Ce este Strategia anuala de achizitie publica ?
Document de planificare intocmit de Autoritatea Contractanta in ultimul trimetru al anului pentru anul urmator.
Potrivit art. 11 alin. (2) din HG nr. 395/2016, strategia anuala de achizitie publica reprezinta acel document intocmit de autoritatea contractanta care cuprinde totalitatea proceselor de achizitie publica (procedurilor) planificate a fi lansate de o autoritate contractanta pe parcursul unui an bugetar.
Ce contine Strategia anuala de achizitie publica ?
Totalitatea proceselor de achizitie publica planificate a fi lansate de o autoritate contractanta pe parcursul unui an
bugetar o PAAP ( Programul anual al achizitiilor publice).
Informatiile care trebuie inserate in strategia anuala de achizitie publica sunt prevazute in cuprinsul alineatului (6) al aceluiasi articol (11 din HG nr. 395/2016):
- nevoile identificate la nivel de autoritate contractanta ca fiind necesar a fi satisfacute ca rezultat al unui proces de achizitie, asa cum rezulta acestea din solicitarile transmise de toate compartimentele din cadrul autoritatii contractante;
- valoarea estimata a achizitiei corespunzatoare fiecarei nevoi;
- capacitatea profesionala existenta la nivel de autoritate contractanta pentru derularea unui proces care sa asigure beneficiile anticipate;
- resursele existente la nivel de autoritate contractanta si, dupa caz, necesarul de resurse suplimentare externe, care pot fi alocate derularii proceselor de achizitii publice.
In baza dispozitiilor art. 9 alin. (1) din HG nr. 395/2016, strategia de contractare este un document aferent etapei de planificare/pregatire a unui proces de achizitie publica, respectiv a unei proceduri de atribuire/modalitate speciala de atribuire si cuprinde informatiile prevazute la alineatului (3). Mai multe informatii despre: Procesul de achizitie publica.
Strategia anuala de achiziție publică va indeplini dublu rol:
- Instrument managerial complementar al bugetului de la nivelul autoritatii contractante, evidentiind intr-un mod transparent si coerent viitoarea executie bugetara pentru achizitiile publice;
- Instrument de prioritizare si monitorizare a cheltuielilor aferente obiectivelor de investitii (investitii in continuare, investitii noi sau alte tipuri de investitii) sau a celor necesare asigurarii cheltuielilor curente care vor fi efectuate la nivelul autoritatii contractante, asigurandu-se astfel o predictibilitate fata de potentialii ofertanti de pe piata.
Strategia anuala de achizitie publica poate fi modificata in situatia in care apar noi necesitati sau noi obiective de investitii pentru a caror introducere in strategie este necesarea identificarea surselor de finantare, modificari ce vor fi aprobate de conducatorul autoritatii contractante.
Care este diferenta dintre strategia anuala de achizitiei publica si strategia de contractare?
Strategia de contractare trebuie sa fie elaborata la momentul planificarii pentru fiecare obiectiv din programul de achizitii sau aceasta trebuie sa fie intocmita la momentul demararii obiectivelor de achizitii?
In timp ce strategia anuala de achizitie publica reprezinta acel document intocmit de autoritatea contractanta care cuprinde totalitatea proceselor de achizitie publica (procedurilor) planificate a fi lansate de o autoritate contractanta pe parcursul unui an bugetar.
Strategia de contractare este un document al fiecarei achizitii cu o valoare estimata egala sau mai mare decat pragurile valorice stabilite la art. 7 alin. (5) din Lege. Este initiata de autoritatea contractanta si este obiect de evaluare a ANAP, in conditiile stabilite la art. 23 din HG nr. 395/2016, odata cu documentatia de atribuire, referitor la aspectele prevazute la alin. (3) lit. b) si f).
Sursa: Legea 98/2016 si HG 395/2016
Achizitii publice – Un articol analiza foarte util si bine argumentat, pentru cei interesati de subiect, gasim pe www.contributors.ro, realizat de Iulia Vass: Excluderea din procedurile de achizitie publica a operatorilor implicati in trucarea licitatiilor. Impactul noilor directive europene.
Pe scurt, retinem urmatoarele:
Consiliul Concurentei sanctioneaza companiile pentru trucarea licitatiilor. Aceste sanctiuni sunt insa aplicate la mult timp dupa producerea efectelor acestui comportament anticoncurential, dar principalul efect al trucarii licitatiilor este ofertarea unor preturi necompetitive si, pe cale de consecinta, incheierea unor contracte dezavantajoase pentru autoritatile contractante.
Consiliul Concurentei poate aplica sanctiuni: fie cu amenda de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri sau chiar dreptul autoritatilor contractante de a solicita in instanta repararea integrala a prejudiciului cauzat, dar: ce mijloace au la dispozitie autoritatile contractante pentru a preveni acest prejudiciu?
Excluderea ofertantilor din proceduri potrivit legislatiei nationale
(i) Excluderea pentru participarea la procedura in derulare cu nerespectarea regulilor de concurenta
Cazurile de excludere s-au dovedit aproape imposibil de aplicat, deoarece autoritatile contractante nu au mijloacele de investigatie necesare pentru a identifica si, eventual, a dovedi in termenul scurt de evaluare prevazut de O.U.G. nr. 34/2006 (e.g. 25 de zile) ca preturile nu sunt rezultatul liberei concurente sau ca oferta prezentata nu a fost intocmita cu respectarea regulilor de concurenta.
(ii) Excluderea pentru participarea la proceduri anterioare cu nerespectarea regulilor de concurenta
Spre deosebire de alte state europene, legislatia nationala nu ofera autoritatilor contractante instrumentele necesare nici pentru excluderea din procedurile ulterioare a operatorilor economici care au fost anterior implicati in trucarea licitatiilor, e.g. cei sanctionati de Consiliul Concurentei pentru incalcarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996.
Noile directive europene in materie de achizitii publice
Directiva 2014/24/UE privind achizitiile publice si de abrogare a Directivei 2004/18/CE reglementeaza pentru prima data dreptul autoritatilor contractante de a exclude orice operator economic din procedurile de achizitie publica, pentru fapte comise atat inainte, cat si in timpul procedurii, “daca autoritatea contractanta are suficiente indicii plauzibile pentru a demonstra ca operatorul economic a incheiat cu alti operatori economici acorduri care vizeaza denaturarea concurentei” (art. 57 alin. (4) lit. d) din Directiva 2014/24/UE).
In ceea ce priveste interpretarea si aplicarea practica a textului citat, se subliniaza in mod corect in doctrina ca:
- acest caz de excludere este in fapt un caz de abatere profesionala grava, astfel incat conditia gravitatii faptelor, de natura a ridica semne de intrebare cu privire la integritatea operatorului, prevazuta in acelasi paragraf, este relevanta si pentru acest caz de excludere;
- din folosirea expresiei “indicii plauzibile” rezulta ca nu este necesara o decizie formala (e.g. hotarare judecatoreasca, decizia Consiliului Concurentei) pentru a putea fi invocat acest motiv de excludere, ramanand la discretia autoritatilor contractante calificarea unor dovezi drept astfel de indicii;
- chiar daca textul normativ pare a limita aplicabilitatea acestuia doar la acordurile incheiate cu alti operatori economici, din interpretarea coroborata a dispozitiilor Directivei se poate concluziona ca, in fapt, acest articol acopera toate comportamentele anticoncurentiale prevazute de art. 101(1) din Tratatul de Functionare a Uniunii Europene si de legislatiile nationale din domeniul concurentei, inclusiv deciziile asocierilor de intreprinderi si practicile concertate;
- aplicarea acestui caz de excludere trebuie sa se faca cu respectarea principiului proportionalitatii.
Noua reglementare ofera posibilitatea operatorilor economici (doar a celor care nu au fost exclusi din procedurile de atribuire printr-o hotarare definitiva) de a prezenta masurile de remediere adoptate cu privire la faptele imputate. Acestia trebuie sa demonstreze ca prezinta in continuare credibilitate, in pofida acestor fapte. Daca autoritatea contractanta va considera ca dovezile prezentate sunt suficiente, operatorul economic nu va fi exclus din procedura de achizitie, iar daca masurile vor fi considerate insuficiente, operatorului economic i se va comunica motivarea respectivei decizii.
Analiza integrala pe www.contributors.ro: Excluderea din procedurile de achizitie publica a operatorilor implicati in trucarea licitatiilor. Impactul noilor directive europene.
Guvernul a aprobat, miercuri 9 septembrie, un proiect de Lege privind instituirea unui mecanism de verificare ex ante in scopul prevenirii conflictului de interese in procedura de atribuire a contractelor de achizitie publica initiata prin sistemul electronic de achizitii publice (SEAP), astfel incat aceste conflicte de interese sa poata fi inlaturate fara a fi afectate respectivele proceduri.
Proiectul a fost supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Justitiei pana in 2 mai 2015, un articol pe aceasta tema puteti citi pe site-ul nostru la link-ul urmator:Proiect: Sistem informatic pentru a identifica conflictul de interese in licitatiile publice
Proiectul de act normativ propune constituirea, in cadrul Agentiei Nationale de Integritate (ANI), a unui sistem informatic integrat pentru prevenirea si identificarea potentialelor conflicte de interese, denumit Sistemul Preventie. Acesta va functiona pe baza datelor din formularele de integritate prelucrate, potrivit legii, de SEAP, in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica.
Potrivit proiectului de Lege, mecanismul de verificare ex ante se exercita de catre ANI, prin Sistemul Preventie si activitatea specifica a inspectorilor de integritate, prin raportare exclusiva la persoanele prevazute in art. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
Autoritatile contractante vor avea obligatia de a asigura completarea si actualizarea unui formular de integritate, care face parte din documentatia de atribuire, atat inainte de transmiterea spre publicare in SEAP a acesteia, cat si pe parcursul derularii procedurii de atribuire a contractelor de achizitie publica. De asemenea, fiecare autoritate contractanta are obligatia de a desemna, prin act administrativ, una sau mai multe persoane responsabile cu completarea, actualizarea sau modificarea formularelor de integritate aferente autoritatii respective.
Proiectul de Lege instituie termene pentru completarea, actualizarea sau modificarea formularului de integritate in functie de situatii si de momentul procedurii. De exemplu, completarea Sectiunii a II-a a formularului de integritate trebuie facuta in termen de 5 zile de la deschiderea ofertelor, in caz contrar generandu-se o alerta in cadrul SEAP, atat catre autoritatea contractanta cât si catre ANI.
Sistemul Preventie preia informatiile colectate in mod automat in formularele de integritate din interconectarea cu SEAP si determina emiterea unor notificari privind potentiale conflicte de interese. Daca, in urma analizei specifice, inspectorii de integritate detecteaza elemente ale unui potential conflict de interese, ei sunt obligati ca, in maxim 3 zile lucratoare de la data primirii completarii Sectiunii a II-a a formularului, sa transmita avertismentul de integritate emis de Sistemul Preventie.
Avertismentul de integritate emis de ANI este disponibil prin intermediul SEAP autoritatilor contractante, precum si autoritatilor cu atributii de verificare, monitorizare si control a procedurii de achizitie publica. Totodata, ANI are obligatia de a comunica avertismentul, prin mijloace electronice, persoanei responsabile cu completarea, actualizarea sau modificarea formularelor de integritate, care este obligata sa-l transmita de indata persoanei vizate, precum si conducatorului autoritatii contractante. In sarcina acestuia din urma intra dispunerea tuturor masurilor necesare pentru evitarea conflictului de interese.
Neluarea de masuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necomunicarea masurilor dispuse, declanseaza din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, dupa finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv la persoanele fata de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010.
Proiectul de act normativ face precizarea expresa potrivit careia lipsa unui avertisment de integritate sau lipsa unei masuri dispuse de conducatorul autoritatii contractante ca urmare a emiterii unui avertisment de integritate nu impiedica desfasurarea de proceduri de identificare, evaluare, cercetare si tragere la raspundere – civila, disciplinara, administrativa, contraventionala sau penala – a persoanelor fata de care se constata incalcari ale prevederilor legale.
De asemenea, proiectul de Lege nu aduce atingere aplicarii altor prevederi legale privind prevenirea conflictului de interese, iar procedurile in vigoare de verificare a procesului de achizitie publica sunt si ramân aplicabile.
Informatii suplimentare
Agentia Nationala de Integritate a avut in derulare, in perioada 7 decembrie 2013 – 7 iulie 2015, proiectul „PREVENT – Sistem informatic integrat de prevenire a conflictelor de interese in achizitiile publice”. Pe parcursul derularii proiectului, au fost duse la indeplinire o serie de obiective, printre care implementarea unui Sistem informatic de prevenire a conflictului de interese prin care se urmareste imbunatatirea furnizarii de servicii privind emiterea unui avertisment de integritate autoritatilor contractante implicate in proiectele cu finantare europeana in care apar cazuri de conflict de interese, eficientizarea si cresterea transparentei in comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice desfasurate de A.N.I.
Sursa: gov.ro
Primaria municipiului Arad a lansat licitatie pentru realizarea primei parcari subterane din oras. Anuntul licitatiei pentru “Concesionare lucrari publice privind finantarea, constructia si operarea parcarii subterane Piata Avram Iancu din municipiul Arad” a fost publicat in sistemul electronic de achizitii publice (SEAP) national si european, data limita de primire a ofertelor fiind 29 septembrie 2015.
Valoarea estimata a contractului este de 94.678.767 de lei (lucrari-suma de 83.488.472,36 lei si servicii de proiectare -suma de 2.583.134 lei). Procentul de 10% din valoarea estimata a contractului reprezinta valoarea estimata a cheltuielilor diverse si neprevazute respectiv suma de 8.607.160,64 lei (10 % din valoarea estimata a contractului fara diverse si neprevazute). Valoarea estimata totala a contractului este de 86.071.606,36 lei.
Vocabularul comun privind achizitiile (CPV):
45213312-3 – Lucrari de constructii de parcari cu etaje,
79930000-2 – Servicii de proiectare specializata,
98351000-8 – Servicii de gestionare a parcarilor de autovehicule.
Etapele concesiunii: Fiind vorba de Concesiune de lucrari publice, aceasta se va desfasura in trei etape:
Etapa I – elaborarea, avizarea, aprobarea documentatiilor tehnice: Proiect tehnic (PT), caiet de sarcini (CS), Detalii de executare (DE). Termen maxim 6 luni (cca 180 zile calendaristice)
Etapa II – Intocmirea si depunerea documentatiei necesare, inclusiv a studiilor si a avizelor in vederea obtinerii autorizatiei de construire.
Etapa III – executia lucrarilor – incepere, derulare, receptie la terminarea lucrarilor.
Obiectul concesiunii il constituie transmiterea dreptului si obligatiei de finantarea, proiectarea, constructia, remedierea tuturor defectiunilor, operarea de catre Concesionar, pe riscul acestuia, a obiectivului „Parcare subterana in P-ta Avram Iancu din Municipiul Arad” pe o perioada de 49 de ani, deoarece doar pentru aceasta perioada se estimeaza obtinerea unui NPV si a unei rate interne de rentabilitate a proiectului pozitiva, in schimbul unei redevente anuale si asumarea riscurilor economice in totalitate de catre concesionar, in conformitate cu cerintele concedentului, de la receptia la terminarea lucrarilor.
Durata concesiunii exclude durata de proiectare si executie a lucrarilor care va fi de maxim 26 de luni.
Descrierea constructiva a investitiei
A fost solicitata amenajarea unei parcari subterane dispusa pe doua nivele pentru realizarea a circa 500 locuri de parcare.
Pentru a satisface aceasta cerinta, tehnologia de parcare propusa este cea cu parcare la 90° si sens unic de circulatie.
Accesul in parcare se va face pe doua fire de circulatie din Bulevardul Revolutiei, adiacent teatrului, latura vestica, dupa intersectia cu strada V. Goldis .
Sunt prevazute doua Iesiri din parcare, amplasate pe latura estica a pietei inspre Bulevardul Revolutiei si inspre strada N. Balcescu.
Pentru realizarea unei suprafete pietonale fara intersectii cu circulatia carosabila pe intreaga suprafata a pietei, se propune realizarea unui pasaj subteran carosabil pentru circulatia auto de tranzit in zona, amplasat pe latura vestica a pietei. Accesul in pasaj este propus paralel cu accesul in parcare in coltul nord vestic al pietei, dupa intersectia cu strada V. Goldis iar iesirea se va realiza in coltul sud vestic, inainte de strada Baritiu .
Un al treilea acces carosabil in parcare este propus inainte de iesirea din pasajul subteran prin coltul sud vestic al parcarii .
Accesul carosabil la nivelul 2 al parcarii subterane se face printr-o rampa dispusa pe latura vestica a niveluilui 1 iar iesirea carosabila de la nivelul 2 al parcarii subterane se face printr-o rampa situata pe latura estica a nivelului 1 de parcare.
Pentru accesul pietonilor s-au prevazut trei case de scari rezistente la foc si perfect etanse la fum, din care una va fi dotata cu ascensoare pentru a facilita accesul persoanelor cu handicap motoriu. In casa scarii, situata in vecinatatea acceselor in parcare, vor fi situate la fiecare nivel al parcarii, grupurile sanitare.
De asemenea s-au prevazut in interiorul parcajului subteran, scari de evacuare in caz de incendiu inchise in case de scari, prevazute cu spatii tampon, ventilate in suprapresiune si echipate cu usi rezistente la foc EI 60-C , prevazute cu iluminat de siguranta.
Conform prevederilor din NP 127/2009, deoarece parcarea subterana este echipata cu instalatii automate de stingere a incendiului, s-au prevazut pe fiecare nivel subteran, doua compartimente incendiu cu suprafata inferioara de 6000 mp, separate cu pereti despartitori rezistenti la foc EI 60.
La subsolul 1 se prevad spatii anexe pentru plasarea caselor automate, pentru controlul accesului, atat pietonal cat si auto, precum si realizarea unui spatiu “courtesy- room” pentru public.
Pentru asigurarea utilitatilor necesare functionarii instalatiilor si dotarilor aferente parkingului, s-au prevazut spatii tehnice amplasate pe latura vest a parcarii la subsol 1 si cu acces direct din exterior – pasajul subteran carosabil.
Iluminatul public va fi refacut in parte, cel vechi urmand sa fie in parte schimbat cu unul nou. In plus, va fi realizat si un iluminat decorativ, din pavaj, iar in piata vor aparea si alte elemente decorative: banci, elemente informationale pentru reclama si afisaj, cismele etc.
Pentru a putea se incepe construirea parcarii subterane din Piata Avram Iancu, ar trebui mutat in alta parte Monumentul Eroilor Neamului.
Informatii suplimentare gasiti in Caietul de Sarcini pe www.licitatie-publica.ro, in anunt: Concesionare de lucrari publice privind finantarea, proiectarea,constructia, operarea si întretinerea parcarii subterane P-ta Avram Iancu, Municipiul Arad
Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.
Vezi licitatii asemanatoare
Compania Nationala de Cai Ferate CFR – SA organizeaza licitatie publica pentru: Lucrari de reabilitare poduri, podete si tuneluri de cale ferata SRCF Galati, 129.735.366 lei.
Procedura de achizitie publica este organizata pe 4 (patru) loturi. Proiectele se incadreaza în Programul Operational Sectorial – Transporturi, Axa prioritara 2.
Podurile de cale ferata care fac obiectul prezentei proceduri de achizitie publica sunt afectate de diverse degradari care apar în viata unei structuri: oboseala sau coroziunea elementelor metalice, degradari ale elementelor masive din beton sau zidarie, afectarea structurilor din cauza conditiilor de scurgere a apelor sau a calamitatilor.
In baza analizelor multicriteriale care au luat in calcul starea tehnica, traficul feroviar, analiza cost-beneficiu, pozitia geografica a obiectivelor, au fost selectate 17 poduri si 4 podete de cale ferata de pe raza de activitate a SRCF Galati pentru a fi reabilitate si/sau reparate.
Valoarea aferenta cheltuielilor diverse si neprevazute pentru fiecare lot in parte este:
– 2.028.416 lei care reprezinta 9,69 % din valoarea estimata a contractului de achizitie publica, fara diverse si neprevazute la LOTUL 1;
– 2.112.951 lei care reprezinta 9,68 % din valoarea estimata a contractului de achizitie publica, fara diverse si neprevazute la LOTUL 2;
– 2.728.963 lei care reprezinta 9,67 % din valoarea estimata a contractului de achizitie publica, fara diverse si neprevazute la LOTUL 3,
– 4.590.636 lei care reprezinta 9,7 % din valoarea estimata a contractului de achizitie publica, fara diverse si neprevazute la LOTUL 4.
II.1.6) Clasificare CPV
45221112-0 – Lucrari de constructii de poduri feroviare
79341000-6 – Servicii de publicitate.
Valoarea estimata fara TVA: 129.735.366 lei
Criterii de atribuire: Pretul cel mai scazut
Durata contractului/acordului cadru/SAD sau termenul pentru finalizare:
32 luni incepand de la data atribuirii contractului.
Garantia de participare la licitatia deschisa este de 345.000 lei pentru Lotul 1; 360.000 lei pentru Lotul 2; 465.000 lei pentru Lotul 3 si 780.000 lei pentru Lotul 4.
Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.
Vezi licitatii asemanatoare
Potrivit www.administratie.ro, Aeroportul International Baia Mare va beneficia de o finantare de 4 milioane euro, care ar putea creste, pana la 9 milioane euro.
“Aeroportul reprezinta o prioritate, dar si o strategie de viitor pentru judet. Guvernul, in sedinta de miercuri, a aprobat Memorandumul prin care Aeroportul Internaţional Baia Mare va primi, pana la finalul lui 2015, o finantare de 4 milioane de euro pentru modernizarea si extinderea pistei de decolare-aterizare, platformei de imbarcare si a caii de rulare”(Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramures, Gabriel Zetea).
Prelungirea pistei este un punct strategic al modernizării aeroportului, pentru ca avioanele de marfa sa poata ateriza in Baia Mare.
La nivelul institutiei judetene, derularea achizitiei publice si angajarea unui credit trebuie sa fie aprobate de plen de Consiliul de Administratie al Aeroportului.
Mai multe anunturi din Maramures:
Achizitie Cuplaj tuburi amestec gaze – 8 bucati | 19.12.2014 | |||
Achizitie Pompa transfazat – 1 buc. | 19.12.2014 | |||
Carburanti pentru vehiculele care apartin parcului auto al Municipiului Baia Mare | 20.01.2015 |
Asigurati-va ca Nu pierdeti licitatii, Apelati la Serviciul de Monitorizare: www.licitatie-publica.ro. (peste 1670 de Surse de licitatii publice), Zilnic, pe Email-ul dvs.
Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: 0369 591 482, va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.
Potrivit www.fonduri-structurale.ro, Politia Romana va cumpara autospeciale si tehnica de ultima generatie, in valoare de 800.000 de euro, in cadrul unui proiect ce urmareste combaterea criminalitatii transfrontaliere, 680.000 de euro din investitie fiind finantare din Mecanismul Financiar Norvegian.
Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) a lansat, joi, proiectul “Combaterea criminalitatii economice transfrontaliere la viitoarea frontiera Schengen”, care urmareste, in principal, contrabanda cu tigari.
Oficiali din Politia Romană au declarat, pentru MEDIAFAX, ca se urmareste achizitionarea a 17 autospeciale, 22 de echipamente de supraveghere atat pe timp de zi, cat si pe timp de noapte, zece camere foto si zece camere de filmat profesionale, 30 de aparate GPS si o barca de patrulare.
Beneficiarii acestor echipamente sunt ofiterii Directiei de Investigarea Fraudelor si cei ai serviciilor subordonate din inspectoratele judetene Satu Mare, Maramures, Suceava, Botosani, Iasi, Vaslui, Galati si Tulcea.
Urmariti Utimele Anunturi de Licitatii prin Achizitie Publica.
Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati si telefonic la: , va stam la dispozitie de Luni pana Vineri intre orele: 9.00 la 17.00.
Licitatia Metrorex de 350 de milioane de euro va avea loc pe 15 octombrie, in loc de 23 septembrie. Mai multe firme au cerut o amanare pentru a obtine clarificari legate de caietul de sarcini.
Contractul presupune achizitionarea a 51 de trenuri de metrou pentru Metrorex, fiind cel mai mare contract de achizitie publica din ultimii ani, cu o valoare maxima de 345 de milioane de euro, pe 7 ani. Banii provind din fonduri europene nerambursabile iar trenurile vor circula pe viitoarea Magistrala 5, Drumul Taberei-Eroilor.
La licitatie poate participa orice firma, sau consorţiu de firme, cu o cifra de afaceri de cel putin 300 de milioane de euro pe cel putin trei ani inainte de participarea la această licitatie.
Achizitia Metrorex este impărţită in trei contracte subsecvente: 13, 13, 25 de trenuri.
Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) nu a acceptat impunerea niciunui procent de offset in caietul de sarcini. Metrorex ar fi dorit sa puncteze suplimentar ofertantul care sa asigure macar 15% offset, adica macar 15% din trenurile cumparate sa fie produse/asamblate/sa contina piese din Romania.
Sursa: www.economica.net
Asigurati-va ca nu pierdeti licitatiile din Romania si UE, Urmariti Anunturile de Licitatie pe: www.licitatie-publica.ro.
La data de 30 iunie 2014, guvernul Romaniei a introdus prin O.U.G. nr. 51/2014, sanctiuni pentru operatorii economici care formuleaza contestatii in cadrul procedurilor de achizitii publice.
Astfel, conform noilor articole 2711 si 2712 din O.U.G. nr. 34/2006, suplimentar garantiei de participare, operatorii economici au obligatia de a constitui o garantie de buna conduita de 1% din valoarea estimata a contractului de achizitie publica, care poate ajunge pana la 100.000 EUR, ce poate fi retinuta in intregime de catre autoritatea contractanta, in cazul respingerii contestatiei/cererii/plangerii.
VASS Lawyers, in calitate de reprezentant al mai multor companii a formulat o sesizare catre Comisia Europeana cu privire la incalcarea in mod fundamental, prin adoptarea O.U.G. nr. 51/2014, a unor dispozitii din dreptul european, precum principiile efectivitatii si comparabilitatii remediilor, accesul liber la remedii, precum si principiul liberei circulatii a bunurilor si serviciilor.
Sesizarea vizeaza punerea in concordanta a legislatiei nationale cu legislatia europeana si, in special, cu Tratatul de Functionare a Uniunii Europene si cu Directivele de remedii 89/665/CEE si 92/13/CEE, respectiv asigurarea din nou a accesului efectiv la justitie al operatorilor economici participanti la procedurile de achizitii publice.
Operatorii economici au posibilitatea sa semneze sesizarea catre Comisia Europeana, pana la data de 28 iulie 2014. Informatii suplimentare cu privire la sesizare si procedura de semnare a acesteia pot fi obtinute la nr. de telefon 021-222-0977 sau la adresa de e-mail office@vasslawyers.eu.
Sursa: www.juridice.ro