La 1 ianuarie 2020 au intrat in vigoare noi praguri la procedurile de achizitii publice.

Noutati Achizitii PubliceReglementarile sunt valabile și aplicabile tuturor procedurilor lansate după acest moment, în toate statele membre. Aceste modificări sunt operate de către Comisia Europeană și au un caracter regulat.

În cadrul legii nr. 98/2016,  la Art. 7, Alin. 1: 

Autoritatea contractantă are obligaţia publicării unui anunţ de participare şi/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:

  1. 25.013.925 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de lucrări;
  2. 649.895, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de produse şi de servicii;
  3. 1.000.557, pentru contractele de achiziţii publice/acordurile-cadru de produse şi de servicii atribuite de consiliul judeţean, consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi de instituţiile publice aflate în subordinea acestora;
  4. 3.376.500 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2. 

La Art.6, Alin. 1 lit b din lege:

Valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a).

  1. Alin. (1) lit. b pentru lucrări 25.013.925 lei.

La Alin. (3) lit. b din lege : 

Valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. c). Modificările sunt:

  1. Alin. (3) lit. b pentru servicii 1.000.557 lei. 

Legea nr. 99/2016, Art. 12, alin. (1) :

  • Lit. a) Entitatea contractantă are obligaţia publicării unui anunţ de participare şi/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:
    • 2.001.114, pentru contractele sectoriale de produse şi de servicii, precum şi pentru concursurile de soluţii;
  • Lit. b) Entitatea contractantă are obligaţia publicării unui anunţ de participare şi/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:
    • 25.013.925, pentru contractele sectoriale de lucrări.

Legea nr. 100/2016 la Art. 11 alin. (1), lit. a) : 

  • Procedurile de atribuire prevăzute de prezenta lege se aplică concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii a căror valoare, fără TVA, este egală sau mai mare decât pragul valoric de 25.013.925 lei.

Conform Regulamentului Delegat (UE) 2019/1830 Al Comisiei din 30 octombrie 2019 de modificare a Directivei 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile pentru contractele de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii:

  1. Articolul 8 din Directiva 2009/81/CE:
    1. La litera (a), „428 000 EUR”.
    2. La litera (b), „5 350 000 EUR”. 

Sursa: ANAP

Noutati pe tema Achizitii Publice aveti intr-o categorie dedicata pe blog Aici.

Tagged with:
 

Prin Pachetul de legi privind achizitiile publice adoptat in 2016, s-au stabilit si noile praguri valorice in achizitii publice, pentru organizarea procedurilor de licitatie.

Conform noului pachet legislativ, noutatea consta mai ales in faptul ca aceste praguri nu mai sunt stabilite in euro, ci in lei.

!!! Ultima actualizare a pragurilor valorice 1 ianuarie 2020, este inclusa in datele de mai jos.

  • Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (clasice) – Descarcati aici documentul;
  • Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale – Descarcati aici documentul;
  • Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de serviciiDescarcati aici documentul;
  • Legea nr. 101/2016 privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor – Descarcati aici documentul;

Praguri valorice achizitii publice in sectorul „clasic”:

  • Lucrari: 25.013.925 lei;
  • Produse si servicii: 649.895 lei (se aplica si autoritatilor locale pentru o abordare unitara);
  • Produse și servicii AC regionale/locale: 1.000.557 lei
  • Servicii sociale si alte servicii specifice3.506.625 lei.

Autoritatile contractante atribuie contractele de  achizitie  publica/acordurile-cadru si organizeaza concursurile de solutii care privesc achizitii publice a caror valoare  estimata este  mai  mica  decat  pragurile precizate  mai  sus  prin aplicarea unei proceduri simplificate, cu respectarea principiilor prevazute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu exceptia autoritatilor contractante care atribuie contracte de achizitie publica/acordurile-cadru si organizeaza concursurile de solutii care privesc achiziţii publice ce au ca obiect  servicii  sociale  și  alte  servicii  specifice,  acestea  organizand propriile proceduri simplificate de atribuire, cu respectarea principiilor.

Praguri valorice achizitii publice sectorul „utilitati”:

Praguri aplicare proceduri atribuire: pentru cazul atribuirii contractelor sectoriale a caror valoare estimata, fara TVA, este egala sau mai mare decat urmatoarele praguri valorice:

  • Produse si de servicii2.001.114 lei;
  • Lucrari25.013.925 lei;
  • Servicii sociale si alte servicii specifice4.675.500 lei.

Praguri valorice achizitii publice de Servicii sociale si alte servicii specifice

Pentru achizitiile de servicii prevazute in anexa 2,  atunci cand valoarea estimata

  • ≥ 3.376.500 lei la Legea 98/2016;
  • ≥ 4.445.400 lei la Legea 99/2016

Autoritatile contractante si intreprinderile publice atribuie contractele cu valoare mai mica decat pragurile sus-mentionate prin aplicarea procedurii simplificate.

Praguri valorice Achizitii Directe

  • 135.060 lei pentru achizitiile de produse sau servicii;
  • 450.200 lei pentru achizitiile de lucrari.

Chiar si la nivel european, exista praguri valorice contractuale, firmele din tari ale uniunii europene putanda participa la licitatii publice in alte tari, detalii in articolul pe aceasta tema: Praguri valorice pentru achizitii publice in Uniunea Europeana

Noutati privind Procesul de achizitie publica

  • Introducerea conceptului de strategie anuala de achizitii publice
  • Etapizarea procesului de achizitie publica
  • Introducerea conceptului de consultare a pietei
  • Modul de calcul al valorii estimate
  • Introducerea DUAE
  • Introducerea strategiei de contractare
  • Impartirea pe loturi
  • Introducerea unor noi tipuri de proceduri de atribuire
  • Criterii de atribuire: pretul cel mai scazut; costul cel mai scazut; cel mai bun raport calitate-pret; cel mai bun raport calitate-cost.

Va recomandam si un articol care analizeaza: Principalele modificari ale legislatiei prin pachetul celor 4 proiecte de lege.

Tagged with:
 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !