Comitetul interministerial pentru realizarea reformei cadrului legislativ şi instituţional în domeniul achiziţiilor publice a fost infiintat prin decizia Primului-Ministru, conducerea fiind asigurata de ministrul fondurilor europene.

Ministerele şi instituţiile administraţiei publice centrale care fac parte din Comitet sunt: Ministerul Fondurilor Europene, Cancelaria Primului Ministru, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Ministerul Finantelor Publice – UCVAP, Ministerul pentru Societatea Informationala, Ministerul Justitiei, ANRMAP, care vor fi reprezentate la şedinţele Comitetului la nivel de ministru, iar instituţiile administraţiei publice centrale, de către conducătorii acestora. Vor putea de asemenea, participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai CNSC şi ANI, precum şi reprezentanţi ai altor entităţi publice.

Comitetul are si rolul de a implementa direcţiile de acţiune prioritare, astfel:

  1. Definitivarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice împreună cu Comisia Europeană
  2. Pregătirea pachetului legislativ care să asigure transpunerea directivelor în legislaţia naţională
  3. Stabilirea noului cadru instituţional în domeniu
  4. Elaborarea unei strategii naţionale în vederea instruirii  personalului de specialitate cu privire la aplicarea noului pachet legislativ
  5. Masuri imediate:
  • definitivarea şi supunerea spre aprobare a proiectului de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
  • modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată  cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;  
  • modificarea/abrogarea Instrucţiunii preşedintelui  Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr. 1/2013 emise în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188   alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Comitetul elaborează planuri de acţiune detaliate pentru fiecare dintre problemele identificate, care cuprind măsurile preconizate şi modalitatea de implementare, precum şi mecanismul de monitorizare şi evaluare a acestor planuri si de asemenea, asigură corelarea măsurilor stabilite în planurile de acţiuni cu celelalte angajamente asumate de Guvern în domeniile prioritare.

Tagged with:
 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !