Programul de cooperare interregională („Interreg Europe”), recent adoptat, se concentrează pe Interregsprijinirea schimburilor de experiență, a transferului de bune practici și a inițiativelor comune între regiunile europene. Programul pune la dispoziția statelor membre UE, precum și a Norvegiei și Elveției, peste 359 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) (http://ec.europa.eu), motiv in plus pentru a urmari anunturi viitoare de licitatii, pentru achizitiile publice organizare in cadrului programului.

Programul va finanța proiectele de cooperare interregională între parteneri din diferite țări ale Europei. Se urmărește promovarea colaborării, timp de 3-5 ani, prin schimburi de experiență pe una din temele prioritare ale programului, respectiv: (i) inovare, (ii) sprijinirea IMM-urilor, (iii) economia cu emisii reduse de CO2 și (iv) protecția mediului.

Fiecare regiune implicată într-un proiect de cooperare va elabora un plan de acțiune pentru a garanta punerea în practică a lecțiilor învățate în cadrul programului. Regiunile vor avea acces, de asemenea, la platforme de formare în materie de politici. Prin intermediul lor, orice organizație implicată în politicile de dezvoltare regională din Europa va putea obține sprijinul experților pentru a-și îmbunătăți modul de gestionare și implementare a acestora în cele patru domenii menționate mai sus.

Primul apel de propuneri de proiecte se va încheia în cea de-a doua jumătate a anului 2015. Partenerii publici vor primi o finanțare europeană de până la 85% pentru activitățile din cadrul proiectului, iar cei din sectorul privat de până la 75%.

Programul are un buget de 359 milioane de euro, alocați din Fondul European de Dezvoltare Regională, și finanțează două tipuri de acțiuni:

  • proiecte de cooperare interregională și
  • platforme de învățare de politici,

în domeniile:

  • cercetare și inovare,
  • competivitatea IMM,
  • economie cu emisii scăzute de carbon,
  • folosirea eficientă a resurselor de mediu.

Beneficiarii eligibili sunt:

  • autorități de management ale programelor finanțate din fonduri structurale,
  • autorități publice – regionale și locale,
  • organisme de drept public și organisme private non-profit: agenții, institute de cercetare, organizații specializate în politici publice.

Programul este activ în 30 de țări: cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, Elveția și Norvegia.

Autoritatea de Management a programului este Franța, prin Regiunea Nord-Pas de Calais, iar Secretariatul Tehnic Comun are sediul în Lille. Autoritatea Națională, din partea României, este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția Programe de Cooperare Teritorială Europeană.

Cum puteți participa la program:

  • deveniți partener într-un proiect de cooperare interregională,
  • luați legătura cu un grup de actori interesați,
  • înscrieți-vă pe platformele de învățare de politici.

În perioada de programare 2014-2020, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice gestionează, în calitate de autoritate de management sau de autoritate naţională, 12 programe de cooperare teritorială europeană la care participă şi România, programe care se deruleaza atât la graniţele interne, cât şi la graniţele externe ale Uniunii Europene.

Programe pentru care MDRAP este Autoritate de Management (AM)

  1. Programul Interreg V-A România – Bulgaria 2014-2020;
  2. Programul operaţional comun România – Republica Moldova 2014 – 2020;
  3. Programul operaţional comun România – Ucraina 2014 – 2020
  4. Programul IPA de cooperare transfrontalieră România – Republica Serbia 2014 – 2020;
  5. Programul Interreg V-A România – Ungaria 2014 – 2020;
  6. Programul operaţional comun ”Bazinul Mării Negre” 2014 – 2020;

Programe pentru care MDRAP este Autoritate Naţională (AN)

  1. Programul Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2014 – 2020;
  2. Programul de cooperare interregională INTERREG EUROPE;
  3. Programul operaţional URBACT III;
  4. Programul de cooperare INTERACT III 2014 – 2020;
  5. Programul transnaţional ”Dunărea” 2014 – 2020;
  6. Programul de cooperare ESPON 2020;

Alte programe

Detalii despre programele de cooperare teritorială europeană se găsesc în secţiunea dedicată din site-ul Comisiei Europene.

Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, inclusiv cele cu finantare europeana, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro (peste 2000 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.

 

Tagged with:
 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !