Regimul achizitiilor publice clasice se modifica substantial, schimbarile vizand atat mici aspecte de detaliu, cat si modificari sistemice de natura a afecta intregul  proces de achizitie publica.

 

Intr-un interviu acordat BizLawyer, Iulia Vass, coordonator Vass Lawyers, vorbeste despre schimbari si spune ca, in conditiile in care majoritatea transformarilor are capacitatea de a produce  efecte pozitive asupra sistemului achizitiilor publice, calcaiul lui Ahile va fi modalitatea de implementare a noului pachet legislativ. In opinia sa, principala vulnerabilitate este tocmai lipsa de pregatire a sistemului.

 

Principalele modificari aduse de noile legi privind  achizitiile publice

Sistemul de achizitii publice se schimba din temelie. Cele patru legi adoptate cu privire la achizitiile publice clasice, achizitiile sectoriale, concesiunile de lucrari si servicii si cu privire la remedii au intrat in vigoare la data de 26 mai 2016, abrogand totodata O.U.G. nr. 34/2006.

Regimul achizitiilor publice clasice se modifica substantial :

  • Se definesc mult mai detaliat notiunile relevante din cadrul legii, modul de calcul al termenelor sau domeniul de aplicare al legii ;
  • Pragurile valorice sunt acum stabilite in lei (nu in euro), insa pragurile pentru achizitiile directe si publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene raman aceleasi ;
  • Serviciile nu mai sunt impartite in Anexa 2A si Anexa 2B, o parte a acestor din urma servicii fiind excluse in intregime din domeniul de aplicare al legii, in timp ce serviciile sociale numerate in Anexa nr. 2 vor beneficia de un regim mai flexibil si praguri mai ridicate ;
  • Se incurajeaza impartirea contractelor in loturi, autoritatile fiind obligate sa justifice eventuala decizie de a nu atribui contractul pe loturi ;
  • In ceea ce priveste procedurile de atribuire, cererea de oferta este redenumita procedura simplificata, se introduc noi proceduri de atribuire, precum parteneriatul inovativ, si se flexibilizeaza procedurile de dialog competitiv si de negociere competitiva ;
  • Termenele minime de publicitate vor fi mai scurte, e.g. pentru licitatia deschisa, termenul minim pentru depunerea ofertelor este de 35 de zile, cu posibilitatea de reducere a acestuia pana la 15 zile.
  • Procesul de participare la proceduri este simplificat intrucat operatorii economici vor avea dreptul sa prezinte documentul unic de achizitie european (DUAE) pentru a face dovada indeplinirii criteriilor de calificare.
  • autoritatile vor avea obligatia (nu dreptul) de a-i exclude din proceduri pe operatorii economici care se incadreaza intr-unul dintre cazurile de excludere prevazute de lege.
  • Criteriile de atribuire ce vor putea fi aplicate de autoritati sunt :
    • pretul cel mai scazut,
    • costul cel mai scazut,
    • cel mai bun raport calitate-pret si
    • cel mai bun raport calitate-cost.
  • Organizarea, calificarea si experienta personalului desemnat pentru executarea contractului vor putea fi utilizate ca factori de evaluare ;
  • Regimul subcontractantilor este modificat, atat in ceea ce priveste conditiile de participare la procedura de atribuire (e.g. cazurile de excludere din procedura le vor fi pe deplin aplicabile), cat si in ceea ce priveste drepturile si obligatiile acestora pe parcursul executarii contractului.
  • Se clarifica situatiile in care modificarea contractelor de achizitie publica nu presupune atribuirea unui nou contract.
  • Se creeaza cadrul juridic necesar pentru consultarea transparenta si echidistanta a pietei, anterior demararii procedurii de atribuire.

 

Care sunt principalele modificari aduse de noua lege de remedii?

In ceea ce priveste legea de remedii, sunt zece elemente de noutate ce trebuie avute in vedere cu prioritate de contestatori in perioada urmatoare:

  • contestatia formulata la CNSC devine complet gratuita;
  • contestatia formulata la instante presupune plata unei taxe de timbru si chiar a unei cautiuni daca se cere suspendarea procedurii de atribuire;
  • se infiinteaza la tribunale si curti de apel complete specializate in achizitii publice;
  • notificarea prealabila devine o etapa obligatorie in procedura de solutionare a contestatiilor, sub sanctiunea respingerii contestatiei ca inadmisibila;
  • se modifica modul de calcul al termenelor de formulare a contestatiilor, acestea calculandu-se in functie de raspunsul la notificarea prealabila, si se stipuleaza termene stricte pentru formularea intampinarii, a raspunsului la intampinare sau a cererii de interventie;
  • se modifica elementele obligatorii ale contestatiilor;
  • oricare dintre membrii unei asocieri vor putea formula orice cale de atac reglementata de Legea de remedii;
  • se stipuleaza un termen maxim de 45 de zile pentru solutionarea contestatiilor pe cale judiciara si a plangerilor formulate impotriva deciziilor CNSC;
  • se stabilesc binevenite masuri de unificare a practicii Consiliului si a instantelor de judecata;
  • se extind considerabil cazurile de nulitate absoluta a contractelor incheiate cu nerespectarea legislatiei achizitiilor publice.

 

Care  sunt principalele vulnerabilitati ale noului pachet legislativ

Marea majoritate a modificarilor au capacitatea de a produce efecte pozitive asupra sistemului de achizitii publice. Modalitatea de implementare a noului pachet legislativ va fi insa calcaiul lui Ahile.

Principala vulnerabilitate este lipsa de pregatire a sistemului pentru noul tavalug. In primul rand, SEAP nu a fost pregatit. In al doilea rand, normele de aplicare ale legii de achizitii publice clasice adoptate mai tarziu.

De asemenea, desi legea de remedii se aplica tuturor contestatiilor pentru care termenele de formulare incep sa curga dupa intrarea sa in vigoare, deci inclusiv procedurilor organizate sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006, nu sunt inca constituite completele specializate in achizitii publice din cadrul tribunalelor si curtilor de apel. In acest sens, nu a fost inca adoptata nici hotararea de guvern pentru suplimentarea numarului de posturi de judecatori si grefieri la care se face referire in noua lege de remedii.

Nu in ultimul rand, faptul ca nu s-au organizat din timp programe de instruire a personalului specializat in achizitii publice din cadrul autoritatilor contractante va conduce la mari dificultati in aplicarea noilor legi. Data fiind modificarea din temelie a sistemului de achizitii publice si complexitatea noului pachet legislativ, ne putem astepta la o grea perioada de degringolada in atribuirea contractelor de achizitie.

 

Simplificarea si flexibilizarea sistemul achizitiilor publice

Din pacate, nu se poate vorbi despre o simplificare a legislatiei achizitiilor publice, atat timp cat patru acte normative vor inlocui un singur act normativ, iar peste 300 de pagini de legislatie primara (legile de remedii, achizitii clasice, utilitati si concesiuni) sunt menite a inlocui aproximativ 130 de pagini de legislatie primara  (O.U.G. nr. 34/2006).

Trei directive au fost inlocuite de patru directive, iar numarul paginilor de prevederi legislative europene este aproape dublu. In timp ce unele prevederi au modificat in mod substantial regulile din directivele anterioare (precum cele privind serviciile din Anexa 2B) sau au creat instrumente noi (e.g. parteneriatul inovativ, documentul unic de achizitie european), altele reprezinta in fapt o codificare a jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene (precum cele privind modificarea contractelor de achizitie publica, care incorporeaza in textul directivei conditiile din decizia Pressetext). Aceasta legislatie stufoasa va fi, asadar, un instrument si mai dificil de folosit atat pentru autoritatile contractante, cat si pentru operatorii economici.

In schimb, noile prevederi reusesc sa flexibilizeze in mare masura sistemul de achizitii publice, prin stabilirea unor termene mai scurte si a unor praguri mai ridicate, prin aplicabilitatea mai larga a procedurilor de negociere competitiva si dialog competitiv, sau prin clarificarea procedurilor simplificate de atribuire a serviciilor din fosta Anexa 2B.

 

Transparenta in domeniul achizitiilor publice si o utilizare  eficienta a resurselor publice

Noul pachet legislativ creeaza un cadru mai propice pentru utilizarea mai eficienta a fondurilor publice.

Pe de o parte, legea privind achizitiile clasice incurajeaza utilizarea criteriilor de atribuire costul cel mai scazut, cel mai bun raport calitate-pret si cel mai bun raport calitate-cost, in detrimentul celui mai scazut pret, iar pe de alta parte pune la dispozitia autoritatilor contractante instrumente menite a simplifica si eficientiza procesul de selectie a operatorilor economici, inter alia listele oficiale ale operatorilor economici agreati, cataloagele electronice, achizitiile centralizate sau achizitiile comune ocazionale.

Noua legislatie va permite o mai buna comunicare intre autoritatile contractante si mediul privat.

Noua lege creeaza cadrul juridic necesar pentru consultarea transparenta si echidistanta a pietei, anterior demararii procedurii de atribuire. Astfel, autoritatile contractante vor avea dreptul de a organiza consultari ale pietei in vederea pregatirii achizitiei inainte de initierea procedurii de atribuire, atat prin raportare la obiectul contractului de achizitie publica, cat si pentru a informa operatorii economici cu privire la planurile de achizitie si cerintele avute in vedere in legatura cu acestea. Aceste consultari prealabile vor crea premisa intocmirii unor documentatii de atribuire realiste, in linie cu evolutia pietelor relevante. Prin urmare, ar trebui sa diminueze numarul procedurilor sortite esecului de la bun inceput, din cauza estimarii gresite a valorii contractului sau a structurarii defectuoase a achizitiei, dar si numarul contestatiilor formulate impotriva documentatiilor. De asemenea, informarea din timp a operatorilor economici cu privire la intentia de achizitie si sansa oferita acestora de a oferi feed-back autoritatilor contractante cu privire la achizitia vizata si cerintele impuse ar putea conduce la cresterea concurentei din cadrul respectivei proceduri de atribuire.

 

Recomandari –  principalele prevederi de care ar trebui  sa tina seama institutiile  care fac achizitii

Indiferent daca sunt operatori economici sau autoritati contractante: intrucat legislatia s-a modificat substantial – de la aspecte generale, precum noile mecanisme si proceduri de atribuire, pana la cele mai mici aspecte de detaliu, precum definitiile si termenele minime -, sa verifice noua legislatie la fiecare pas. Sa porneasca de la premisa ca nu mai stiu nimic si sa nu se bazeze pe cunostintele acumulate in ultimii 10 ani de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006. Cel putin 6 luni.

 

Cele mai des intalnite probleme in domeniul achizitiilor publice?

  • cerintele nelegale sau restrictive din documentatiile de atribuire (in special in ceea ce priveste specificatiile tehnice),
  • evaluarea defectuoasa a ofertelor,
  • neintelegerile aparute in timpul executarii contractelor si emiterea la finalizarea contractelor a unor certificate constatatoare „negative”.
  • atribuirea contractelor de achizitie publica cu finantare nerambursabila reprezinta o mare provocare pentru entitatile private, nefamiliarizate cu labirintul legislativ si formalismul excesiv din domeniul achizitiilor publice.

 

Obiectul celor mai frecvente solicitari de asistenta juridica in domeniul achizitiilor publice :

  • formularea contestatiilor si a plangerilor,
  • organizarea procedurilor de atribuire a contractelor cu finantare nerambursabila,
  • consultanta juridica cu privire la intocmirea ofertelor sau a raspunsurilor la solicitarile de clarificari primite pe parcursul evaluarii ofertelor,
  • consultanta si asistenta juridica atat cu privire la aplicarea regulilor de concurenta in procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica, cat si cu privire la investigatiile declansate de Consiliul Concurentei,
  • formularea plangerilor prealabile si
  • reprezentarea clientilor in fata instantelor de contencios administrativ in litigii referitoare la executarea sau incetarea contractelor de achizitie publica sau la anularea documentelor constatatoare „negative”.

Iulia Vass, Managing Partner si fondator VASS Lawyers,  este unul dintre cei mai buni profesionisti ai Dreptului specializat in achizitii publice, numele sau fiind evidentiat de Legal500, directorul juridic international care o recomanda drept Leading Individual in aceasta arie de practica. Interviul integral il puteti citi aici.

Sursa: Interviu: Noul pachet legislativ in domeniul achizitiilor publice a intrat in vigoare. Avocatii VASS Lawyers dezbat cu jurnalistii Bizlawyer principalele elemente de noutate.

Comitetul interministerial pentru realizarea reformei cadrului legislativ şi instituţional în domeniul achiziţiilor publice a fost infiintat prin decizia Primului-Ministru, conducerea fiind asigurata de ministrul fondurilor europene.

Ministerele şi instituţiile administraţiei publice centrale care fac parte din Comitet sunt: Ministerul Fondurilor Europene, Cancelaria Primului Ministru, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Ministerul Finantelor Publice – UCVAP, Ministerul pentru Societatea Informationala, Ministerul Justitiei, ANRMAP, care vor fi reprezentate la şedinţele Comitetului la nivel de ministru, iar instituţiile administraţiei publice centrale, de către conducătorii acestora. Vor putea de asemenea, participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai CNSC şi ANI, precum şi reprezentanţi ai altor entităţi publice.

Comitetul are si rolul de a implementa direcţiile de acţiune prioritare, astfel:

  1. Definitivarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice împreună cu Comisia Europeană
  2. Pregătirea pachetului legislativ care să asigure transpunerea directivelor în legislaţia naţională
  3. Stabilirea noului cadru instituţional în domeniu
  4. Elaborarea unei strategii naţionale în vederea instruirii  personalului de specialitate cu privire la aplicarea noului pachet legislativ
  5. Masuri imediate:
  • definitivarea şi supunerea spre aprobare a proiectului de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
  • modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată  cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;  
  • modificarea/abrogarea Instrucţiunii preşedintelui  Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr. 1/2013 emise în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188   alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Comitetul elaborează planuri de acţiune detaliate pentru fiecare dintre problemele identificate, care cuprind măsurile preconizate şi modalitatea de implementare, precum şi mecanismul de monitorizare şi evaluare a acestor planuri si de asemenea, asigură corelarea măsurilor stabilite în planurile de acţiuni cu celelalte angajamente asumate de Guvern în domeniile prioritare.

Tagged with:
 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !