor Cerasu, Drajna, Batrani, Starchiojd si Posesti |
23.284.182 | 3.723.080 | 3.000.000 |
Sibiu | Consiliul judetean Sibiu |
Modernizarea DJ 105D Carta – Agnita, tronson (intrare Sasausi – Chirpar – Vard – Agnita) km.14+300 – 31+508,96 |
25.153.360 | 16.871.772 | 4.700.000 |
Teleorman | Consiliul Judetean Teleorman |
Modernizare DJ 504, limita judet Giurgiu-Cernetu, km 30+000-42+060, L=12,060 km | 32.458.173 | 31.149.524 | 141.000 |
Teleorman | Consiliul Judetean Teleorman |
Reabilitare DJ 504, Alexandria(DE70) –Orbeasca de Sus-Tatarastii de Sus-limita judet Arges, km 54+187-110+926, L=56,739 km |
134.195.055 | 129.114.463 | 541.764 |
Teleorman | Consiliul Judetean Teleorman |
Reabilitare si modernizare DJ 612A, Rosiorii de Vede-Balta Sarata, km 17+527-33+649, L=16,122 km | 36.232.161 | 34.742.695 | 135.000 |
Teleorman | Consiliul Judetean Teleorman |
Reabilitare DJ 601F, Cosoteni-Albesti, km 0+000 – 12+156 (12,156 km) | 19.229.126 | 15.110.917 | 3.495.173 |
Timis | Carpinis | Reabilitarea retelei de alimentare cu apa potabila In localitatea Carpinis si localitatea Iecea Mica, comuna Carpinis, judetul Timis | 17.391.944 | 16.748.620 | 100.000 |
Timis | Lugoj | Reabilitarea alimentarii cu apa In Municipiul Lugoj | 37.981.220 | 17.002.670 | 1.000.000 |
Timis | Lugoj | Reabilitarea sistemului de canalizare In Municipiul Lugoj | 19.999.750 | 15.470.820 | 700 |
Timis | Periam | Infiintare sistem de canalizare In comuna Periam | 26.219.430 | 25.648.850 | 100 |
Timis | Periam | Modernizare strazi de interes local In comuna Periam | 19.641.269 | 19.087.489 | 200 |
Timis | Saravale | Modernizare strazi in com Saravale | 16.731.860 | 16.192.475 | 200 |
Timis | Tomnatic | retea de canalizare menajera si statie de epurare In comuna Tomnatic | 24.569.606 | 23.908.108 | 100 |
Timis | Tomnatic | Modernizare strazi in com.Tomnatic, | 21.149.931 | 20.563.163 | 100 |
Tulcea | Consiliul Judetean Tulcea |
Reabilitare DJ 222 C, Murighiol – Iazurile – Agighiol, km 36+332 – 62+926, judetul Tulcea | 49.023.640 | 48.124.200 | 1.000.000 |
Valcea | Ionesti | Modernizare si asfaltare drum comunal DC 104 Marcea – Corbeanca si strazi principale In comuna Ionesti, judetul Valcea |
14.695.217 | 6.448.814 | 200.000 |
Valcea | Maldaresti | Infiintare retea publica de alimentare cu apa In comuna Maldaresti, judetul Valcea | 17.403.130 | 16.623.110 | 60 |
Valcea | Maldaresti | Infiintare retea publica de apa uzata canalizare, statie de epurare, comuna Maldaresti, judetul Valcea | 25.339.550 | 24.440.950 | 40 |
Vaslui | Consiliul judetean Vaslui |
Reabilitare sistem alimentare cu apa,a sistemului de canalizare si a statiilor de epurare a apelor | 53.340.320 | 22.810.021 | 4.000.000 |
Vaslui | Consiliul judetean Vaslui |
Reparatii capitale si refunctionalizare Casa Armatei Vaslui – Centru cultural judetean | 17.826.611 | 14.181.611 | 115.287 |
Vaslui | Falciu | Asfaltare drumuri de interes local,comuna Falciu, jud.Vaslui | 19.567.525 | 17.037.704 | 20 |
Vrancea | Consiliul Judetean Vrancea |
Modernizare DJ 205E Vidra- Vizantea Livezi- CImpuri | 23.968.149 | 7.333.839 | 6.475.077 |
Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.
Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.
Potrivit : www.fonduri-structurale.ro, sute de ieseni au primit fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana, iar pana la
sfarsitul acestei luni alti beneficiari din judet vor incasa cateva sute de mii de lei fonduri nerambursabile. Majoritatea celor care au depus proiecte au semnat deja contractele de finantare si vor primi in acest an banii necesari investitiilor.
In total, pana in prezent au primit fonduri europene in acest an in valoare de aproximativ 30 de milioane de euro.
Agentia pentru finantarea investitiilor rurale AFIR, acorda finantare pentru urmatoarele masuri:
Masura 112: Tineri fermieri
Masura 221: Prima impadurire
Masura 121: Exploatatii agricole
Masura 312: Microintreprinderi
Masura 123: Produse agricole si forestiere
Masura 313: Activitati turistice
Masura 125 a1): Dezvoltarea infrastructurii
Masura 322 – submăsura d): Renovarea si dezvoltarea satelor
Majoritatea iesenilor investesc banii in ferme zootehnice, vegetale sau microintreprinderi sau se vor instala ca tineri fermieri, in cadrul masurii 121 – Modernizarea exploatatiilor agricole au fost depuse proiecte pentru achizitionarea de utilaje, construirea unor ferme de vaci, sere cu ciuperci si infiintarea unor livezi.
Licitatii similare active, in judetul Iasi :
Titlu | Data publicarii | Data inchiderii | Regiune | |
---|---|---|---|---|
DOTARE CU MOBILIER, BIROTICA SI APARATURA MEDICALA DE SPECIALITATE A CMI COVALIU LIDIA CAMELIA DIN COM. BARNOVA, JUD. IASI | 13.12.2014 | 05.01.2015 | Iasi | |
INFIINTARE SI DOTARE CABINET STOMATOLOGIC LA SC STOMAFLEX SRL | 13.12.2014 | 30.12.2014 | Iasi | |
CONSTRUIRE AGROPENSIUNE TURISTICA IN LOCALITATEA HABASESTI, COM. STRUNGA, JUD. IASI | 06.12.2014 | 24.12.2014 | Iasi |
!!!! Aceasta Licitatie NU a fost PUBLICATA si in SEAP, Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro. (peste 1670 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.
Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.
Trei spitale regionale vor fi construite la Iasi, Cluj si Craiova, exclusiv din fonduri europene, conform ministrului Sanatatii. “Am reusit sa punem la punct un Acord de parteneriat pentru anii 2014-2020, in valoare de un miliard de euro. In cadrul acestui acord, vom avea alocari pe infrastructura, screening, cercetare si pregatire de personal. Dar cea mai importanta investitie din cadrul acordului, si totodata prioritatea noastra, este construirea a trei spitale regionale la Iasi, Cluj si Craiova, exclusiv din fonduri europene.
Urmariti toate achizitiile publice pentru care se organizeaza Licitatii privind Spitale (bunuri, servicii, lucrari) pe www.licitatie-publica.ro, in acest moment aveti peste 1200 de Anunturi de Licitatie Active.