IMM-urile vor putea atrage finantari de 100 milioane euro pentru investitii si capital de lucru cu dobanzi subventionate si garantii reduse, de la cinci banci, dupa ce Romania a suplimentat cu 50 milioane euro resursele pentru programul JEREMIE, alocate din fondurile structurale 2007-2013.

EIF

Fondurile au fost obtinute printr-o alocare suplimentara din cadrul Programului Operational Sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice” 2007-2013 (POSCCE), cofinantat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare. Instrumentele financiare finantate din fonduri structurale sunt implementate în Romania de catre Fondul European de Investitii (FEI), parte din Grupul Bancii Europene de Investitii.

Suma de 50 milioane euro se adauga bugetului deja alocat celor cinci banci participante: Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank si Raiffeisen Bank. Acestea vor acorda noi credite in valoare de 250 de milioane de euro pana la incheierea implementarii. Pana in prezent au fost deja acordate credite de circa 130 milioane euro din total, in baza finantarii initiale din 2014.

Initiativa JEREMIE („Resurse europene comune pentru microintreprinderi si intreprinderi mici si mijlocii”) ofera statelor membre ale UE, prin autoritatile de management nationale sau regionale, posibilitatea de a utiliza o parte din fondurile structurale europene ale acestora pentru finantarea intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri) prin participare la capital, imprumuturi sau garantii, prin intermediul unui fond de participare reinnoibil (revolving) care functioneaza ca un fond umbrela.

Această initiativa a fost lansata de Comisia Europeana (CE) si Fondul European de Investitii (FEI), care face parte din Grupul Bancii Europene de Investitii (BEI).

Cine este eligibil?

JEREMIE se va adresa intermediarilor financiari, si nu in mod direct IMM-urilor. Fondul de participare JEREMIE poate oferi intermediarilor financiari instrumente financiare orientate catre IMM-uri, inclusiv garantii, cogarantii si contragarantii, garantii de participare la capital, (micro)imprumuturi, instrumente de securitizare, capital de risc, fonduri de coinvestire pentru investitorii de tip „business angel”, precum si investitii in fonduri de transfer de tehnologie. Acesti intermediari financiari ofera IMM-urilor (beneficiarii finali) imprumuturi si participare la capital.

JEREMIE nu va furniza IMM-urilor finantari nerambursabile. Fondul de participare elaboreaza o strategie de investitii inainte de semnarea unui acord de finantare JEREMIE intre FEI si o autoritate nationala/regionala a unui stat membru al UE. Partenerul national/regional transfera fondurile alocate initiativei JEREMIE intr-un cont bancar JEREMIE, apoi este lansat un apel pentru exprimarea interesului, iar intermediarii financiari sunt selectati in baza unui proces de due diligence. Decizia este luata în colaborare cu Comitetul de investitii.

Cum funcţioneaza sistemul de ajutoare

In cadrul acestei scheme, se vor incheia de catre FEI (FPJ – Fondul de Participare Jeremie) unul sau mai multe acorduri operationale cu unul sau mai multi intermediari financiari (banci). Fiecare banca cu care se semneaza un acord operational JEREMIE primeste de la FEI o facilitate de credit, in scopul acordarii de credite pentru IMM-uri eligibile cofinantate in mod egal de FEI (FPJ) la dobanda zero si de catre banca la dobanda pietei, conform unei rate de cofinantare prestabilite in apelul pentru expresii de interes (in acest caz: 50% FEI/FPJ, 50% banca).
Banca imprumutata nu plateste dobanda catre FEI (FPJ) cata vreme fondurile obtinute prin linia de credit JEREMIE sunt transformate in credite acordate IMM într-un timp foarte scurt, conform specificatiilor prevazute in fiecare acord operational.
Prin cofinantarea de 50% cu dobanda zero din facilitatea JEREMIE, fiecare intreprindere imprumutata in cadrul acestui instrument beneficiaza de un credit la aproximativ jumatate din dobanda de piata a băncii respective pe care intreprinderea ar fi platit-o daca nu ar fi existat facilitatea JEREMIE.

Perioada maxima de acordare a creditelor cu dobanda partial subventionata va fi de aproximativ 24 de luni de la semnarea acordului operational cu un intermediar financiar (dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2015).
Pe durata contractelor operationale, creditele eligibile pot fi acordate de catre intermediarul financiar si raportate ulterior catre FEI.
Prin facilitatea acordata in cadrul schemei se va putea acoperi cel mult 50% din valoarea fiecarui credit eligibil nou-acordat de un intermediar financiar unei IMM eligibile. FEI, actionand ca FPJ, si intermediarul financiar vor actiona nepreferential cu privire atat la suportarea riscului de credit, cat si la eventualele recuperari ulterioare ale pierderilor asociate producerii riscului de credit.
Procedura poate fi consultata in anexa la Ordinul ministrului economiei nr. 2499/2013, in Lege5 Online.

Informatii suplimentare (Descarcare documente):

ORDIN nr. 1.338 din 15 iulie 2010

Ghidul Programului [en]

Annex 1

Annex 2

www.eif.org/

www.amposcce.minind.ro

Tagged with:
 
WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
error: Continut protejat !